Web Analytics

articol scris joi, 06 februarie 2025

La ceasul amintirilor. Radu Troi: „Am adormit şi Dobrin m-a trezit, zicându-mi: «Radule, noi murim, avionul scârţâie din toate încheieturile, iar tu sforăi!»”

S-a născut la 12 iunie 1949, la Dragomirești Vale (Ilfov). În afară de FC Argeș (1972-1975), a mai jucat la Metalul București (1970-1972) și la Steaua București (1975-1979), pentru echipa militară marcând 17 goluri. Pentru echipa națională a României a evoluat în 15 meciuri și a înscris de două ori. 92 de jocuri și 24 de goluri are fostul atacant în tricoul alb-violet.

Întrebat care este cel mai frumos moment al carierei, acesta ne-a spus: „Faptul că am avut ocazia să joc alături de Dobrin. Pentru mine a fost cel mai bun fotbalist român. Îmi amintesc un meci, Dobrin era marcat și eu pasam în altă parte, m-a strigat și mi-a spus: «Iepure, chit că sunt 5 oameni pe mine, tu îmi pasezi mingea». Ăsta era un fotbalist adevărat, nu fugea de minge, ci o cerea”.
Radu Troi are 75 de ani a fost o extremă dreaptă clasică. Pe stadion, lumea îi spunea și „motoreta”, dar și „iepurele”.

Cum ați ajuns în Trivale?

- Aveam 23 de ani, se întâmpla în anul 1972, după ce FC Argeș a obținut primul titlu de campioană națională. Eu jucam la Metalul București și am disputat un meci în Cupa României, la Câmpina. Am învins cu 3-1 și am contribuit la golurile echipei mele: am scos 11 m, am dat gol, plus o pasă de gol; pentru FC Argeș a marcat Dobrin, din lovitură de la 11 m, în minutul 85. A urmat și un joc amical, între Metalul ș FC Argeș, dar la Pitești.
După meciul acela, a venit la mine omul de încredere al președintelui clubului FC Argeș, Puiu Rapaport, și m-a întrebat dacă vreau să vin la Pitești și să joc alături de Nicolae Dobrin. Am dat răspunsul pe loc, spunând: „Ar fi cel mai frumos cadou, Dobrin este idolul meu!”. Au început procedurile pentru perfectarea transferului. Eu aveam o hârtie scrisă din partea celor de la Metalul, un fel de transfer, în sensul că puteam merge la orice echipă vreau. Le cerusem casă și buletin de București, iar ei ezitau, așa că eram liber să plec. M-am întâlnit a doua zi cu Puiu Rapaport, mi-a dat 10 mii de lei, iar eu i-am dat acel acord de transfer.

„Am fost desemnat sportivul județului, în anul 1974”

Ce a urmat?

- Am plecat cu FC Argeș în Israel. Piteștenii, după adjudecarea titlului, au primit cadou o excursie în Israel. Deși nu am contribuit la acel succes, am fost și eu inclus în lotul care a făcut deplasarea în Țara Sfântă. La întoarcere, am mers în pregătire la Voina, după care a urmat un meci internațional, la Pitești. FC Argeș avea o înțelegere cu o echipă din Germania, jucam tur și retur, erau partide amicale. Meciul acela a avut loc cu ocazia decernării tricourilor de campioni, a fost o festivitate cu totul și cu totul specială. Am dat gol în acel meci, iar la fotografia de grup am participat și eu. Atunci am simțit că locul meu este la FC Argeș, nu în altă parte. Și, încetul cu încetul, m-am integrat și am dat tot ce-am avut mai bun pentru Pitești, la momentul acela. În altă ordine de idei, am fost desemnat sportivul județului, în anul 1974.

Se simt emoțiile în glasul dumneavoastră… Când ați debutat într-un meci oficial?

- Am debutat în campionat, în sezonul 1972-1973, într-un meci cu UTA. Am avut atunci două „finale”, în primele două runde am jucat cu arădenii, apoi contra clujenilor de la Universitatea. Jercan, colegul meu de atunci, avea unele clinciuri cu un jucător de la UTA, iar Florin Halagian, pentru a evita un posibil incident, a preferat să mă introducă pe mine în locul acestuia. A fost cumplit, sincer. Am avut foarte mari emoții, mă întrebam mereu ce caut eu acolo. Eram un băiat de la țară, nu unul venit de la oraș. Am scăpat de 4-5 ori singur cu portarul, am ratat din cauza emoțiilor, dar în repriza secundă a jocului, m-am trezit. Era 1-0 pentru UTA, iar eu am egalat, apoi am fost schimbat. Tot meciul m-a apostrofat Prepurgel, un alt jucător emblematic pentru FC Argeș. După meci, colegii l-au certat, i-au reproșat faptul că pusese presiune prea mare pe mine. Olteanu i-a zis lui Prepurgel: „Pe tine te-a înjurat cineva când ai debutat și noi am primit în acel meci 5 goluri? Ce-ai avut cu Troi? Vezi-ți de treaba ta!”. Îmi amintesc că Dobrin mi-a luat apărarea. A spus că am calități, iar FC Argeș are nevoie de jucători ca mine, care să intre în careu.

Ce-a spus atunci antrenorul Florin Halagian?

- L-a certat, iar în meciul următor, cu U Cluj, de acasă, am dat cel mai frumos gol al etapei, jucând tot titular. Am fost schimbat în minutul 80 și toți cei 25 de mii de spectatori s-au ridicat și m-au aplaudat.

Citește și La ceasul amintirilor. Mihai Ianovschi: „Am plâns când l-am auzit pe Mutu cât de frumos a vorbit despre mine şi familia mea”

Citește și La ceasul amintirilor, cu Petre Ivan, despre FC Argeş şi Dobrin: „Să-mi zici naşule de acum înainte, eu şi Gica te vom cununa”

„Mi-am luat Dacia 1300 într-un an, atât de bine o duceam!”

Povestiți atât de frumos, amintirile sunt încă vii…

- Despre perioada petrecută la FC Argeș nu pot vorbi decât la superlativ și cu lacrimi în ochi. Patina timpului nu a șters nimic. Am devenit preferatul primarului de atunci, al domnului Valeriu Nicolescu. Mă chema mereu după jocurile de acasă și mă premia, îmi dădea 1500 de lei, 2000 de lei, pentru că îi plăcea foarte mult cum jucam. Am fost feblețea acestuia. Imaginați-vă că mi-am luat Dacia 1300 într-un an, atât de bine o duceam. M-am înțeles cu toată lumea. Domnul antrenor Tănase Dima a fost al doilea tată pentru mine. Nu am avut noi condiții de lux, dar jucam cu sufletul, ne dădeam și viața pe teren. Iar cei care ne pregăteau erau de excepție. Domnul Halagian era mai vulcanic, dar domnul Dima încerca și reușea să aplaneze orice discuție mai aprinsă, prin tact și diplomație.

Aveți și amintiri cu Dobrin… desfacem cutia cu „diamante”?

- Da, Dobrin a fost idolul meu, a fost un jucător de excepție, dar și un om senzațional. Îl băteam la șah, la biliard, la table etc. Când îl vedea supărat, Halagian îl întreba: „Gicule, te-a bătut Troi și ți-a luat banii?”. Când rămânea fără bani, Dobrin venea și-mi cerea împrumut, iar Gica mă întreba, la finalul lunii, cât are să-mi dea. Și mă certa mereu, îmi spunea să nu-i mai dau bani lui Dobrin, dar eu nu puteam să fac asta. Era colegul meu, prietenul meu.. Gicu Dobrin a avut norocul să aibă o soție de excepție, așa a fost Gica.

Vorbiți-mi despre soția dumneavoastră. Cum ați cunoscut-o?

- Am cunoscut-o după ce m-am lăsat de fotbal. M-am îmbolnăvit de hepatită de tip B și am fost nevoit să pun ghetele în cui. A fost cel mai trist moment din viața mea. M-a tratat medicul lui Nicolae Ceaușescu, un doctor foarte bun, la Spitalul Colentina.
Dar am cunoscut-o pe Adriana, soția mea, și mi-a mai îndulcit amărăciunea. Ea era stelistă înfocată, eu evoluasem la gruparea militară, așa că ne-a unit și pasiunea pentru fotbal. Avem o fiică, Andreea, și o nepoată minunată, care ne bucură zilele, Mia Alexandra, în vârstă de 7 ani. Mă mândresc cu familia pe care o am.

Vă rog să-mi relatați o amintire haioasă care vă vine acum în minte, legată de FC Argeș.

- Două momente vă voi povesti. Mergeam în Israel și colegii mi-au spus să iau 5 l de țuică. Nu am înțeles motivul, pentru că nu-mi plăcea să beau, dar ideea era alta. Am aflat acolo că 1 l de țuică românească echivala cu 4 grame de aur. Am pus țuica în bagajul de cală și a fost prăpăd. Am mai rămas cu 3 litri, pentru că 2 litri s-au vărsat peste hainele mele. Mirosea geamantanul a țuică. Am aruncat hainele, iar Puiu Rapaport mi-a dat 100 dolari și am mers să-mi cumpăr alte obiecte vestimentare. Eram și eu neștiutor, zburam pentru prima dată cu avionul. Un alt episod de pomină l-am trăit cu Gicu Dobrin. Dacă era convocat la echipa națională, Gicu nu bea luni întregi, nu se atingea de alcool. Eu mai gustam câte o bere, dar el deloc. Ne îndreptam spre Israel, acolo unde era FC Argeș în pregătire. Noi veneam după o acțiune a echipei naționale. Aveam avion a doua zi, așa că am stat o noapte în Atena, la hotel. Bagajele erau în aeroport, am plecat la hotel cu hainele de pe noi și cu câte o borsetă, în care aveam bani și acte. Am mers cu Gicu într-un bar. Eu am băut o bere, Dobrin nu s-a atins de băutură. La întoarcerea în camera de hotel, mi-am rupt pantalonii, mi i-am sfâșiat într-o bară… erau singurii pe care-i aveam. Așa am mers în avion, a doua zi. Am adormit și Gicu m-a trezit, la un moment dat; era foarte speriat și mi-a zis: „Radule, noi murim, avionul scârțâie din toate încheieturile, și tu sforăi”.

Cu ce vă ocupați acum?

- Nu pot să stau departe de fotbal, sportul rege a fost și este mare mea iubire. Sunt angajat la Centrul de Copii și Juniori de la CSA Steaua, unde director este George Ogăraru, fostul meu elev, un băiat excepțional. Sunt un fel de supervizor, urmăresc și propun jucători, pregătesc și copii, îi ajut să descifreze tainele acestui sport minunat.

Citește și La ceasul amintirilor. Remus Vlad: „Gicu Dobrin mi-a dat banderola de căpitan de echipă”

Citește și La ceasul amintirilor. Marcel Pigulea: „Gicu Dobrin mi-a fost naş de cununie. Făceam nişte paranghelii…”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Ursula von der Leyen vine luni în România și se întâlnește cu Nicușor Dan

Vizită la nivel înalt în România, luni! Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în vizită în țara noastră. […] Citește!

Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus

Tinerii eligibili care intră pentru prima dată pe piața muncii pot primi până la 27.000 de lei, în plus față […] Citește!

O mamă cere amenzi de 5.000 de lei pentru profesorii care țipă la elevi

O mamă a cerut amenzi de 5.000 de lei pentru fiecare profesor care țipă la elevi și susține că astfel […] Citește!

Coiful de la Coțofenești a fost readus aproape de forma inițială: Va fi expus de Ziua Culturii Naționale

Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coţofeneşti, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfăşurat, luni, […] Citește!

Nicuşor Dan: Nu mai suntem în situaţia în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor

Preşedintele Nicuşor Dan atrage atenţia asupra modului în care derularea campaniilor electorale influenţează rezultatul procesului electoral. „Nu mai suntem în […] Citește!

Cinci minori, cu vârste între 11 și 16 ani, au tâlhărit un bărbat din Târgu-Neamț

Vineri, 6 noiembrie 2026, Inspectoratul de Poliție Neamț a informat că cinci martori, fete și băieți, cu vârste cuprinse între […] Citește!

Primarul Nicolae Velcea vrea sens giratoriu permanent la Podul peste râul Doamnei

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a solicitat autorităților competente de la București și Pitești analizarea posibilității de menținere permanentă a […] Citește!

Cum merg lucrările la Podul peste râul Doamnei. Primarul Cristian Gentea a fost în control

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat, joi, 5 noiembrie, stadiul lucrărilor la podul peste râul Doamnei, de la intrarea […] Citește!

Accident rutier cu cel puțin doi morți în Franța

Vineri, 6 noiembrie 2026, în sud-estul Franței, un autobuz care transporta adulți și aproximativ cincisprezece elevi, a ieșit de pe […] Citește!

Noli opțiuni pentru verificarea produselor în aplicația InfoCons, de Black Friday. Verifică înainte să dai click

InfoCons a lansat o actualizare importantă a Aplicației de Protecția Consumatorilor, menită să ajute consumatorii să facă achiziții mai sigure […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete