Deşi iniţial părea o relaţie politică de basm, în care armonia clocotea în cazanul portocaliu împreună cu toate celelalte mirodenii care dau gust unei politici apetisante, iată că între şeful PDL-Argeş, Mircea Andrei şi şefa femeilor democrat-liberale din judeţ, Cristina Diculescu, s-a cam rupt lanţul de iubire la partid. Dacă după înregimentarea fulgerătoare în PDL, urmată de promovarea rapidă a doamnei Diculescu la şefia femeilor portocalii, totul părea că merge strună spre paradisul unor relaţii politice desăvârşite, de ceva vreme încoace, pare că s-a instalat războiul rece între Stăpân şi carismatica preşedintă de la femei. O dovadă că au apărut probleme în paradis s-a produs nu demult, când Mircea Andrei a dat o reprezentaţie politică de efect la Ciofrângeni, unde a inaugurat o fermă însoţit de şefa femeilor PDL pe ţară, Sulfina Barbu, plus alţi băgători de seamă iluştri din partid, urmată de un desant portocaliu, la fel de numeros, pe scena unde se sărbătorea ziua comunei Mălureni. Toate bune şi frumoase pentru un ochi neatent, dar foarte ciudate pentru cei care şi-au tot lungit ochii pe parcursul ambelor operaţiuni, în încercarea de a o vedea şi pe Cristina Diculescu în numerosul alai portocaliu. Prezenţa şefei organizaţiei judeţene de femei ar fi fost chiar obligatorie în condiţiile în care venise în Argeş chiar şefa femeilor PDL pe ţară, Sulfina Barbu. Nu numai că nu s-a întâmplat aşa, dar misterul a sporit şi mai mult în momentul în care, în locul Cristinei Diculescu, a defilat zâmbitoare alături de Sulfina… fosta şefă a femeilor PDL din Argeş, Iulieana Tuţa. Fapt care a alimentat bârfele că, de la o vreme, între Mircea Andrei şi Cristina Diculescu relaţiile sunt tot mai reci. Pe la colţurile partidului au apărut chiar şi explicaţiile, care ar fi de ordin fizic şi metafizic. Se spune că şefului PDL-Argeş nu-i mai place compania doamnei Diculescu pe motiv de înălţime, câtă vreme frumoasa patroană îl depăşeşte aproape cu un cap, fără să umble pe tocuri, deci îi poate umbri evoluţiile prin partid. Mai mult decât atât, de când a devenit preşedintă la femei, Cristina Diculescu a dat o serie de interviuri foarte reuşite în presă, a avut o seamă de acţiuni de efect în teritoriu, deci a călcat pedala de acceleraţie politică la blană, ţâşnind ca din puşcă în topul popularităţii şi al eficienţei. De asemenea, pragmatică şi abilă în spaţiul relaţional, ea şi-a făcut într-un termen extrem de scurt intrări solide printre femeile cu nume greu din PDL la nivel de Bucureşti, acolo unde lui Mircea Andrei nu-i permite înălţimea politică decât să se pisicească un pic, în speranţa obţinerii unei mângâieri pe creştet. Lucruri care n-aveau cum să-i pice prea bine senatorului, care se doreşte a fi unicul depozitar al beneficiilor de imagine şi nu numai, în PDL. Pe scurt, liderul PDL s-a trezit ros tot mai tare în amorul propriu de invidie, astfel că lidera de la femei nu prea mai face parte din cercul celor aflaţi în graţiile acestuia. Concluzia? Make love, not war! (M. BĂDESCU)

Aducțiunea de apă Pitești – Moșoaia – Poiana Lacului. Au început lucrările
S.C. Apă Canal 2000 a demarat lucrările care vizează aducțiunea Pitești – Moșoaia – Poiana Lacului...
0 Comentarii