Web Analytics

articol scris vineri, 07 noiembrie 2025

Dani Coman: „Becali nu vrea decât să creeze discuţii contradictorii în sânul echipei noastre”

”Orice jucător care va pleca de la FC Argeș o va face doar în condițiile pe care le doresc eu”.

După două rezultate de egalitate, au venit două victorii, una în Cupa României și una în campionat, cu Slobozia. Cum comentați?

- Sunt două rezultate importante, două victorii care ne dau încredere pentru ceea ce urmează, pentru că urmează o perioadă foarte grea în care jucăm cu trei echipe foarte bune. Însă am încredere că, așa cum am făcut în turul campionatului, putem scoate și în returul campionatului rezultate bune, chiar și cu echipele mari.

FC Argeș a primit două goluri în meciul cu Metaloglobus din Cupa României.

- Pe mine mă interesează rezultatul, am câștigat acest meci și, până la urmă, acesta este cel mai important aspect.

Câteva cuvinte și despre meciul cu Slobozia?

- A fost un meci greu, am întâlnit o echipă care a câștigat multe puncte, atât acasă, cât și în deplasare. Dar am demonstrat că suntem echipa mai bună, echipa care își dorește cu ardoare să câștige fiecare meci, indiferent de adversari. Și așa vom fi și în continuare, indiferent de adversari vom juca cu gândul doar la victorie. Că vom reuși sau nu, asta nu depinde numai de noi. Întâlnim la fiecare meci adversari care și ei se pregătesc, și ei se documentează, și ei își doresc să câștige. Dar vedem ce va fi în continuare. Eu am încredere în jucători, am încredere în staff și sper ca la finalul acestui campionat să ne putem bucura de rezultatele obținute.

„Nu sunt adeptul schimbărilor masive. Vor fi unul sau maximum doi jucători care vor veni”

Spuneați că urmează o perioadă grea, într-adevăr, meciuri cu Rapid, Craiova și CFR. Ce v-ați propus în aceste trei meciuri? Câte puncte?

- Nu ne-am propus, că nu ne propunem puncte la un calup de meciuri. Ne propunem ca la fiecare meci să jucăm bine și să câștigăm. Nu ne interesează ce va fi cu Craiova, ne interesează mai întâi meciul cu Rapid.

Apropo de acest meci, cum îl vedeți, având în vedere că ați fost și la Rapid, apropiat de acest club?

- Sunt apropiat doar de FC Argeș și îmi doresc ca echipa mea să câștige, chiar dacă este clar că întâlnim un adversar foarte bun. Avem și probleme de lot, din păcate, iar la noi, când lipsesc 2-3 jucători, se vede.

Puteți să-mi spuneți mai multe detalii despre aceste probleme?

- Nu pot să spun, că ar profita și adversarii.

Ce puteți să ne spuneți despre transferuri? Dacă în perioada următoare aveți în vedere anumiți jucători, dacă vor pleca…

- Pentru mine jucătorii pe care îi avem în momentul de față sunt cei mai importanti. Ce va fi la iarnă vom vedea în funcție de discuțiile pe care le vom avea, în funcție de randamentul pe care îl vor da jucătorii. Până la iarnă ne vom pune la masă și vom stabili dacă avem sau nu nevoie de jucători. În fiecare pauză competițională sunt jucători care vin și pleacă la orice echipă. Mă întrebați dacă vom aduce jucători, pot spune că eu nu sunt adeptul schimbărilor masive. Vor fi unul sau maximum doi jucători care vor veni.

Citește și Se apropie meciul Rapid – FC Argeș. Ce spune Dani Coman, președintele piteștenilor

Citește și Mario Tudose, copilul minune al lui FC Argeș, în echipa etapei a 15-a!

„Salariile sunt la zi… Întâmpinăm, pe acest final de an, probleme din punct de vedere financiar”

Referitor la banca tehnică, am văzut că, de curând, s-a prelungit contractul antrenorului Bogdan Andone.

- Bogdan Andone este un antrenor foarte bun, un antrenor care a făcut performanță la Pitești încă de la venirea lui. Lucrurile s-au schimbat în bine, eu vreau ca staff-ul tehnic să fie liniștit, iar atenția staff-ului să fie îndreptată doar către echipă și pentru ceea ce trebuie să facă. Ne dorim ca Bogdan Andone să rămână cât mai mulți ani la Pitești.

Am înțeles că prelungirea contractului s-a făcut pe doi ani. Este adevărat?

- Da, este adevărat. Am prelungit pe doi ani de zile, atât cu el, cât și cu staff-ul pe care îl are.

Ce ne mai puteți spune despre partea financiară? Toate sunt la zi, sunt probleme, sunt, nu sunt sponsori?

- În momentul de față, da, salariile sunt la zi… Întâmpinăm, pe acest final de an, probleme din punct de vedere financiar, dar eu sper să avem capacitatea să finanțăm echipa, să fim cu salariile la zi și să putem merge pe acest drum ascendent pe care suntem. Băieții au înțeles că prima de promovare o voi da la anul. Trebuia să le plătim această primă încă din luna iunie și nu le-am plătit-o nici acum. Au înțeles situația, n-am avut niciun fel de discuții contradictorii cu ei în acest sens. Înțeleg foarte bine situația și sunt cu sufletul alături de echipă, iar banii îi vor primi anul viitor.

„Suntem în discuții cu sponsori, dar deocamdată nu am finalizat nimic”

Pentru viitorul apropiat sau chiar îndepărtat, aveți vreo idee de un sponsor principal?

- Suntem în discuții, dar deocamdată nu am finalizat nimic.

Am văzut că ați participat la o acțiune a revistei ”Născut pentru Sport”, o interacțiune cu mulți copii. Ce ne puteți spune despre lucrul acesta?

- Încercăm să mergem în cât mai multe locuri în Pitești, pentru că oamenii au nevoie de idoli, au nevoie să vadă jucătorii, copiii sunt dornici să interacționeze cu jucătorii echipei noastre și asta nu face decât să ne bucure. Noi ne dorim să mergem în cât mai multe locuri, este clar, în funcție și de timpul pe care îl avem. Ei trebuie să se antreneze, să se odihnească, dar încercăm pe cât posibil să aducem cât mai mulți oameni la stadion.

Se poate spune că veți încerca prin această acțiune să atrageți mai mulți copii către FC Argeș?

- S-a creat o emulație mare în jurul echipei și în jurul rezultatelor pe care le avem. Dar da, este clar că ne dorim să avem cei mai buni copii la noi, la FC Argeș și ne dorim să avem și în tribună oameni care sunt cu sufletul alături de echipă, oameni care încurajează jucătorii și la bine, și la greu, pentru că fiecare jucător pe parcursul unui joc sau al unui campionat are nevoie și de încurajările publicului. Iar noi, din punctul acesta de vedere, am avut aceste lucruri, am avut o galerie care, atât acasă, cât și în deplasare, a cântat non-stop și a încurajat jucătorii. Au înțeles că sunt și meciuri pe care nu le putem câștiga sau sunt momente în care jucătorii nu sunt în cea mai bună formă și asta nu face decât să ne bucure, dar și să ne arate că trebuie să facem mai mult, pentru că sunt oameni care vin la antrenamente zi de zi, sunt oameni care își lasă familiile și vin la meciuri în deplasări. Asta ne obligă să oferim tot ceea ce putem noi fotbalului.

Domnule președinte, o ultimă întrebare legată de reacția domnului Gigi Becali, o reacție mai puțin frumoasă la adresa clubului alb violet. Deranjează prezența FC Argeșului pe loc de play-off?

- Noi suntem destul de abili și ne dăm seama că, prin declarațiile pe care le face, nu vrea decât să creeze discuții contradictorii în sânul echipei noastre. Cu toții și-au dat seama că avem o echipă bună, că este greu să câștige împotriva noastră indiferent de adversari, iar luptele se pierd din interior. Noi dăm dovadă de inteligență și nu ne va afecta sub nicio formă nicio declarație pe care o va da, indiferent că este Becali sau oricine altcineva. Iar orice jucător care va pleca de la FC Argeș o va face doar în condițiile pe care le doresc eu.

Citește și Justin Ștefan, secretarul general al LPF, despre Dani Coman: „Este un băiat loial și un președinte de club foarte bun!”

Citește și Supercomputerul a dat verdictul: FC Argeș va prinde play-off-ul!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Furtuni puternice în România: ANM a emis cod galben. Rafalele pot depăși 100 km/h

Vremea se schimbă radical în mai multe regiuni ale țării. ANM a emis trei atenționări cod galben pentru luni și […] Citește!

Accident în Argeș, cu trei răniți. Șoferul era băut

În noaptea de duminică spre luni, 26 spre 27 iulie, în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au […] Citește!

Petrolul se ieftinește brusc după pauza din conflictul SUA-Iran

Cotațiile petrolului au intrat luni pe scădere, după ce Statele Unite și Iranul au oprit temporar atacurile. Brent a pierdut […] Citește!

Schimbare de ultim moment la CFR: mai multe curse spre Aeroportul Henri Coandă, suspendate

Programul trenurilor dintre Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă va fi modificat în noaptea de 30 spre 31 iulie. […] Citește!

O locomotivă a luat foc în Argeș, la Stâlpeni

În dimineața zilei de luni, 27 iulie, pompierii argeșeni au intervenit în comuna Stâlpeni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Dronă detectată lângă Sulina. Două F-16 au fost ridicate de la sol, autoritățile au emis RO-Alert

O nouă incursiune aeriană a fost semnalată luni dimineață în apropiere de Sulina. Radarele a detectat o dronă la est […] Citește!

Jurnalul.ro, despre ascunderea statuii lui Adrian Păunescu: „Solicitare fără sens”

Solicitarea IICCMER de îndepărtare a statuii lui Adrian Păunescu din Parcul Grădina Icoanei din București a stârnit reacții puternice, iar […] Citește!

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz 7 și 7B

Publitrans 2000 informează publicul călător că, în perioada 27 – 28 iulie 2026, ca urmare a unor restricții temporare de […] Citește!

Buzău: Apel la 112 după ce un obiect luminos ar fi căzut din cer. Pompierii au verificat 9 hectare

Mobilizare neobișnuită în județul Buzău, după ce un trecător a sunat la 112 și a relatat că a văzut un […] Citește!

Studiu: 9 din 10 europeni nu exclud ideea să înceapă o viață în altă țară. Ce destinații domină topul preferințelor

Ideea de a începe o viață într-o altă țară nu mai pare o excepție pentru europeni. Un sondaj realizat în […] Citește!

NASA pregătește o bază permanentă pe Lună. Când ar putea începe construcția avanpostului pentru Marte

Luna ar putea deveni în următorii ani mai mult decât o destinație pentru misiuni scurte. NASA pregătește o strategie pentru […] Citește!

Incendiu puternic la o fabrică de prelucrarea lemnului din Bistrița-Năsăud. Pompierii au descoperit 15 butelii în zona afectată

Intervenție de urgență, luni dimineață, la o fabrică de prelucrare a lemnului din Susenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Un incendiu izbucnit […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!