# Reportaj din Ţara Pădurilor de Arţar. Aflând că m-am întors recent din Canada, amicul meu Gabriel Grigore, redactorul șef al acestui ziar, m-a îndemnat să aștern pe hârtie câteva impresii din călătoria mea prin Țara Pădurilor de Arțar, ce m-a impresionat și mi-a plăcut mult acolo.
Bloc de locuit cu 37 etaje
Tot, absolut totul mi-a plăcut și m-a impresionat în Canada. În primul rând OAMENII! Calmul și zâmbetul lor liniștit și liniștitor, ospitalitatea și devoțiunea duse la extrem, comportamentul devenit proverbial. Să tragi cu tunul și nu vei vedea canadian scuipând pe stradă, aruncând mucul de ţigară ori coji de semințe pe trotuar, zbierând ca pe maidan, certându-se sau înjurând ca la ușa cortului. Adevărul e că nici nu am văzut pe acolo locatari de cort.
Mi-a plăcut blocul cu cele 37 de etaje în care locuiește fiica mea, cu lifturi de mare capacitate și mare viteză, complexul de întreținere fizică de la etajul trei, cu formidabila sa piscină, cu jacuzzi, saună, sală de forță și teren de minigolf, impresionanta bibliotecă cu autoservire de la parter, deschisă non-stop, sălile de biliard, de cinematograf și miniteatru. Ordine, curățenie, mochetă pe coridoare, liniște și respect, ca în poveste.
M-a perplexat pur și simplu simțul de economisire al canadienilor. La ghenă, ca să dau un singur exemplu, se aruncă numai gunoiul menajer. Recipienții din plastic, sticlă sau aluminiu, cartoanele și hârtia se depozitează în pubele speciale ori se duc la centrele de colectare, unde contravaloarea se achită pe loc.
Mi-au plăcut străzile noaptea, luminate ca ziua, respectarea strictă și necondiționată a regulilor de circulație de către șoferi și de pietoni, sutele de câini de companie plimbați în lese pe trotuare și în parcuri, cutiile de metal înțesate cu pungulițe din plastic, oferite gratuit de municipalitate, pentru dejecțiile animale. În cele două provincii pe care le-am colindat cu de-amănuntul – Ontario și Quebec, ținuturi mai mari decât țara noastră – nu am zărit picior de câine maidanez.
Mai mult ca oriunde, mi-au plăcut și polițiștii. Dotați ca de război, cu pistoale automate, pistolete, cartușe, bastoane și spray-uri, îi întâlnești patrulând, doi câte doi, pe unde nici nu gândești. La cea mai neînsemnată altercație pe care o provoci, te trezești aruncat în dubița care apare ca din senin și dus la secție, unde totul se rezolvă în liniște, cu calm, în respectul legii.
Dacă aș așterne pe hârtie tot ce mi-a plăcut și m-a impresionat în Canada aș putea scrie o carte. Chiar mai multe! Despre Niagara, despre Câmpul românesc (o proprietate de 27 de hectare a comunității românești din Hamilton), despre turnul de televiziune din Toronto (cu ani în urmă cea mai înaltă construcție din lume), despre autostrada de aproape 2.000 km (care face legătura între Atlantic și Pacific), despre pârtiile de schi de pe Muntele Albastru, despre Marile Lacuri, lacul și cascada Eugenia, Muzeul Civilizației și impresionanta clădire a Parlamentului din Ottawa, etc., etc. .
Singurul magazin cu produse româneşti e ţinut de un muscelean
Nu pot să închei fără să amintesc de domnul Lică, septuagenarul din Câmpulung-Muscel care ține în Mississauga singurul magazin alimentar cu produse tradiționale românești: brânză de burduf, pastă de mici, pastramă, cârnăciori de Pleșcoi, salam de Sibiu, mălai, sărmăluțe în foi de varză și frunză de viță de vie, țuică, tescovină și pălincă, vinuri de Drăgășani, Pietroasele ori Cotnari. Câte și mai câte. În cei 30 de ani, de când gospodărește această prăvălie, mi-a spus dl. Lică, nu a avut niciun control de niciun fel. Cel mai pretențios și sever control îl face cumpărătorul. El controlează gramajul, calitatea și termenul de valabilitate ale mărfii, ambalajul, curățenia magazinului și ținuta personală a negustorului. Dacă ceva nu este în regulă și nu-i place, clientul nu mai calcă prin prăvălie, iar pentru negustor este cea mai aspră amendă, primul semn care anunță falimentul. Am mai aflat că acolo, în Canada, deschiderea unei firme se face în cel mult trei sferturi de oră.
Constantin Florea Simion
P.S. Nea Costel Simion, cum îl știm noi, gazetarii mai tineri, a fost ziarist profesionist (cu carte de muncă), vreme de 43 de ani. A lucrat la ziarul Dâmbovița, apoi la Agerpres, ca și corespondent pentru județele Argeș, Prahova şi Buzău. Acum are 69 de ani și se bucură de o binemeritată pensie.
De curând și-a vizitat fata, pe Mihaela, care are 35 de ani, e stabilită în Toronto și lucrează ca manager la un concern american care fabrică utilaje pentru infrastructură.
0 Comentarii