Mihaela Andreescu, director de costuri la Horse Holding, o multinațională de pe platforma Dacia din Mioveni, dezvăluie ultimele momente din viața soțului ei, internat la secția Îngrijiri Paliative a Spitalului Călinești
Mircea Andreescu, fost director adjunct la Direcția de Afaceri Publice de la Dacia Renault, un profesionist remarcabil, s-a stins din viață, la 68 de ani, din cauza unei boli incurabile. După operația pe care a făcut-o la Spitalul Monza, în luna mai a.c, analizele erau dătătoare de mari speranțe, acestea indicând absența celulelor bolnave. Au urmat tratamentele, radio și chimio, însă organismul era slăbit și, într-un timp relativ scurt, acesta a cedat. Pe 9 septembrie, la doar patru luni de la operația pe creier, Mircea Andreescu s-a stins din viață pe un pat al Spitalului Călinești.
A lăsat în urma sa o familie îndurerată, dar și revoltată de modul în care acest om a fost tratat în ultima perioadă, la clinica OncoFort din Pitești, unde a făcut radioterapia și, în final, la Spitalul Călinești, în Secția Îngrijiri Paliative. Soția sa, Mihaela Andreescu, ne-a vorbit în acest context despre lipsa de empatie din sistemul sanitar, despre dezumanizarea unor medici, care se cred Dumnezei, cu drept de viață, dar, mai degrabă, de moarte asupra pacienților.
„Un abandon – asta trebuie să fi simțit soțul meu” – ne-a mărturist d-na Andreescu, care a decis să facă publică această dramă. Facem precizarea că dna Andreescu este director de costuri la Horse Holding, multinațională constituită pe platforma Dacia Renault de la Mioveni.
„Totul era perfect, soțul meu conducea mașina, citea, n-avea nicio sincopă de comunicare”
Mihaela Andreescu: „Îmi asum ceea ce spun: este un dispreț absolut pentru pacient. Cred că acel episod foarte bine mediatizat de la Spitalul Pantelimon nu este un accident, ci o practică curentă. Soțul meu, într-adevăr, a avut un diagnostic cam crunt – de glioblastom (tumoră cerebrală malignă, pe lobul frontal stâng). Șansele în acest caz nu sunt foarte mari de viață, după ce se descoperă afecțiunea. Însă una e statistica și alta e ce se poate întâmpla în realitate. Pentru că este între fiecare om și Dumnezeu și, până la urmă, este și cum poate lupta organismul. Cu soțul meu mi-am dat seama foarte repede că e ceva. Medicii au spus că s-a identificat rapid că are o problemă. A fost operat – zic eu – de cea mai bună mână în chirurgie neurocraniană din România, adică de Sergiu Stoica, la Spitalul Monza. Deschid o paranteză: la acest spital noi am plătit intervenția. Casa de Asigurări, din total intervenție, care a fost undeva la peste 10.000 euro, a decontat doar 9.900 lei. (…) Am și primit de la ministrul Sănătății un chestionar de satisfacție… Acum, dumnealui cred că ar trebui să se preocupe de spitalele de stat. Mă rog, e bine că se preocupă și de cele particulare, dar spitalul particular are totdeauna un interes să-și mențină niște standarde, pentru că aici se plătește.
Revin. Dr. Stoica lucrează cu o echipă transversă, de la Neuroaxis, respectiv cu dr. Dan Mitrea, și un neurooncolog foarte bun. Acesta i-a prescris tratamentul. Ne-a întrebat ce clinică avem la Pitești și i-am spus că este OncoFort. A zis că e OK, ține de rețeaua Gral Medical, să mergem acolo. Practic, de la OncoFort, doctorița Băieșu (Iuliana – n.r.), care l-a preluat pe soțul meu, n-a făcut nimic altceva decât să-l cântărească și să înmulțească numărul de grame recomandate cu greutatea lui și să îi dea mai departe… A făcut radio, chimio, totul a decurs OK, s-a făcut pauză de patru săptămâni, iarăși totul era perfect, soțul meu conducea mașina, citea, n-avea nicio sincopă de comunicare, de comportament, de orientare, de ceva. Pe 7 august aveam reevaluarea la Neuroaxis, pe neurooncologie, RMN cu substanță de contrast… Celulele canceroase nu mai erau active. Deci, la externarea de la Monza i s-a arătat RMN că locul este curat, că s-a extirpat tumora, iar aici ni s-a spus că nu e nicio celulă canceroasă activă.
