Web Analytics

articol scris miercuri, 26 iulie 2017

„Voi pleca în State ca să mă antrenez şi să studiez, dar rămân sportivul României la toate campionatele”

13 Glinta

13 Glinta# Declară piteşteanul Robert Glinţă, înotătorul numărul 1 al României

# După neînțelegerile de la CSM Pitești, au urmat cele de la Universitatea Cluj. Despre ce este vorba?
– Neînțelegerea de la Universitatea Cluj a constat numai în relația dintre mine și fostul meu antrenor, Adrian Gherghel. Pentru că nu am mai putut să continuăm colaborarea în relații bune, am decis să închei această colaborare și implicit să plec de la Universitatea Cluj.

# Acesta este și motivul pentru care ai decis să pleci în Statele Unite ale Americii? Mă refer la problemele de la Pitești și Cluj…
– Decizia mea de a-mi continua studiile și pregătirea în America a fost luată având în considerare foarte mulți factori, iar problemele pe care le-am avut la Pitești sau Cluj au avut un impact destul de minor în favoarea plecării mele în America. Pentru mine au contat studiile în primul și în primul rând și șansa de a mă putea pregăti alături de niște înotători de elită în ce se spune a fi cel mai bun sistem sportiv din lume.
# Ce înseamnă pentru tine această plecare în USA?
– Plecarea în State pentru mine este un pas uriaș înainte atât din punct de vedere profesional-sportiv cât și din punct de vedere educațional. Oportunitățile care se vor ivi acolo cu siguranță nu se vor putea compara cu nimic din ce aș putea realiza în România în următorii 5 ani.

„Voi concura și pentru University of Southern California”

# Să înțelegem că profesional nu vei mai avea nicio legătură cu România?
– Eu în continuare voi participa pentru România la competițiile interne și internaționale. Eu voi pleca în State doar ca să mă antrenez și să studiez. În continuare voi fi cetățean român și sportivul României la toate campionatele.
# E posibil să concurezi pentru USA?
– Este exclus că voi putea vreodată să concurez pentru Statele Unite ale Americii. Acolo voi concura sub regimul universității, reprezentând doar universitatea căreia îi aparțin, adică University of Southern California.
# Care sunt obiectivele tale pe termen scurt?
– Obiectivul principal de anul acesta va fi Campionatul European în bazin scurt care va avea loc în luna decembrie în Danemarca. Până atunci sper să ajung la performanța optimă și să obțin un rezultat care să mă mulțumească.
# Dacă ai reveni în România, unde te-ai legitima?
– Voi reveni regulat în România să particip la campionatele naționale și internaționale, iar în momentul de față sunt legitimat la Clubul Sportiv Dinamo București.

Distribuie!

0 Comentarii

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete