Câteva sute de argeşeni au beneficiat şi vor mai beneficia de programul finanţat cu sume nerambursabile, de la mediu, cunoscut ca şi Programul „Casa Verde”. Acesta priveşte instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Spre exemplu pentru instalarea de panouri solare sau centrale termice pe deşeuri lemnoase, solicitanţii primesc, de la fondul de mediu, suma fixă nerambursabilă de 6000 de lei. Interesant este că pe listele aprobate pentru anii 2010 – 2011 se regăsesc şi persoane cu stocuri de bănet în conturi şi care au accesat acest program. Pe listele „Casa Verde”, beneficiari ai ajutorului de 6.000 de lei de la stat, sunt destul de mulţi oameni cu stare din Argeş, printre care îi exemplificăm pe Ion Pătrăşcan (patronul SC Sercop AND), Petre Boncoi (fiul primarului de la Valea Mare Pravăţ) şi pe Ionel Dulamă (primarul Rucărului). Lista este lungă, căci numai în 2010 au beneficiat de bani de la mediu peste 400 de argeşeni, peste jumătate fiind oameni care şi-ar fi permis fără ajutor de la stat să-şi monteze orice tip de instalaţie care să îmbunătăţească calitatea aerului, apei şi solului. Ioana Ştefan
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii