Web Analytics
scris miercuri, 11.06.2025

Argeșul, reconfirmat ca membru în conducerea Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone

În perioada 4-6 aprilie, Consiliul Județean Argeș a participat, în calitate de membru, la Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone (AIRF), desfășurată la Lyon, în Franța.

Argeșul, reconfirmat ca membru în conducerea Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone

Citește și: S-a deschis tronsonul până la Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu-Pitești

Delegația Argeșului, condusă de Roxana Stoenescu, director executiv al Direcţiei Cultură, Turism şi Tineret din cadrul Consililului Judeţean, a vorbit în prima zi a lucrărilor despre „Dezvoltarea economică locală, prin prisma renovării Cetăţii Poenari, adevărata cetate a lui Vlad Ţepeş, şi legătura cu comunităţile locale”.

La conferință a fost prezent și Oleg Ungureanu, Consul General al României la Lyon.

Ei bine, județul Argeș a fost reconfirmat ca membru în Biroul politic pentru următorii 4 ani, dar a fost ales și co-președinte al Comisiei Tineret, Formare, Cultură – potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Argeș.

Asociația Internațională a Francofoniei a fost creată în anul 2002 la Lyon și reunește astăzi peste 180 de colectivități teritoriale din 24 de țări. Principalele obiective ale AIRF sunt stimularea dezvoltării teritoriilor francofone, stabilirea relațiilor de colaborare între regiuni, schimburi de experiență și bune practici, dar și dezvoltarea relațiilor economice și a parteneriatelor educative și culturale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită