Web Analytics
scris marți, 12.07.2016

La Valea Danului se alege viceprimarul. Edilul va ocupa și fotoliul de primar

Marți, la Valea Danului, comuna care a rămas  fără primar după demisia edilului șef Remus Simion (foto), va avea loc o ședință extraordinară a consiliului local pentru alegerea viceprimarului. Conform legii, acesta va prelua atribuțiile de primar până la organizarea alegerilor anticipate și validarea primarului ales. Reamintim că săptămâna trecută, Remus Simion primarul abia instalat în funcţie după câștigarea alegerilor locale din 5 iunie, a anunțat că renunță la funcție. Edilul, aflat la primul său mandat, spune cã decizia are legãturã cu o serie de probleme personale. Ordinul şi procesul verbal constatator al demisiei vor fi trimise de Prefectură la MAI, Guvernul urmând să decidă data viitoarelor alegeri care vor avea loc la Valea Danului. Edilul demisionar a câştigat alegerile de luna trecută, candidând din partea Partidului Social Democrat. Prin sat umblă vorba că primarul s-ar fi speriat de presiune funcţiei, însă sunt şi voci care vorbesc despre unele probleme medicale de care ar suferi Remus Simion.

La Valea Danului se alege viceprimarul. Edilul va ocupa și fotoliul de primar

I.M.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...