Începuturile fostei comune Găvana (actualmente cartier al oraşului Piteşti) sunt destul de greu de precizat. Denumirea de Găvana apare în 1649 în vremea lui Matei Basarab (1632-1654) legată de hotărnicia a doisprezece boieri în Budeasa şi Găvana.
Prima şcoală în comuna Găvana, plasa Piteşti, judeţul Argeş, a luat fiinţă spre sfârşitul anului 1838, sub îndrumarea candidatului de învăţător Gheorghe Dumitru, originar din comuna Găvana. Din documente reiese că la 19.03.1839 şcoala era frecventată de 30 de copii din Găvana şi Valea Rea, clădirea fiind construită din împletituri de nuiele şi amplasată lângă „pătulele împărăteşti” aproape de biserică.
Din 1925 la şcoala Găvana a funcţionat primul atelier şcolar
Şcoala a funcţionat până în anul 1848 când, din cauza revoluţiei, şcolile au fost închise. În anul 1857, caimacamul Alexandru Ghica a hotărât redeschiderea şcolilor. Abia în 1894 s-a construit un local propriu pentru şcoală, din zid, cu două săli de clasă şi o cancelarie. În 1910 s-a ridicat o nouă construcţie din cărămidă, pe teren de piatră, dispunând de trei săli de clasă, un coridor şi o cancelarie, în fostul local mutându-se primăria comunei. În anii 1925 şi 1940 s-au adăugat noi săli de clasă astfel că în 1942 şcoala avea şase săli de clasă, o cancelarie, un atelier, o bucătărie şi o cantină. Ca urmare a rezultatelor bune obţinute de elevii şcolii la examenele de absolvire şi a constatărilor pozitive făcute de organele de control cu ocazia diferitelor inspecţii, şcoala din Găvana era cotată ca una din cele mai bune şcoli rurale din judeţ. Din 1925 la şcoala Găvana a funcţionat primul atelier şcolar, a cărui dotare a fost îmbunătăţită permanent. Tot din anul 1925, şcoala a dispus şi de o bibliotecă proprie, donată de Cercul Studenţesc Argeşean, iniţial cu 132 volume ajungând în 1934 la 700 volume. Pentru a veni în sprijinul elevilor ce veneau de la mari distanţe de casă, în perioada 1937-1944, pe lângă şcoală a funcţionat şi o cantină, alimentele fiind colectate din donaţii şi de pe lotul şcolar. Şcoala a avut în proprietate şi un teren arabil în suprafaţă de 15.216 mp. provenit din donaţia Societăţii Anonime Textile, cu sediul în Bucureşti şi din exproprierea Moşiei lui Grigore Balotă. Desfiinţându-se comuna Găvana şi extinzându-se oraşul Piteşti, şcoala a fost inclusă în rândul şcolilor din oraş, devenind Şcoala Nr. 6 cu clase I-VIII, începând cu anul 1957. Din anul 1965, ca urmare a extinderii cartierului Găvana şi a creşterii numărului de elevi s-a dat în folosinţă noul local al Şcoli Nr. 6, în care funcţionează şi astăzi. În anul 2012 şcoala si-a schimbat denumirea în Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu Pitești.
Școala Nr. 1 (fosta Nr. 9), structură a Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu
Şcoala este construită din anul 1962, făcând parte din categoria celor mai vechi şcoli din Piteşti. Iniţial a funcţionat ca liceu: Liceul ,,Alexandru Odobescu”, timp de 2 ani. Din 1964 acesta a fost transformat în şcoală generală care funcţionează şi astăzi. De-a lungul timpului şcoala a trecut prin numeroase perioade de transformări şi îmbunătăţiri: i s-au construit ateliere proprii în care şi-au desfăşurat practica tehnico-productivă a vremii atât elevii claselor V-VIII cât şi clasele afiliate IX-X, clase de meserii, respectiv croitorie şi lucru de mână fete (15 locuri de muncă), tâmplărie-traforaj băieţi (15 locuri de muncă), lăcătuşărie-băieţi (15 locuri de muncă) în perioada anilor 1980-1994. S-au amenajat laboratoare de fizică, chimie, biologie, geografie, limbi străine, sală de gimnastică. În anii 1970 i s-a înfiinţat o bibliotecă cu un impresionant număr de volume îmbunătăţit an de an. Şcoala dispune de un parc cu arbori şi arbuşti ornamentali, foarte bine întreţinut şi o utilă bază sportivă formată din: teren minifotbal, teren handbal, teren volei, groapă sărituri, pistă obstacole. Suprafaţa totală a şcolii este de 8.991,00 mp. Dacă în anii ’80 şcoala avea un număr de 1.000 de elevi la clasele I-VIII, fiind singura şcoală din zona Bulevard N. Bălcescu, Negru-Vodă, Victoriei, Str. Dumbravei, Str. Trivale, Str. Căpitan Cuţui, după construirea Şcolii nr. 14 (actuala Şcoală Gimnazială Al. Davila), numărul acestora a trebuit să fie împărţit. Din anul 2004 şcoala desfăşoară la învăţământul primar sistemul alternativ de predare-învăţare, Step by step, sistem educaţional acceptat cu entuziasm de părinţi şi copii în egală măsură. Din septembrie 2010 şcoala a devenit structură a Şcolii Nr. 6 ,,N. Bălcescu” şi primeşte în chirie la etajul 2 Liceul Teologic Penticostal Elim.
Baza materială
• numărul sălilor de clasă: 9 • numărul cabinetelor şi laboratoarelor: 8 (română, matematică, istorie, geografie, fizică, chimie, biologie, religie) • numărul sălilor de sport: 2 • numărul cabinetelor de informatică: 1 • conectare la Internet: există (laboratorul de informatică, secretariat, administraţie, birou managerial, contabilitate, cabinet C.E.A.C.) • bibliotecă şcolară (sală proprie) – număr de volume de carte: 14.920 • cabinet medical: 1 • cabinet psihologic: 1 • cabinet logopedie: 1 • toalete moderne pentru elevi şi cadre didactice; • un corp de clădire în stare foarte bună; • nivel de dotare cu resurse educaţionale: şcoala este dotată satisfăcător cu material didactic modern.
Toată baza materială de care dispune şcoala în prezent va fi utilizată în vederea realizării confortului elevilor şi cadrelor didactice, iar resursele financiare de care vom dispune vor fi folosite în următorii ani pentru:
• îmbunătăţirea condiţiilor necesare defăşurării unui proces instructiv – educativ formativ, atractiv, eficient; • procurarea în continuare a unor mijloace de învăţământ moderne; • îmbunătăţirea bazei materiale; • atragerea şi stimularea elevilor competitivi pentru a participa la concursurile şi olimpiadele şcolare; • creşterea prestigiului unităţii de învăţământ la nivel local, judeţean şi naţional.
Bază materială Școala Nr. 1, structură a Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu
• 1 sală de grădiniţă • 6 săli învăţământ primar • 4 săli învăţământ gimnazial • 4 grupuri sanitare • cabinet de informatică; • laborator fizică; • laborator chimie; • laborator biologie; • cabinet medical; • cabinet psihopedagogic; • sală de sport; • spaţiu de joacă special amenajat pentru preşcolari şi şcolarii mici; • şcoala amplasată în zonă cu spaţiu verde, un parc bine amenajat şi întreţinut în special de elevi; • bază sportivă amenajată în curtea şcolii; • sală de mese; • bibliotecă cu un număr de 9.772 volume.
0 Comentarii