Web Analytics

articol scris vineri, 06 noiembrie 2026

Penitenciarul Mioveni și-a luat Duster Pick-up din venituri obținute din munca deținuților

Penitenciarul Mioveni anunță că și-a mărit flota de mașini, cu un model Dacia Duster Pick-up, cu un sistem de propulsie hibrid (benzină + electric).

„Am achiziționat-o din veniturile obținute prin munca persoanelor private de libertate, iar valoarea autospecialei de transport persoane private de libertate, categoria de omologare N1, este de 284.955 lei.

Până acum eram nevoiți să trimitem o mașină cu o capacitate mult mai mare pentru a prezenta la instanțele de judecată sau la organele de cercetare penală un număr relativ mic de persoane private de libertate. Costurile de transport erau, în aceste situații, nejustificat de mari.

De acum, pentru prezentările care implică cel mult două persoane private de libertate, vom putea utiliza noul model, iar costurile de transport urmează să fie reduse” - transmirte Penitenciarul Mioveni.

Cea mai veche mașină din flotă era un Roman, supranumit „Mașina Timpului”, fabricat în anii '90 - mai spun cei de la Penitenciar, care adaugă că anul acesta, cu strângere de inimă, sunt nevoiți să o scoată la păensie, să o propună spre casare.

Costurile reparațiilor ar fi prea mari, iar păstrarea ei în exploatare nu mai este justificată.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum merg lucrările la podul peste râul Doamnei. Primarul Cristian Gentea a fost în control

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat, joi, 5 noiembrie, stadiul lucrărilor la podul peste râul Doamnei, de la intrarea […] Citește!

Accident rutier cu cel puțin doi morți în Franța

Vineri, 6 noiembrie 2026, în sud-estul Franței, un autobuz care transporta adulți și aproximativ cincisprezece elevi, a ieșit de pe […] Citește!

Noli opțiuni pentru verificarea produselor în aplicația InfoCons, de Black Friday. Verifică înainte să dai click

InfoCons a lansat o actualizare importantă a Aplicației de Protecția Consumatorilor, menită să ajute consumatorii să facă achiziții mai sigure […] Citește!

Penitenciarul Mioveni și-a luat Duster Pick-up din venituri obținute din munca deținuților

Penitenciarul Mioveni anunță că și-a mărit flota de mașini, cu un model Dacia Duster Pick-up, cu un sistem de propulsie […] Citește!

Tulcea. Mesaj nou RO-ALERT. Posibilă incursiune de drone

Vineri, 6 noiembrie 2026, în jurul orei de 09:00, oamenii din județul Tulcea au primit un nou mesaj RO-ALERT, de […] Citește!

Salvamontiștii argeșeni au ajuns în școli. Viitori turiști învață regulile muntelui

Salvamontiștii argeșeni au desfășurat, în această săptămână, mai multe activități de informare și prevenție, adresate atât elevilor din școlile județului, […] Citește!

Argeș. Fapte grave la o firmă din domniul silvic. Dosar penal și amendă

Joi, 5 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Argeș, au finalizat verificările […] Citește!

Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești

Joi, 5 noiembrie 2026, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun; aceștia au […] Citește!

Moaștele Sfântului Nectarie ajung la Mioveni în perioada 17-20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie, credincioșii din Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele […] Citește!

Duatlonul Regal Invictus revine la Curtea de Argeș! Când are loc evenimentul sportiv

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, evenimentul sportiv dedicat […] Citește!

„Safari cu urşi pe Transfăgărăşan”, ultima fiţă de pachete turistice care inundă internetul

De la 400 de lei, la 677 de ron sau 221 dolari de adult, tot mai multe anunțuri cu o […] Citește!

Via Dominorum, drumul care va uni Târgovişte, Câmpulung şi Curtea de Argeş prinde contur

Trei orașe care au scris pagini importante din istoria Țării Românești vor fi conectate printr-un traseu turistic de aproximativ 120 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete