O nouă acţiune caritabilă a cluburilor Rotary şi Rotaract din Piteşti vine, de astă dată, în sprijinul îmbogăţirii fondului de carte şi al promovării lecturii în judeţul Argeş. În cadrul proiectului „Cărţi pentru România”, iniţiat de Robert Mititelu de la Rotaract Manchester International, au fost trimişi din Anglia 6 europaleţi în greutate de 3000 kg, conţinând cărţi ce vor fi donate bibliotecilor, liceelor, universităţilor din România. Jumătate din cantitatea totală a fost preluată de Rotary Club şi Rotaract Piteşti, urmând a fi donată şi distribuită unor unităţi şcolare, universităţi, biblioteci din judeţul Argeş. Prima instituţie beneficiară a acestui fond de carte a fost Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”, iar în etapa următoare vor beneficia de cărţi de specialitate Universitatea „Constantin Brâncoveanu” şi liceele din judeţ. (A.G.)
Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit pe 1 ianuarie. Tradiții și obiceiuri
Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte...




0 Comentarii