Citește și Inaugurarea bulevardului din Câmpulung se face cu sesizare la Parchet
„D-na doctor, până ies analizele, dați-mi ceva, că nu mă simt bine deloc!”
El însă începuse să aibă o oarecare stare de slăbiciune. Medicii de la Neoroaxis i-au spus că poate mânca la fel ca înainte, să se odihnească, să ia suplimente alimentare… El a spus însă că așteaptă data de 22 august, când urma să se vadă cu dr. Băieșu de la OncoFort Pitești, ca să-i recomande ea, fiindcă este cea care l-a urmărit în toată perioada. A mers la OncoFort și i-a spus: «Doamnă, nu mă simt bine, sunt slăbit, vreau, totuși, să-mi dați ceva». Soțul meu avea 57 kg la momentul operației, nu mai avea de unde să mai slăbească. Nu mă substitui medicilor, dar lui ar fi trebuit să i se aplice o terapie de imunizare. Nu i s-a dat însă o recomandare «uite, trebuie să iei asta și asta ca să te întărești. Sau vino să-ți facem noi perfuzii sau cumpără-le, plătește-le și le facem aici»… Nu. Când s-a dus la control și a spus că se simte rău, i s-a spus «dl Andreescu, stați liniștit, întâi să facem analizele de sânge și apoi un computer tomograf, ca să văd restul de oragne». S-a dus și a doua zi: «D-na doctor, am făcut analizele, dar, totuși, până ies acestea, dați-mi ceva, că nu mă simt bine deloc!» Și s-a dus implorând – soțul meu era un bărbat înalt, mândru, elegant, politicos: «Doamnă, dă-mi ceva, că nu mi-e bine». S-a dus două-trei zile la rând.
Ca să nu mai spun că primește sms că i-au ieșit analizele. … (…) Adică, la o clinică unde se tratează oamenii de cancer, a trebuit să stăm cinci zile pentru programarea de computer tomograf și să ne vină rezultatul după alte cinci zile. În condițiile în care la bolnavii de cancer o zi poate face diferența. Nu zece. Plus că, după ce m-am dus să iau rezultatul, mi-au spus că medicul care interpretează rezultatele este în concediu. La ălea cinci zile s-au mai adăugat astfel vreo patru-cinci. Soțul meu a murit până au dat rezultatul de CT. Deci, Gral Medical stă la nivel național într-un singur imagist sau medic care interpretează CT-ul! Dar de ce nu mi-ai spus dinainte și mă duceam eu și mi-l interpretam în altă parte pe banii mei?!”
„Ce facem doamnă, pe de-o parte scoatem cancerul și pe partea ailaltă îl băgăm cu Tonotilul ăsta?”
După ce dl Andreescu s-a dus câteva zile la rând s-o roage pe doctoriță de la OncoFort să-i dea ceva că îi e rău, soția sa a intrat pe site-ul clinicii și a scris o recenzie foarte proastă: „O am înregistrată pe calculator. Am scris pe zile, pe ore, ce s-a întâmplat, cum refuză ele să-l ajute. La nici 10 minute după ce am pus recenzia pe site, managera de la OncoFort l-a sunat pe soțul meu. «D-le Andreescu, vă rugăm frumos, veniți încoace, că merg eu cu dv la d-na doctor să vedem ce se întâmplă. Rugați-o pe soția dv să scoată recenzia de acolo, că ne faceți foarte mult rău». Soțul meu m-a rugat să scot acea recenzie, «că știi bine că depindem de ele și după aia nu mai tratează deloc». I-am zis că o fac doar după ce văd că îl bagă în seamă. S-a dus la OncoFort și l-au programat pentru a doua zi la o perfuzie care a durat trei ore. A venit de acolo mai mult decât epuizat. Tremura din toate încheieturile. Nu mai era în stare de nimic, nici să vorbească. A primit o rețetă și, în starea aia, s-a dus și și-a cumpărat medicamentele. I se prescrisese Fresubin – un shake proteic foarte bun, recomandat exact în cazurile de îmbunătățire a imunității, în cancer – și Tonotil (pe prospect scrie clar «a nu se administra în prezența tumorilor maligne și a stărilor neoplazice»). Am sunat-o pe doctoriță și am întrebat-o: «Ce facem, doamnă, pe de-o parte scoatem cancerul și pe partea ailaltă îl băgăm cu Tonotilul ăsta?»”. I s-a răspuns că orice medicament are o contraindicație, iar d-na Andreeescu i-a replicat că Fresubin nu are.
