# Exclusivitate. La nouă luni după ce a fost încătuşat de DNA, colonelul Vasile Belciug rupe tăcerea. În urmă cu un an era comandantul Garnizoanei Piteşti şi al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” şi avea şanse certe de a ajunge general. Acum încearcă să folosească tot ceea ce a învăţat în armată pentru a se reabilita şi a merge mai departe în viaţă, chiar dacă a fost, după cum spune, „lovit în aripi”. Colonelul Vasile Belciug, căci despre el este vorba, face parte din lotul militarilor care au fost acuzaţi şi chiar încarceraţi, la finele lui 2010, pentru fapte de corupţie. Totul a început cu doar câteva zile înainte de a fi reţinut de DNA, la începutul lui decembrie 2010, când colonelul Vasile Belciug a fost schimbat din funcţie şi pus la dispoziţia MApN. Surse militare declarau la acea vreme că demiterea sa a avut loc în urma unui raport al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), în care se arăta că ar fi primit bani, între 1000 şi 1500 de euro, pentru a facilita angajarea unor persoane în cadrul unităţii pe care o conducea.
„Nu sunt eu cel mai mare corupt al ţării”
După nouă luni de la acele momente, colonelul Belciug, este primul şi singurul, deocamdată, dintre cei implicaţi în acel scandal care a acceptat să vorbească public despre ceea ce s-a întâmplat. „Când eşti la comandă, toţi vin la tine şi îţi cer ajutorul”, îşi începe pledoaria ofiţerul, „şi de aici a pornit totul. Dacă dumneata, coleg de-al meu, vii la mine şi îmi spui că ai aflat că e un loc în nu ştiu ce unitate şi ai vrea să afli dacă te poţi încadra acolo, dacă te pot ajuta, eu ce să fac, să te dau afară? Nu, dau un telefon şi te trimit acolo, dacă cei de acolo consideră că eşti bun, te opresc acolo, dacă nu, nu şi gata. De aici a pornit totul, de la faptul că am încercat să ajut pe unul sau pe altul. Astea au fost înregistrările, că eu vorbeam cu altcineva şi îi spuneam că am un om pentru postul lui, să-l verifice, să vadă dacă legal e bun să fie acolo. Nu apare nicăieri că eu am pretins sau am primit bani sau alte foloase sau că am impus din postura mea de comandant o angajare sau alta. Nu sunt eu cel mai mare corupt al ţării, iar dacă vrei să ajuţi pe cineva respectând cadrul legii nu înseamnă că eşti corupt”.
”Numirea mea la comanda Garnizoanei Piteşti a deranjat foarte mult”
Fostul şef al Garnizoanei are şi explicaţii pentru tot ceea ce i s-a întâmplat, invidia unor colegi fiind, în opinia sa, una din sursele mazilirii sale: „Poate am greşit, eu nu zic că nu, dar au fost şi o serie de lucruri de la care mi s-a tras. În primul rând, eu m-am întors în Şcoală (n.r. „Mihai Viteazul”) după ce am stat trei ani la Bucureşti, unde am făcut o serie de cursuri de perfecţionare şi specializare. Când am fost numit comandant, cineva, un coleg de-al meu de aici, aceeaşi promoţie cu mine în şcoala militară, care atunci era interimar, s-a supărat. Sunt sigur că mi-a purtat pică, dar a greşit pentru că eu aveam şanse mari să fiu avansat general la un moment dat şi aş fi plecat din nou de aici. Şi apoi, conducerea Armatei a decis ca eu să vin comandant aici, nu m-am numit eu singur pe funcţie. Noi am avut cariere paralele, nu ne-am intersectat niciodată până atunci, nu-i fusesem şef, nu-mi fusese şef, numai că superiorii au considerat că eu trebuie să vin la comandă. Probabil s-a bucurat când am fost arestat, pentru că aşa a ajuns el comandant în locul meu, numele lui nu contează, e mai bine să nu îl pronunţ”. Colonelul Vasile Belciug a refuzat cu încăpăţânare să ne dezvăluie numele colegului cu pricina, succesiunea evenimentelor ne spune clar că e vorba de colonelul Marin Tudorică, actualul comandant al Garnizoanei Piteşti şi al Şcolii de Aplicaţie „Mihai Viteazul”, care în momentul numirii lui Belciug era interimar, iar după demiterea lui Belciug a fost numit comandant în locul acestuia.
