Născut la 5 martie 1940, Viorel Kraus a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai echipei FC Argeș. Originar din Alba Iulia, Viorel Kraus a fost un atacant clasic, căruia îi plăcea să urce și să marcheze. Chiar dacă a început junioratul ca fundaș central, a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai anilor '60 și '70 . A ajuns la FC Argeș în anul 1967 și a jucat două sezoane în tricoul alb-violet.
A fost unul dintre componenții de bază ai echipei ce deschidea drumul european pentru FC Argeș. Viorel Kraus a început junioratul la Rapid București, unde a jucat timp de șapte sezoane (1961-1967) și a câștigat primul titlu de campion din istoria clubului. Cu toate acestea, fostul mare jucător ne-a mărturisit că s-a simțit cel mai bine la FC Argeș.
„L-am luat la ocazie pe Puiu Rapaport”
Domnule Kraus, cum ați ajuns la Pitești?
- Este o poveste lungă, dar frumoasă. Soția mea este din Băiculești, o localitate situată la câțiva kilometri de Pitești, și mergeam des acolo, la părinții ei, pentru a le duce alimente. Eram jucător la Rapid București și, într-una din zile, în timp ce mergeam la părinții soției, înainte de a ieși din București, am remarcat la ocazie un domn prezentabil. Am oprit și l-am luat. Știți cine era? Puiu Rapaport, președintele clubului Dinamo Pitești. Nu-l știam, vă spun sincer. Am vorbit despre foarte multe lucruri pe drum, mai puțin despre fotbal. Când am intrat în Pitești, mi-a spus că merge la club. L-am dus până acolo, spunându-i că mă voi întoarce și îl voi lua înapoi la București, peste câteva ore. S-a bucurat foarte mult. La întoarcere, când am ajuns la club, am coborât. Nu mică mi-a fost mirarea când am dat nas în nas cu tot lotul de jucători. Vă dați seama că mă știam cu majoritatea. Ne-am îmbrățișat, am stat minute în șir de vorbă. Mă înțelegeam foarte bine cu regretații Dobrin și Bebe Barbu, oameni de excepție. Dobrin m-a întrebat dacă vreau să vin să joc pentru FC Argeș. I-am răspuns că nu am primit nicio ofertă în acest sens, iar el s-a dus imediat la Puiu Rapaport și l-a rugat să-mi facă o ofertă. Aveam 23 de ani, se întâmpla în 1966. Vă dați seama ceea ce a urmat; până la București, eu și domnul Puiu Rapaport am vorbit doar despre fotbal.
Așa ați ajuns la FC Argeș….
- A fost destinul, sunt sigur. După ce am semnat cu FC Argeș, am plecat cu echipa într-un cantonament în Germania. Întrucât aveam nume nemțesc, nu aveam voie să părăsesc țara, dar s-a ocupat de acte colonelul Costandache. Am fost făcut sublocotenent, după trei luni, am mai primit o stea, și uite așa… începeam să mă simt din ce în ce mai respectat și apreciat la Pitești. Evident, datorită evoluțiilor pe care le aveam pe gazon, nu din alt motiv. Ca o paranteză, vă rog să-mi permiteți să vă relatez un amănunt de culoare: când mergeam cu mașina și eram oprit de către milițieni, așa cum se numeau atunci, după ce le prezentam actele, îmi spuneau: „Mulțumim, să trăiți! Vă dorim multă sănătate!” Am stat la Pitești până în anul 1969. Am întâlnit acolo oameni deosebiți.
Domnule Kraus, ce obișnuiați să faceți înainte de meciuri?
- În dimineața fiecărui joc pe care-l disputam pe propriul teren, toată echipa făcea o scurtă plimbare în Pădurea Trivale. Ne opream la o biserică de acolo, unde ne rugam și aprindeam o lumânare. Slujea în acel lăcaș sfânt părintele Istodie, mare amator de fotbal, care intra pe gazon înaintea fiecărui meci de acasă. Venea îmbrăcat în haine de stradă și, mai mult ca sigur, rostea în minte o rugăciune pentru echipă.
O amintire cu Dobrin vă vine acum în minte?
- Am multe amintiri cu acest genial jucător. Aveam o rudă care lucra în domeniul viticulturii, iar șoferul directorului acelui institut era verișorul soției mele. Dobrin obișnuia să meargă să pescuiască la Ștefănești, acolo unde era o baltă. De fiecare dată când șoferul trecea pe acolo cu mașina, îi lăsa câte o sticlă de vin. Era lege. Și încă ceva despre Dobrin… Să știți că era foarte credincios. Îinainte de a veni la club sau la antrenament, intra în biserică și se ruga. Iar colegii spuneau mereu: „De-aia joacă Dobrin atât de bine, fiindcă intră în biserică mereu!” Pe teren, Dobrin nu vorbea absolut deloc, nu certa pe nimeni, mereu îi oprea pe cei care-şi certau colegii. Era taciturn, retras. Avea un calm extraordinar. Orice preluare a lui Dobrin, din orice poziţie, era precedată de o fentă. A fost genial.