„I-ați spus soțului meu că mai are doar șase luni de trăit, când el era deja la trei luni de la operație?”
Apoi chiar soția a mers la clinică și a vorbit cu doctorița. Și spune că ea a recunoscut că dl Andreescu tot venea și întreba dacă poate lua Ganoderma sau altceva. „Adică noi căutam pe internet tot ce ne dădea prin minte și el se ducea, o întreba pe doctoriță și ea îi spunea că «aia nu, aia nu». (…) Printre altele, mi-a spus că soțul meu «a tot insistat să-i vorbesc un pic despre acest diagnostic și despre statisticile… Doamnă, să știți, pe mine dacă mă întreabă pacientul, eu sunt obligată să-i spun și am văzut că dl Andreescu este un om asumat». Am întrebat-o ce i-a spus. «Păi, să știți că previziunile în acest diagnostic sunt foarte rezervate, doar șase luni de viață». Am întrebat-o: «Doamna doctor, i-ați spus soțului meu că mai are doar șase luni de trăit, când el era deja la aproape trei luni de la operație? N-ai fi putut să-i spui ceva de genul: Dacă dv mergeți pe jos 20 de minute pe zi, mâncați avocado și unt de cocos și carne nu știu de care, puteți să trăiți… Am un pacient care vine de șapte ani la control… Nu sună un pic mai încurajator, mai motivant? L-ați văzut asumat. I-ați prescris un control și un suport psihologic? El a fost operat în mai și dumneata în iulie îi spui că de la operație are de trăit doar șase luni?!»
Eu l-am văzut pe soțul meu că a venit într-o zi foarte schimbat. Atunci se întâmplase. L-am întrebat dacă a vorbit cu cineva, dacă a citit ceva pe internet. Sergiu Stoica îi spusese după operație: «Nu pot să mă pronunț. Am scos tot, am făcut tot ce ține de mine. Acolo nu mai este nimic cancer. Uite, am un pacient care vine de 5 ani la control. Este de la om la om. Este între dumneavoastră și Dumnezeu. Mie nu mi-e permis să ajung acolo». Dan Mitrea, de la Neuroaxis, la câteva zile diferență, i-a spus același lucru, că nu există un șablon: «Trebuie să aveți grijă de dv, să vă păstrați moralul, să luptați” ș.a.m.d. Iar d-na Băieșu, când l-a văzut atât de destabilizat, nu i-a prescris o terapie de imunizare!»”
„Nu mi-am prezentat în viața mea funcția, dar se pare că sunt obligată să o fac”
D-na Andreescu spune că ar fi plătit, dacă era nevoie. Așa cum plătise și operația, putea plăti și o terapie de imunizare, punându-și economiile de-o viață la bătaie. „A început să se simtă din rău în mai rău, eu n-am mai avut sprijin. A trebuit să-l internăm la paliative”. Soția făcuse demersuri pentru un spital din București, dar răspunsul a venit prea târziu, a vrut să-l ducă la Ștefănești, „care am înțeles că este un pic mai uman și mai evoluat decât Călineștiul, dar n-au avut niciun pat disponibil, în nicio secție”, așa că dl Andreescu a ajuns la Călinești. Acolo era o doctoriță extraordinară, Chirciu – în opinia d-nei Alexandrescu. Aceasta i-a spus direct că pacientul este într-o stare gravă, dar să meargă la farmacie și să cumpere două perfuzii, Kabiven, atenționând-o că sunt scumpe și că se găsesc greu.
„Le-am găsit imediat. Au costat 300 lei. A doua zi le-am dus la spital. Deci, marți l-am internat, miercuri am predat Kabivenul unei asistente. Joi, fiindcă acest Kabiven este o chestie foarte mare, aș fi văzut-o agățată în perfuzorul ăla, dacă i-ar fi făcut din ea. Când am intrat în salon – soțul nu prea mai era conștient – am văzut că nu era Kabivenul și am întrebat dacă i-a fost administrat. O asistentă a început să urle la mine: Nu este trecut în fișa de observație, d-na doctor nu l-a prescris; de vineri încolo!…” Am întrebat: «Cum de vineri, pentru că a fost internat marți, azi e joi, cum adică, de vineri încolo?» «Ce, ne spuneți nouă ce să facem?» – a venit replica. Am cerut s-o sunăm pe d-na doctor să vedem ce s-a întâmplat.
În timpul ăsta, o domniță, care stătea la masă și mânca semințe, se ridică furioasă și începe să urle la mine. I-am pus mâna în față și i-am spus să stea pe scaun și să nu țipe la mine. Mi-a spus că e doctorița Sârboiu (Raluca – n.n.), director medical. I-am răspuns: «Mă numesc Mihaela Andreeescu, sunt soția pacientului Mircea Andreescu de la salonul 16. Și, pentru prima dată în viața mea, mai precizez că sunt director de costuri la Horse Holding (multinațională constituită pe platforma Dacia Renault de la Mioveni, n.red.). Nu mi-am prezentat în viața mea funcția, dar se pare că de data asta sunt obligată să o fac, pentru că dumneata ai impresia că sunt vreo femeie de pe la marginea drumului».
I-a cerut doctoriței Sârboiu să vorbească „precum o fac doi intelectuali, cu carte, cu funcții, cu responsabilități”. Directorul medical s-a calmat, a sunat-o pe doctorița Chirciu, care a spus că nu putea pune pe foaie Kabivenul, din moment ce nimeni nu a anunțat-o că perfuzia a fost adusă. „Eu am adus miercuri Kabiven-ul, ele nu au anunțat-o a doua zi dimineață pe doctoriță să înceapă să-l administreze și ea nu avea de unde să știe! În fine, au început să-i pună perfuzia de joi seară…”
Starea pacientului se înrăutățea. D-nei Andreescu i se spunea că soțul „a mâncat un bol de supă”, deși ea știa că îl adusese acolo fiindcă de trei zile nu mai mânca nimic și aproape că nici apă nu mai bea: „M-au pus să le duc pampersi, șervețele umede. N-aveau nimic în spital. Le-am dus și mi-au spus că nu le-ajunge un pachet de șervețele. Le-am zis că le mai aduc mâine unul, dar ele nu le-au folosit niciodată. Într-o seară când m-am dus, am văzut că nici nu desfăcuseră pachetul”.
„Eu îl las pe Andreescu aici. Nu-l iau acasă. Și amân înmormântarea”
Pacientul Mircea Andreescu a murit în noaptea de duminică spre luni. Dr Chirciu îi spusese soției sale să se pregătească de un astfel de moment. „Luni dimineață, pe 9 septembrie, m-am dus la OncoFort să întreb de CT-ul ăla și mi-au spus că n-au doctorul care să interpreteze. Am cumpărat de la farmacie și pansamente anti-escare, pe care mi le ceruseră de la Călinești. Am venit acasă, în ideea că după amiază mă duc la el. Pe la aproape 10 mă sună cineva pe whatsapp. Era doctorița Sârboiu care m-a anunțat că soțul meu a murit dimineață, la ora 6.15, și că am fost sunată de doctorița de gardă și n-am răspuns. I-am zis că nu m-a sunat nimeni”.
D-na Andreescu, văzându-și soțul cu semnele evidente ale instalării rigor mortis, care survine la câteva ore după deces, a tras concluzia că a murit mai devreme de ora 6.15 și că nimeni n-a fost lângă el să-i facă cele cuvenite în astfel de situații. În fine, ca să poată ridica trupul neînsuflețit, soției i s-a cerut să semneze un formular în care să spună că a fost de acord cu tratamentul. D-na Andreescu a spus că nu semnează până nu vede dosarul medical al soțului ei. Voia să știe știe istoricul tratamentului efectuat în zilele de internare. A cerut să meargă la d-na manager a spitalului (Pompilia Mitulescu – n.r.), căreia i-a cerut analizele soțului și ce i-a fost administrat acolo. I s-a răspuns că nu are voie să le dea, că sunt secrete. Până la urmă, a trebuit să facă o cerere scrisă în acest sens, iar șefa spitalului a anunțat-o că răspunsul va veni în 30 de zile. „D-na manager, de ce v-ați panicat, hai să stăm de vorbă. M-am ridicat în picioare și i-am spus: «Eu îl las pe Andreescu aici. Nu-l iau acasă. Și amân înmormântarea». Și am dat să ies. A început să plângă. A spus că își dă demisia. (…) Apoi a ieșit și s-a întors cu analizele. De fapt, eu asta am vrut să văd. Eu, dacă mă duc să-mi fac analizele acum, vă garantez că le am mai proaste decât le avea Andreescu înainte de moarte. El la OncoFort avea niște analize foarte bune, dar la Călinești nu le mai avea așa. Deci, asta am vrut, să am confirmarea că iar e o minciună la OncoFort. (…) Adică un pacient care are cancer și era și slăbit nu putea avea hemoglobina perfectă. Cuscra mea, asistentă medicală, când a văzut acele analize, a spus că nu e adevărat. A zis că a avut pacienți cu cancer care nu puteau fi în halul ăsta de sănătoși” – ne-a spus d-na Andreescu.
Dar asta n-a fost totul. La un moment dat, când soția defunctului, împreună cu fiica ei se aflau la d-na manager, a intrat pe ușă, „de am crezut că o rupe, d-na Sârboiu. Dă ușa de perete și începe să urle, că de ce am venit acolo, cum ne permitem, cine suntem noi. Mă uitam la d-na manager și i-am spus: «Pe cuvânt de onoare, chiar trebuie să vă dați demisia. Adică dacă nu puteți s-o dați afară pe d-na Sârboiu, cred că trebuie să vă dați demisia, pentru că, iertați-mă, e o problemă de management aici». Am ieșit din cabinet. Fiică-mea, psiholog fiind, a încercat un pic s-o calmeze, dar doctorița Sârboiu a început să ne înjure ca la ușa cortului! E posibil, un medic să te înjure?! Când vine un aparținător căruia i-a murit soțul, tu să înjuri?! Nu se poate! Carevasăzică, voi intra pe site-ul OncoFort, am să repun acea recenzie negativă și am să scriu tot ce-a urmat, dar de data asta am să scriu Băieșu Iuliana, adică nu mai dau, așa, fără nume. Îmi asum. Am să intru și pe Spitalul Călinești și am să dau și acolo o recenzie, probabil că voi intra pe mai multe site-uri, iar fiica mea este hotărâtă să facă o reclamație la Colegiul Medicilor” – a spus Mihaela Andreescu.
Aceste demersuri au rolul lor, mai spune soția îndurerată: „Oamenii n-au unde să se ducă decât tot la aceste clinici, că ăstea sunt. Dar măcar, când te duci acolo, să știi pe cine ai în fața ta, că, uite, îți poate spune că, după trei luni de la operație, tu mai ai doar trei luni de trăit, și să-ți dea cu măciuca în cap. Măcar să știe lumea despre aceste doctorițe. Iar tu, doctore, fii atent la ce spui, pentru că ești în serviciul vieții, nu în serviciul morții! Nu înțeleg, de ce ce atâta dispreț. Conform jurământului lui Hipocrate, trebuie să faci orice ca să salvezi! I-am îndemnat pe mai mulți, pe toți cei care au participat la eveniment să scrie pe site-uri. Nu schimbăm lumea, dar lumea va fi informată!”
Citește și Cum a scăpat de puşcărie Cartelul de la Mărăcineni
„Deci, vii, mă provoci, mă faci nesimţită, iar eu ce să-ţi fac?! Să-ţi pup mâna?!”
Dr. Iuliana Băieșu, de la OncoFort Pitești, n-a vrut să vorbească despre acest caz. Asistenta ei – s-a recomandat Loredana – ne-a comunicat însă ce are de transmis d-na doctor: „Doamna doctor nu poate spune nimic despre diagnosticul și starea de sănătate a pacientului atâta timp cât pe consimțământul acestuia este trecută doar soția. D-na doctor nu dezvăluie nimic unui terț sau altcuiva. Ce știm cu toții e că discuțiile au fost foarte OK. Soția dânsului a venit la noi, am discutat frumos și noi, asistentele, și d-na manager. Avem mulți pacienți și toți sunt mulțumiți de d-na doctor”.
În partea cealaltă, la Spitalul Călinești, vineri 27 septembrie, a fost schimbat managerul. În locul Pompiliei Mitulescu a fost numit interimar Marian Clipici, care nu știa nimic despre cazul la care facem referire. Cu noi a acceptat să vorbească, însă, dr. Raluca Sârboiu, director medical. Aceasta ne-a spus că reacția ei a venit fiindcă a fost provocată. „Nu a fost pacientul meu. Nu eu l-am tratat, eu venisem din concediu. Am fost obligată să dau niște răspunsuri, care nu erau ale mele. Vi se pare, oare, normal ca o persoană să vină într-o instituție și să țipe la tine și la personalul tău? Vi se pare normal când un om (fiica d-nei Andreescu –n.n.) vine într-o instituție și îți spune «nesimțită»? Că eu aș fi fost nesimțită cu mama ei… Deci, vii, mă provoci, mă faci nesimțită, iar eu ce să-ți fac?! Să-ți pup mâna?! Au plecat amândouă satisfăcute, deci a fost cu intenție (despre ce satisfacție e vorba după un deces?! – n.r.). Această manevră e făcută de către colega mea, al cărei pacient a fost (dr. Chirciu)… Când am rugat-o în gardă pe doamnă să ceară explicațiile medicale medicului curant, mi s-a spus că n-are o problemă cu ea, are o problemă cu mine, că de ce mi-am apărat personalul. Păi, dacă nu e scris în foaie, cum vrei să administrez un tratament?! Vi se pare normal să vii tu, aparținător, să-i spui unui medic «Ești nesimțită!»? «Ați fost o nesimțită, ați țipat la mama mea» . Eu nu am țipat la nimeni, dar m-au scos din sărite, în fața managerului. Eu sunt mai impulsivă, iar omul te provoacă. Repet, eu eram venită din concediu și mi se cere să dau explicații, că altfel nu ridică trupul neînsuflețit. Ce explicații să dau eu, când era prima mea zi de când am preluat toată secția. Pacientul decedase pe tura altcuiva, eu de ce sunt acuzată și făcută nesimțită? De ce mi se spune că n-am administrat eu ceva care nu mi-a stat mie în putere? Hai să departajăm cumva normalul de anormal! (…) Eu răspund pe gardă. Doamna considera că am țipat și că n-am administrat medicație cu risc vital, și anume nutriție parenterală. (…) Niciodată nu am permis ca personalul meu, indiferent că m-am înțeles, că nu m-am înțeles cu medici, să fie jignit și umilit gratuit, adică exact ce pățesc eu acum! Când obții o chestie de asta la nervi și provoci până când obții, de ce vrei de la mine informații medicale?… Pentru ce să mă terfelească?! Vă doresc să n-aveți probleme de sănătate!” – ne-a spus dr. Raluca Sârboiu.
Pompilia Mitulescu, fost manager al spitalului, mult mai reținută, ne-a spus că „d-na Andreescu nu a avut răbdare să primească niște explicații și toate documentele medicale la momentul decesului soțului. Ce voia doamna era una, ce primea dumneaei la momentul întocmirii documentelor de externare primea fix ceea ce voia, însă nu a știut să explice exact ce dorește. Nu am ce comenta mai mult de atât. Cât privește reacția doctoriței Raluca Sârboiu, d-na Mitulescu a spus: „Nu am nimic de comentat. Nu cred că sunt în măsură să o fac. Fiecare înțelege cum dorește”.
Citește și Bătrâni şi neliniştiţi! Păţania celor 11 seniori care s-au împotmolit pe munte
Citește și Avocatul Panţoiu spune că Pendiuc își plătește prejudiciul din… pensie
0 Comentarii