Web Analytics
scris joi, 04.11.2010

Cum a ajuns mică, sindicalista Doina Fănică

# Şefa sindicatului Sanitas n-a mai reuşit să-şi bage nicio pilă la concursul pentru ocuparea celor 18 posturi de asistent medical # Au fost o sută de candidate pe 18 locuri, iar în final au fost admise numai două. Doina Fănică, mult prea pricopsita şefă de sindicat din sanătatea argeşeană, e neagră catran în această perioadă. Supărarea ei are la bază faptul că, deşi s-au scos la concurs 18 posturi de asistent medical la Spitalul Judeţean, n-a reuşit să mişte absolut nimic, pentru nicio pilă. Noul director al instituţiei, neurochirurgul Mihai Popescu, care a fost şi şef al comisiei de examinare, a organizat concursul la zecimală, astfel că au fost admise doar două candidate, din peste o sută de aspirante la cele 18 posturi de asistent medical. Pentru prima oară în istoria instituţiei, sindicalista Doina Fănică n-a mai avut „alocat” un număr de posturi, aşa cum se întâmpla pe vremea doctorului liberal Gabriel Copciag, când se dezvoltase o adevărată industrie a angajărilor la Spitalul Judeţean. Prin urmare, pentru cele 16 posturi de asistent medical rămase neocupate, se va organiza un alt concurs. Se va ţine directorul Mihai Popescu tare şi la a doua strigare sau va ceda el presiunilor Doinei Fănică şi ale aliaţilor săi dintr-o anumită tabără a PSD? Pentru că, trebuie ştiut, sindicalista Doina Fănică a început să le bată obrazul celor dintr-o anumită falangă PSD, cum că s-a sacrificat pentru cauză şi a cărat autobuze cu sindicalişti la marele miting din ziua dezbaterii moţiunii de cenzură şi pentru ce? Ca să nu poată mînca şi ea o felie de caşcaval la concursul pentru ocuparea posturilor de asistent medical. Morala? Uite aşa a făcut-o doctorul Popescu mică, pe sindicalista Doina Fănică.    (G.G.)  

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...