Vineri, 17 mai, AJOFM Argeș a organizat, la sediile teritoriale din Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în sprijinul persoanelor interesate în găsirea unui job, precum și al agenților economici.
Citește și: An şcolar 2024-2025. Tot ce trebuie să ştie părinţii, elevii şi profesorii
Potrivit unui comunicat de presă al AJOFM Argeș, semnat de directorul executiv Nicolae Bădescu, la această acțiune au participat 78 de agenți economici, care au prezentat o ofertă de 1.659 locuri de muncă vacante, meseriile cele mai solicitate fiind cele din industria auto, construcții civile și industriale, industria prelucrărilor mecanice, transporturi, servicii către populație și comert.
Numărul participanților din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a fost de aproximativ 780.
Conform aceleiași surse, pentru cei cu studii superioare au fost puse la dispoziție 147 posturi vacante, majoritatea fiind destinate profesiei de inginer (ingineri constructor, producție, calitate, mecanic, proiectare etc) cât și pentru analist, economist, automatist, manager proiect și consilier juridic.
În urma interviurilor de angajare, 176 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, agenția urmând să monitorizeze, timp de 30 de zile, situația încadrărilor în muncă prin contactarea agenților economici participanți.
Prezent astăzi la Bursa locurilor de muncă de la Pitești, alături de Ion Mânzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, și de Simona Bucura Oprescu, ministra Muncii, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a spus: „Mă bucur de primirea unei vești foarte bune de la Directorul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, FlorineI lrinel Cotoșman: Argeșul și – în primul rând – Piteștiul sunt pe un trend pozitiv în privința scăderii șomajului și a raportului ofertă – cerere pe piața muncii”.
0 Comentarii