Web Analytics
scris vineri, 13.09.2024

Încă o premieră pentru Elena Lasconi! Parchetul European anchetează „conduite infracţionale” la un proiect UE derulat la Primăria Câmpulung

În martie anul acesta, Parchetul European a fost sesizat în legătură cu suspiciuni legate de activitatea unor companii private care ar fi obținut fonduri europene, în anul 2023, în baza unor documente sau declarații false, inexacte sau incomplete. Și era vorba despre două firme partenere ale municipiului Câmpulung în implementarea unui proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) și a fost depus prin Asociația GAL (Grupul de Acțiune Locală) Câmpulung Muscel.

Încă o premieră pentru Elena Lasconi! Parchetul European anchetează „conduite infracţionale” la un proiect UE derulat la Primăria Câmpulung

Și nu a trecut mult timp, doar câteva zile, iar un procuror european delegat, activând în cadrul biroului teritorial de la București, a decis să inițieze o investigație, adică să înceapă o anchetă legată de sesizarea din martie. Cazul R. 000528/2024.
Procurorul Alexandru Lăzărescu își motivează astfel decizia de demarare a anchetei: ”În urma verificării informațiilor primite, se constată faptul că sunt întrunite criteriile pentru exercitarea competenței EPPO (Parchetului European)”. Iar asta pentru că, citez, ”din cuprinsul sesizării și al înscrisurilor atașate acesteia rezultă că acțiunile descrise conturează conduite infracționale incriminate la nivel european” prin legislația privind combaterea faptelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept penal, iar la nivel național de Legea nr. 78 din 2000, art. 18.1 alin. 1. Legea 78 e cea cu prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Așadar, anchetă la Câmpulung! Doar că nu sunt avute în vedere persoane fizice sau juridice, se fac cercetări in rem, adică se verifică dacă s-au comis sau nu fapte penale. Dacă se va ajunge la concluzia că acestea există, se va trece la identificarea și anchetarea autorilor. În această privință, după ce a apărut informația în spațiul public – nu imediat, în aprilie, ci la începutul lui septembrie, în plină expansiune a candidaților la Președinție printre care se află și primărița Câmpulungului – ținta a devenit cu precădere Elena Lasconi. Deși, repet, deocamdată nu sunt vizate persoane în cadrul anchetei. Motiv pentru care primărița a arătat cu degetul către PSD. ”Poate să vină oricine să controleze orice”, a declarat aceasta, revenind și asupra declarațiilor anterioare cum că ”de când sunt primar nu există niciun proiect, nicio măcar reparație la care să nu am solicitări pe Legea 544, petiții, cercetări penale și controale”.

Revenind la esența anchetei, conform celor de la Parchetul European în vizor se află activitatea unor companii private. Și este vorba despre două firme care au fost partenere autorităților în implementarea proiectului în care au fost parte, în afară de acele companii, municipalitatea Câmpulung, Spitalul Municipal Câmpulung, Direcția de Asistență Socială Câmpulung și Liceul Tehnologic Auto. Toți parteneri pe un buget cu o valoare totală 11.169.169,52 lei! La închidere nu s-a ajuns la toată suma, dar bănuți au fost cheltuiți destui. Cele două firme, Posh Media Concept SRL Câmpulung și C&C Grup SRL Afumați erau prinse în proiect cu peste 2,5 milioane de lei.

Încrengătura Posh Media Concept: Poștoacă, Jianu, Țuluca și creșterea murelor

Posh Media Concept SRL Câmpulung nu este o firmă de top. Înființată în 2016, a funcționat fie fără angajați, fie cu un singur angajat, iar anul 2023, cel cu parteneriatul, a dus la creșterea cifrei de afaceri, dar și a datoriilor. A scăzut, de asemenea, și profitul! Ca reprezentant al firmei este indicată o anume Poștoacă Despina, preocupată, printre altele, și de creșterea murelor. Potrivit jurnalistului Eduard Ohanesian, cel care a deschis șirul dezvăluirilor în acest caz, de la doamna Despina pleacă săgeți către o Jianu Alexandra-Elena, în calitate de fiică, către Tolbeș Iuliana, cumnată, o prietenă a Elenei Lasconi, și către Adrian Țuluca, văr al lui Tolbeș, om cu firmă legată de promovarea Câmpulungului în mandatul Elenei Lasconi. Pe bani, bineînțeles! Iar aceste legături trebuie să fie descâlcite tot de procurori!

