Web Analytics

articol scris miercuri, 17 septembrie 2025

La Biblioteca Academiei Române, jurista dr. Mihaela Stănciulescu a arătat partea frumoasă a justiţiei, „ajutată” de vârfuri ale societăţii contemporane

Și, după cum s-a văzut la conferința „Omul între justiție și spiritualitate”, organizată pe 11 septembrie în aula bibliotecii de la Academia Română, această parte frumoasă a justiției din România contemporană chiar există.
„Asociația Magistraților din România”, condusă de jud. dr. Andreea Ciucă, într-un parteneriat cu „Asociația Puncte de vedere”, condusă de argeșeanca jurist dr. Mihaela Stănciulescu, au pus la cale o întâlnire a vârfurilor justiției din România cu medicul neurolog și psihiatru prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, pentru a găsi și arăta partea frumoasă și utilă a justiției și necesitatea unui just echilibru între dreptate și aplicarea legii. Iar pentru ca aceste lucruri să se întâmple trebuie ca totul să treacă prin conștiința judecătorului, a fost concluzia unanim acceptată. De remarcat că în aproape toate luările de cuvânt, cu evidentă sinceritate s-a făcut apel la Divinitate, la învățăturile desprinse din biblie, cu citate exacte…

Printre invitații care au explicat legăturile vizibile și invizibile între dreptate, justiție și spiritualitate, precum și legăturile acestora cu omul și societatea, amintim pe Acad. Ioan-Aurel Pop, Radu Marinescu - Ministrul Justiției, prof. ing. Nicolae Noica – Directorul Biblitecii Academiei Române, academicianul argeșean Gheorghe Păun, prof. univ. dr. Bogdan Ciucă - președintele Academiei de Științe Juridice din România, judecătorul argeșean dr. Marius Andreescu, Olimpia Doru – om de afaceri din Argeș și mulți-mulți alții… În continuare spicuim din ce s-a întâmplat la Conferința „Omul între Justiție și Spiritualitate”.

Sufletul este creierul inimii

Profesorul Dulcan chiar a definit conștiința ca fiind „vocea lui Dumnezeu”. A mai explicat modul de funcționare a creierului, în sensul că atunci când, în urma muncii într-un anumit domeniu, oboseala este evidentă, se poate schimba tema de lucru și se va observa că oboseala dispare, întrucât se modifică zona din scoarța cerebrală care intervine în noul caz. Pe scurt, este vorba despre odihna activă și efectele benefice ale acesteia. De asemenea, profesorul Dulcan a răspuns la întrebarea „Ce este sufletul?”, spunând că este „creierul inimii”.

Ministrul Radu Marinescu, care a mărturisit în cuvântul său cum s-a pregătit pentru conferință: „Mă gândeam care ar fi cea mai bună temă pentru această pendulare între justiție și spiritualitate și mi-a revenit în minte istoria Sfântului Luca al Crimeei, care, medic fiind, a refuzat să mai opereze atunci când comuniștii i-au luat icoana Maicii Domnului din sala de operație”. A mai spus despre spiritualitate că „după cum vedem cu toții, începe să se împuțineze în societate și, din păcate, începe să se înmulțească ura, neînțelegerea, inclusiv în profesiile juridice. Suntem în vremuri dificile și trebuie să lucrăm împreună”. A mai recunoscut ministrul că acum există o confruntare între puterea executivă și cea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească pe de altă parte.
Judecătoarea Mădălina Afrăsinei, de la Tribunalul București (piteșteancă, măritată cu un moldovean), a ridicat o problemă importantă a justiției, deși arhicunoscută, punând întregului auditoriu întrebarea „Ce poate face judecătorul care are 180 de dosare de judecat într-o singură zi?”

Dreptul cazonic versus dreptul canonic

Avocatul Florentin Țucă a vorbit despre „pandemonie” și dublul standard practicat de statul român în perioada covidului, sau bătălia dintre „dreptul cazonic versus dreptul canonic”, povestind cazul unei prietene care și-a pierdut unicul copil și i-a fost interzis să intre cu el în biserică și nici să meargă cu el la cimitir.
Judecătoarea Gabriela Baltag, fostă președinte al Asociației Magistraților din România, a vorbit despre „Raiul sau Iadul din inima noastră, a judecătorilor”.

