Web Analytics
scris joi, 14.07.2011

Primarii din Argeş au întârziat realizarea hărţilor împotriva dezastrelor naturale

Potrivit Legii Nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, primarii aveau obligaţia de a transmite, până la 1 octombrie 2010, o bază de date cu privire la situaţia locuinţelor din localităţile pe care le conduc către PAID Romania (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). PAID este o componentă esenţială a programului român de asigurare a catastrofelor, gestionat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. PAID gestionează asigurarea obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României – cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Pool-ul s-a constituit ca societate comercială, în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 13 societăţi de asigurare. Până în acest moment 19 primari din judeţul Argeş nu au transmis datele solicitate către PAID, făcând imposibilă realizarea sistemului de date la nivel naţional. Cele 19 localităţi sunt Costeşti, Ştefăneşti, Albeştii de Argeş, Budeasa, Căteasca, Cicăneşti, Dârmăneşti, Mihăeşti, Moşoaia, Pietroşani, Poiana Lacului, Recea, Rociu, Rucăr, Săpata, Stolnici, Ştefan cel Mare, Şuici, Uda.     (M.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...