”Sărbătorile Argeşului m-au împins în cădere liberă”
Un alt moment despre care colonelul Belciug crede că a contat decisiv în trecerea sa pe linie moartă a fost ediţia din 2010 a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. „Anul trecut au fost premiaţi de Consiliul Judeţean şi cei din Armată. Atunci mi s-a cerut, în calitate de comandant al garnizoanei, să trimit o listă cu propuneri din domeniul nostru. Am considerat că e o onoare pentru orice militar argeşean sau care a servit Argeşul să primească o distincţie la această manifestare culturală, nu m-am gândit niciun moment că totul va lua o turnură politică periculoasă. Am făcut lista şi când aceasta a fost definitivată şi acceptată de toată lumea implicată, am solicitat celor înscrişi acolo să-mi trimită câte un CV semnat personal pentru că aşa impunea regulamentul Consiliului Judeţean. Toate bune şi frumoase până când au devenit publice numele militarilor care urmau să devină cetăţeni de onoare sau fii ai Argeşului. Mulţi dintre cei care erau activi, generali mai ales, au fost mustraţi la Bucureşti pentru că vor fi premiaţi şi onoraţi de CJ, înţelegându-se, probabil, un anumit partid (PSD – n.red) prin asta. Drept urmare, foarte mulţi au refuzat să se mai prezinte la Goleşti iar unii m-au sunat să fac ceva să-i scot de pe listă sau măcar să inventez o scuză pentru ei că nu mai pot participa. Vreau să vă spun că, din acel moment, eu şi cariera mea am intrat în cădere liberă. Am fost izolat, mi s-au închis toate uşile, în Armată vorbesc, şi apoi a urmat ce a urmat”.
”În puşcărie, am făcut Zona Zoster din cauza stresului”
De departe, perioada arestului a fost cea care l-a marcat cel mai mult pe Vasile Belciug: „Repet, nu spun că nu am greşit dar pentru ce am greşit mi-am făcut cele două luni de puşcărie şi cred că a fost de ajuns. Acolo am înţeles că în viaţă nu există nuanţe de gri, ci doar alb şi negru, iar de la alb la negru poţi trece atât de uşor încât nici nu ai timp să-ți dai seama ce ţi s-a întâmplat. Arestul a fost menit să ne umilească „să ne dezumanizeze, noroc că suntem militari şi avem psihicul călit. Pentru că nu aveam voie să comunic cu ceilalţi din dosar, am fost trimis într-o celulă cu infractori de la marginea societăţii, chiar şi cu un interlop care deţinea controlul în cameră şi ţinea tot timpul să demonstreze că el e şeful acolo. Probabil că înainte să fiu adus li s-a spus cine vine şi au început cu umilinţele încă de când am intrat pe uşă. Am rămas demn şi m-am purtat demn, ca un militar, şi până la urmă au înţeles cu cine au de-a face şi au renunţat la batjocură. Din cauza stresului, în pușcărie am făcut Zona Zoster la mâna dreaptă. Am avut dureri îngrozitoare, aveam senzaţia că mi se rupe braţul de durere. Cei de la infirmeria arestului mi-au greşit tratamentul şi a fost groaznic, aveam aşa mari dureri încât şi interlopii strigau să vină cineva să mă ajute. Am fost apoi mutat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde am stat singur într-o celulă cu un pat care, cred, era din secolul XVIII. Nu m-au lăsat nici măcar să-mi aducă un cearceaf curat de acasă, a trebuit să dorm în rupturile lor. Înnebuneşti să stai singur într-o celulă. A fost crunt şi pentru că Sărbătorile de anul trecut şi ziua mea de naştere, 1 ianuarie, le-am petrecut în închisoare.”
Colonelul Belciug se consideră monitorizat pe nedrept
Colonelul Vasile Belciug este cercetat în libertate la ora actuală şi a pus pe picioare o firmă de consultanţă prin care încearcă să pună în practică tot ce a învăţat cât a fost militar. Are convingerea că în cazul său şi
al celorlalţi militari acuzaţi s-a exagerat pentru a lovi în Armată. „În cazul meu cel puţin, dar şi al celorlalţi, cred că s-a exagerat. Am acelaşi apartament pe care mi l-a dat Armata, am aceeaşi maşină la mâna a doua pe care mi-am a adus-o singur din Germania, cu mult înainte de a fi comandant, şi am datorii la bancă pentru încă mulţi ani de acum încolo. De ce spun că s-a exagerat? De exemplu, când am avut termenul pentru judecare în libertate, am plecat spre arest şi instanţa a rămas în pronunţare. Când noi am ajuns la arest, cu vreo două ore înainte de pronunţare, media, televiziunile titrau mare că rămânem după gratii. Deci decizia era de mult luată. Eu cred că, în afară de greşelile noastre, s-a vrut şi să se lovească în Armată, sau în special asta. Şi în prezent sunt interceptat şi ascultat, mă ascultă şi când vorbesc cu mama. Pentru ce? Chiar o să cer să mi se prezinte mandatul de interceptare, ca să văd şi eu de ce mai sunt pericol public”. Colonelul Belciug are şi un motiv de laudă în toată această poveste: „Eu am colaborat cu autorităţile doar în ceea ce mă priveşte şi pentru aflarea adevărului, eu nu am «colaborat» aşa cum au făcut-o alţi colegi în sensul de a turna pe oricine şi oricum în speranţa că astfel voi scăpa mai ieftin.Aşa ceva nu se face, mai ales între militari!”
Florin Silvestru
0 Comentarii