Astăzi, 28 martie, la 30 de ani de la dispariția lui Eugène Ionesco, Ambasada României în Franța îl omagiază pe unul dintre cei mai mari dramaturgi din patrimoniul literaturii universale, al cărui nume este sinonim cu teatrul absurdului.
Citește și: A murit mama doctorului Dan Manu. „Odihnă veșnică, în pace și liniște!”
Membru al Academiei Franceze, Eugène Ionesco se naște în 1909 în Slatina, România, și își petrece prima parte a vieții între România și Franța. Urmează colegiul Sfântul Sava din București și apoi se înscrie la Facultatea de litere, unde își obține licența în literatură franceză. În România, îi cunoaște pe Mircea Eliade și Emil Cioran, cu care va lega prietenii pe viață. În 1942 se stabilește definitiv în Franța, iar în 1950 publică prima sa piesă de teatru, “Cântăreața cheală”. Urmează “Lecția (1951), “Scaunele” (1952), dar și capodopera “Rinocerii” (1959).
În 1970, este ales membru al Academiei Franceze, devenind primul scriitor de origine română căruia îi va fi acordat acest statut. Eugène Ionesco este totodată unul dintre autorii care s-au bucurat de distincția extrem de rară de a fi publicat in timpul vieții în prestigioasa colecție Bibliothèque de la Pléiade.
Pentru a omagia memoria lui Eugène Ionesco, în 2006, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti, Guvernul român a decis crearea programului de burse „Eugen Ionescu”, program de studii doctorale şi de cercetare post-doctorală. Peste 1000 de studenți au beneficiat până acum de acest program, doar pentru anul universitar 2023-2024 fiind acordate 120 de burse (67 doctorale și 53 postdoctorale) pentru studenți din 27 de state francofone.
În Franța, serviciul de Filatelie din cadrul Poștei Franceze îi aduce un omagiu lui Eugène Ionesco și lansează un timbru comemorativ, în ediție limitată de 600.000 de exemplare, pentru a marca 30 de ani de la dispariția sa. Timbrele vor fi disponibile în avanpremieră joi, 28 martie, la Carré d’Encre, 13 bis rue des Mathurins, Paris.
0 Comentarii