Firma Posh Media Concept a și subcontractat unele servicii prestate în cadrul implementării proiectului. Mai mult, a făcut achiziții de produse de la alte două firme din Câmpulung, Saldovin Comp și Libra AG, ambele implicate în proiect și prin multiple contracte încheiate cu principalul actor, municipiul Câmpulung, reprezentat de către primărița Elena Lasconi și directorul economic Violeta Iarca. Și apropo, manager de proiect a fost directoarea economică Violeta Iarca. Și iar apropo, firma Libra AG este deținută de o altă persoană cu numele Jianu, la fel ca cel purtat de fiica doamnei Despina!

Citește și Mînzînă, despre achiziţiile lui Lasconi în 2021: „Aici ne îndreptăm în zona infracţionalităţii”

Academia și Câmpulungul, legate de doamna de la Afumați

A doua firmă vizată de sesizare este C & C Grup SRL Afumați, județul Ilfov. O societate de succes în domeniul consultanței de tot felul. Și tot presa națională susține că deținătoarea firmei ar mai avea părți sociale la alte companii, numele precizat fiind cel al Carlei Sandu. Oricum, în declarația de interese a acesteia apar doar cinci firme. Iar declarațiile de avere și de interese au fost întocmite pentru că doamna Carla este și coordonator de activități, ca partener, al Academiei Române. Revenind la cea de-a doua firmă parteneră a proiectului POCU, trebuie precizat și faptul că C & C Grup srl nu s-a aflat la prima relație cu municipalitatea musceleană. Contra sumei de 97.000 de lei, firma s-a ocupat de întocmirea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Câmpulung 2021-2027, coordonator al activității de elaborare a acestui document fiind doamna Carla.
Sintetizând, sesizarea către Parchetul European reclamă încasarea banilor de către cele două firme în mod fraudulos. Citez, ”În lipsa oricărui control din partea autorităților (…) cu siguranță suma de 520.650 euro (2.588.257,94 lei) a fost fraudată. Niciodată nu va putea primarul orașului Câmpulung să dovedească faptul că plățile (…) pe care le-a făcut către cele două firme obscure au ajutat 2.400 de cetățeni să iasă din sărăcie”. Se indică un număr de 2.400 de persoane beneficiare ale proiectului, dar veți vedea în continuare că nici aici nu dă masa cu casa!

Două firme din Câmpulung, furnizori de bază ai proiectului

Ca principal actor în cadrul proiectului, municipalitatea câmpulungeană a încheiat mai multe contracte cu diverse firme pentru achiziționarea directă de bunuri și servicii. În fapt, a fost vorba de 36 de contracte! Semnarea acestora s-a făcut în lunile iunie, octombrie, noiembrie și decembrie 2023, câteodată chiar mai multe într-o singură zi. Furnizori de bunuri au fost îndeosebi două firme câmpulungene, Libra AG, la care deja am făcut referire, patronată de Maria Jianu, și Saldovin Comp, a lui Constantin Vintilă. Sunt două societăți comerciale binecunoscute, cu expunere publică îndeosebi prin librărie-papetărie, în cazul Libra AG, și farmacie, cazul Saldovin. De la acestea s-au cumpărat diverse, de la cărți, ghiozdane, consumabile de birou, birouri, scaune la tensiometre și articole igienico-sanitare. Dacă prețurile au fost OK, asta tot procurorii o vor spune!

Citește și S-au mărit din nou salariile la Primăria Câmpulung. Lasconi şi-a schimbat optica: „În urmă cu trei ani spuneam ce salarii mari au funcţionarii din Primărie. Dar nu e aşa, credeţi-mă!”

Consiliere de un milion în doar două săptămâni

Printre cele două și-au mai făcut loc și altele. S-au cumpărat coșuri de gunoi de la DNS Birotica SRL București, s-au dat 134.550 lei, fără TVA, celor de la HTP Medical SRL București, pentru echipamente dotare cabinet stomatologie, s-au încheiat contracte și cu Flax Computers Târgoviște, Zetman Kraft SRL Arad, Sterileco SRL București și Modern Angeli Com srl Câmpulung.
În sesizare se face referire și la o achiziție directă de 50 de laptopuri. Contractul a fost încheiat pe 21 iunie 2023 cu Lista Tech SRL Brașov, iar prețul a fost de 115.010 lei. Laptopurile vor fi căutate de anchetatori! Dar bănuți mulți au fost dați și pentru ceea ce cu greu se poate contabiliza, că de-aia preferă unii proiectele POCU! Pe 27 octombrie 2023 s-a semnat contractul pentru servicii de formare profesională în dezvoltarea competențelor sociale și civice. Prestator de servicii, firma Axa Cursuri SRL Ianca, Brăila. Prețul contractului a fost de 110.422,8 lei, indicându-se un număr de 80 de beneficiari. Cu precizarea că se puteau subcontracta părți din contract. Acum, că cei 80 au avut timp de formare profesională până pe 31 decembrie 2023, când s-a finalizat proiectul, asta tot anchetatorii o vor desluși. Ca și în cazul contractului din 13 decembrie, încheiat de municipalitate cu Ymac Saby Company srl Craiova pentru servicii de informare și consiliere profesională, contra sumei de 973.047 lei fără TVA. Cu precizarea că în contract se făcea referire la posibilitatea ca decontarea să se facă proporțional cu serviciile prestate în perioada contractului. Mai erau 18 zile până la închiderea proiectului!

Citește și Deşi primăriţa Câmpulungului spune că n-a avut niciodată colaborare cu PSD, şeful acestui partid o contrazice. Mînzînă: „Personajul Elena Lasconi este bipolar”

210 zile sunt din octombrie în decembrie!

Este de evidențiat și contractul încheiat de Municipiul Câmpulung cu Center Tea & Co srl Poiana Lacului. Aceasta avea ca obiect închirierea de către municipiul Câmpulung a unui autovehicul Dacia Duster în vederea utilizării pentru deplasarea echipelor medicale în cadrul programului de îngrijire la domiciliu la persoanele dependente care au nevoie constant de sprijin.
Prețul închirierii a fost stabilit la 168 de lei pe zi, rezultând un total de 35.280 lei fără TVA (168 de lei înmulțit cu 210 zile). Cu precizarea în contract că, citez, „perioada de închiriere este de la data semnării contractului până la 31 decembrie 2023”. Doar că tranzacția a fost încheiată pe 25 octombrie 2023. Până la final de an rămăseseră mai puțin de 70 de zile!

Cetăţeni beneficiari pierduţi în timpul derulării proiectului

De-a lungul derulării proiectului a fost emis un comunicat de presă în care se preciza, printre altele, următoarele: ”Municipiul Câmpulung, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Câmpulung – Partener 1, Spitalul Municipal Câmpulung – Partener 2, Posh Media Concept SRL – Partener 3, C&C Grup SRL – Partener 4, Liceul Tehnologic Auto – Partener 5, derulează proiectul ”Dezvoltare locală în zonele urbane marginalizate din Câmpulung”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman POCU/717/5/1/155642. Scopul proiectului este creșterea calității vieții persoanelor ce locuiesc în zonele urbane marginalizate ale Municipiului Câmpulung (Grui, Pescăreasa și Cazărmilor). Anul acesta vom asigura servicii integrate medicale, sociale, medico-sociale, pentru 1.200 de cetățeni și servicii de orientare în carieră, ocuparea forței de muncă, servicii educaționale, consiliere pentru ocupare și formare continuă pentru 1.200 de cetățeni care fac parte din cele trei comunități. (…) Pe termen lung, toate serviciile oferite în cadrul proiectului, prin Primăria Municipiului Câmpulung și a partenerilor acesteia, dar și prin implicarea activă a cetățenilor din cartierele vizate, vor contribui la scăderea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială și vor contribui la siguranța unui trai mai bun”.

Apoi, pe 29 decembrie 2023, a apărut un comunicat denumit ”Închidere proiect”. În acesta se preciza faptul că, citez, ”anul acesta am asigurat servicii integrate medicale, sociale, medico-sociale, pentru aproximativ 1.000 de cetățeni și servicii de orientare în carieră, ocuparea forței de muncă, servicii educaționale, consiliere pentru ocupare și formare continuă pentru aproximativ 1.000 de cetățeni care fac parte din cele trei comunități”. Asta înseamnă că 400 de cetățeni s-au pierdut pe undeva. Treaba procurorilor să îi găsească!
Și tot în acest ultim comunicat se indică și valoarea finală a proiectului: 8.983.375,92 lei.
Articol realizat de Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Exclusiv! Activista Iana Matei a mai construit un adăpost în Argeş pentru victimele traficului de persoane

Citește și Arhitecta-şefă a Piteştiului răspunde industriaşilor Badea şi Pănescu: „Nu s-a blocat dezvoltarea oraşului, dimpotrivă, căutăm cele mai bune variante”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită