# Întâlnire mediată de AOA pe tema noutăţilor din Codul Fiscal. Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş a găzduit la finele săptămânii trecute o întâlnire interactivă între reprezentanţii Ministerului Finanţelor în teritoriu şi cei ai mediului de afaceri, pentru popularizarea noutăţilor din Codul Fiscal. La întâlnirea cu Dorin Falcă, şeful Finanţelor Publice, şi al Gărzii Financiare, Valeriu Mincă, însoţiţi de colegi ai lor, au participat oamenii de afaceri piteşteni, membri AOA, însoțiți de directorii financiari. „E normal ca directorul financiar din firmă să participe la o acţiune a noastră de acest gen pentru că el este cel care lucrează direct cu Fiscul. Faptul că au participat circa 35-40 de firme, pentru mine reprezintă un succes”, ne-a declarat Dan Ionescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş. Dorin Falcă, șeful Finanțelor Publice, a ”recunoscut” că este autorul moral al multor modificări din actualul Cod Fiscal, unele propuneri făcute de domnia sa fiind conturate chiar în urma unor astfel de întâlniri. Iar Valeriu Mincă, șeful Gărzii Financiare, a anunțat o schimbare esențială de atitudine a instituţiilor de control spunând că „ministrul ne-a rugat, ne-a impus, ne-a ordonat, să nu fim excesivi în relaţia cu agenţii economici. Garda Financiară are un rol de bază în îndrumarea activităţii firmelor”. În timpul discuţiilor, de departe cele mai active în dialogul cu reprezentanţii Fiscului au fost Paula Breazu de la Next Automobile şi Olimpia Doru, de la New Design Composite. Florin Silvestru
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii