Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat modificări care îă vizează pe șefii de secție din spitale. Aceștia vor fi selectați prin concursuri reale, bazate pe proiecte de dezvoltare și indicatori clari de performanță, și vor semna contracte cu evaluare anuală.
Citeşte şi: Directorul general interimar al Romsilva va fi selectat, în premieră, în urma unei dezbateri publice
Titlul universitar nu va mai fi singura recomandare, iar vechile concursuri formale vor fi eliminate. Scopul este ca spitalele să fie mai organizate, secțiile mai eficiente și pacienții mai bine tratați, subliniază demnitarul.
”Şefii de secţie, criterii clare şi evaluare periodică. Un spital este sănătos atunci când secţiile lui funcţionează corect. Dincolo de clădiri moderne şi echipamente de ultimă generaţie, esenţa calităţii medicale stă în organizarea fiecărei secţii, în modul în care echipa este coordonată şi în respectul arătat pacienţilor.
Prin această modificare legislativă, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanţă clari, monitorizaţi anual.
În plus, funcţia nu va mai fi ocupată doar prin formalităţi: fiecare candidat va susţine un examen real, fundamentat pe un proiect de dezvoltare a secţiei şi a echipei medicale, cu indicatori concreţi şi obiective măsurabile”, a precizat ministrul, potrivit News.ro.
0 Comentarii