Judecătoarea dr. Andreea Ciucă, președinta Asociației Magistraților din România, cea mai veche organizație a judecătorilor și procurorilor, a spus: „Întâlnirea de azi își propune ca, în aceste vremuri învolburate, să vă ofere un sentiment de bun augur pentru minte și pentru inimă, încercând să transformăm emoțiile negative în energii pozitive, așa cum ne învață dl profesor Dulcan”.
Jurista argeșeană dr. Mihaela Stănciulescu, în discursul de final al Conferinței „Omul între Justiție și Spiritualitate”, a propus analiza unei dileme foarte interesantă judecătorilor din România: „Dacă ați avea de ales între pace și dreptate, ce ați alege?”
Și, în încheiere, un anunț: Avocatul Marian Nazat va lansa cartea „Am fost procuror” în data de 13 octombrie 2025, ora 17.30, la Atenee Palace.

Citește și Filmul „Regele Mihai: Drumul către casă” la Palatul Arhiepiscopal. A fost un eveniment cultural de înaltă ținută

Citește și Un film despre viața monahală la Athos, proiectat la Căminul Cultural Micești

Citește și Dumitru Constantin Dulcan, la Ziua Mârghienilor

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Galați a murit după ce a suferit un infarct în timp […] Citește!

Românii vor avea acces online la dosarul medical și își vor putea face programări prin noua platformă CNAS

Începând din această toamnă, românii vor putea accesa online dosarul medical și își vor face programări la consultații direct prin […] Citește!

Sistemele ANCPI, paralizate de un atac cibernetic. Mii de tranzacții imobiliare, afectate

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a blocat sistemele informatice ale […] Citește!

Alertă în Argeș! Hidrologii au emis Cod galben de inundații. Râurile pot ieși din matcă după ploile anunțate

Viituri și creșteri rapide ale debitelor sunt așteptate în următoarele 24 de ore, după ce Institutul Național de Hidrologie și […] Citește!

Atac cibernetic fără precedent la ANCPI: sistemele de cadastru au căzut, iar aplicația e-Terra rămâne indisponibilă

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme informatice din istoria […] Citește!

Eurostat: Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază

România continuă să rămână în coada clasamentului european în ceea ce privește pregătirea digitală a tinerilor. Cele mai recente date […] Citește!

De şapte ori Făgăraş Fest! Mai aproape de natură, de oameni şi de viaţă

Făgăraș Fest și-a consumat cea de-a șaptea ediție, tot la poale de munte, tot în Sibiu, pe Valea Moașei, în […] Citește!

Pitești: Abandonarea deșeurilor provenite din construcții și demolări se sancționează

Cum scăpăm de acest tip de deșeuri? În urma unei solicitări, Salubritate 2000 S.A. colectează și transportă deșeurile provenite din […] Citește!

Argeș: 518 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 86.000 de lei

Acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș pentru asigurarea ordinii publice! În ultimele 24 de ore, polițiștii din Argeș au continuat […] Citește!

Academicianul Ioan-Aurel Pop, mesaj ferm în emisiunea lui Florentin Țuca: „Cenzura și delictul de opinie nu au loc într-o democrație”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric, profesor universitar și fost președinte al Academiei Române, a fost invitat într-o ediție specială a emisiunii […] Citește!

Dr. Tiberiu Irimia: „Vreau să știe toată lumea cine este Piteștiul și de unde pleacă”

Și dr. Tiberiu Irimia, președintele Comisiei de urbanism din Consiliul Local Pitești, a anunțat miercuri, 15 iulie, pe pagina sa […] Citește!

George-Simion-presedinte

AUR anunță că nu va vota noua lege a salarizării publice fără consultări

Reprezentanții AUR s-au întâlnit miercuri cu principalele sindicate pentru a discuta despre noua lege a salarizării. În urma întâlnirii, Alianța […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!