„Nu câștigam mii de euro, dar jucam cu sufletul”
Vă mai amintiți de primii bani câștigați din fotbal?
- Salariile erau foarte mici atunci, noi nu câștigam mii de euro, jucam cu sufletul. Îmi amintesc că la FC Argeș, prima dată am primit salariul pe trei luni și m-am bucurat foarte mult. Era criză financiară atunci, oamenii din fotbal se descurcau foarte greu, primele erau foarte mici. Dacă învingeam, luam 150 de lei. Dar conducătorii știau să vorbească mereu cu jucătorii, să aplaneze orice conflict, atunci când nu puteau să ne dea salariile. Una peste alta, vă spun cu mâna pe inimă că la Pitești m-am simțit extraordinar.
În altă ordine de idei, vă felicit, pe dumneavoastră și pe șefii dumneavoastră, pentru că nu ați uitat de foștii jucători ai echipei din Trivale și îi mai aduceți în atenția suporterilor. Încă o dată, felicitări pentru inițiativă!
„Rapid București – Viorel Kraus 0-2!”
Se simt emoții puternice în vocea dumneavoastră, domnule Kraus. Vă mai amintiți când ați debutat în tricoul echipei FC Argeș?
- Da, nu pot uita acel moment. Prima etapă programa jocul Rapid - FC Argeș. Așa a fost să fie, să debutez împotriva fostei mele echipe. S-a terminat 2-0 pentru piteșteni, iar ambele goluri au fost marcate de mine. După acel joc magnific, disputat pe Stadionul „23 August”, care era arhiplin, ziarul Sportul titra: „Rapid București – Viorel Kraus 0-2!”. A fost ceva de nedescris. Dumnezeu și echipa FC Argeș m-au ajutat să marchez ambele goluri.
Dacă ar fi să vă teleportați într-un meci din trecut, care ar fi acela?
- Ar fi meciul FC Argeș – Ferencvaros Budapesta, în Cupa Orașelor Târguri, în 1967. Am învins noi, după un meci excelent, cu 2-0. Mi-aș dori să retrăiesc jocul acela.
Ce model de fotbalist ați avut în carieră?
- Dobrin a fost idolul meu, Apoi, i-am admirat și respectat pe Titus Ozon și Dumitriu 2. Am avut onoarea să-i am pe toți coechipieri, la un moment dat.
Cum erau priviți fotbaliștii în anii 1970?
- Îmi amintesc că jucam la FC Argeș și toată lumea ne iubea, ne prețuia și ne respecta. Dacă ieșeam pe stradă, era sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. Eram băgați în seamă mereu. Când mergeam să mâncăm la un local sau să bem o bere, cînd voiam să plătim, la final, chelnerul ne spunea că suporterii achitaseră nota noastră de plată. Atât de iubiți eram! Iar noi nu rămâneam datori niciodată, jucam doar pentru suporteri, să-i facem pe ei fericiți!
„Am simțit că ea va fi aleasa”
Ce loc ocupă familia în viața dumneavoastră?
- A ocupat dintotdeauna primul loc. Mi-a dat Dumnezeu o soție exemplară, avem 64 de ani de căsnicie. Alina, soția mea, era însoțitoare de bord, la TAROM, când am cunoscut-o. Mergeam cu Rapidul în Belgia, iar la înatoarcere, mi-a atras atenția prin frumusețea și naturalețea sa. I-am dat numărul de telefon și i-am spus să mă sune. O lună m-am rugat la Dumnezeu să primesc un semn de la ea, dar nimic. În cele din urmă, m-a căutat. Ne-am văzut și am simțit că ea va fi aleasa. Avem împreună un băiat.
Ce cadouri obișnuiați să-i oferiți?
- Florile nu au lipsit niciodată, chiar și acum îi ofer. Nu prea aveam eu bani la început și nu îi puteam dărui cine știe ce cadouri prețioase. După ce am început să câștig mai bine, îi ofeream și câte un dar scump, dar nu foarte des. Ceea ce pot spune este că am fost și am rămas un romantic incurabil. Secretul căsniciei mele cu Alina a fost respectul reciproc.
Domnule Kraus, dacă ar fi să-i cereți peștișorului de aur să vă îndeplinească trei dorințe, care ar fi acelea?
- FC Argeș să promoveze în Liga I, să se mențină și să joace cât mai bine; și mai am o dorință: să văd Argeșul evoluând pe noul stadion, despre care am auzit că va fi unul dintre cele mai frumoase din țară.
Citește și La ceasul amintirilor. Remus Vlad: „Gicu Dobrin mi-a dat banderola de căpitan de echipă”
0 Comentarii