Web Analytics

articol scris vineri, 01 martie 2024

Piaţa florilor, record istoric în 2024

Piata florilor

 Cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piața florilor va atinge un nou record istoric de vânzări, de aproape 40 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanță Frames.

Dincolo de mărțișoare, de cadourile de tot felul, florile sunt în aceste zile cel mai vândut produs din România.

Un calcul estimativ, realizat de Frames, arată că de 1 și 8 Martie, vor fi vândute peste 2,5 milioane de bucăți flori.

Estimarea ia în calcul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani și că măcar jumătate dintre aceste doamne și domnișoare vor primi un buchet de flori în această perioadă, la un preț mediu de 80 de lei.

,, Un calcul simplu arată că afacerea cu flori se apropie de 40 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane mai mult decât estimările din 2023, incluzând aici doar comerțul cu amănuntul la flori. Spre comparație, în 2020, business-ul cu flori a depășit 20 milioane de euro'', arată analiza Frames.

Potrivit analiştilor, dinamica spectaculoasă a vânzărilor ţine în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, fapt care a crescut semnificativ şi cifra de afaceri a celor peste 7700 de firme ce activează în acest sector.

În ceea ce privește oferta, cele mai căutate, în această activitate, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele .

Dincolo de flori de sezon, la mare căutarele rămân, în continuare, trandafirii, considerați simbolul iubirii .

,,Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care include diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice'', afirmă analiştii.

Piaţa florilor, record istoric în 2024

Afacerile cu flori au mari șanse să atingă în acest an un adevărat record istoric, de peste 2,7 miliarde de lei, după ce, în 2023, date preliminare indică depășirea bornei de 2,5 miliarde.

Ultimul an pentru care Ministerul Finanțelor prezinta datele financiare finale, 2022, a dus business-ul cu flori din țara noastră la 2,2 miliarde de lei .

Spre comparație, cu 10 ani în urmă, în 2014, piața florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.

Dincolo de afaceri, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reuşit să crească semnificativ şi profitabilitatea, raportând un câştig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, faţă de 150 de milioane de lei în 2022 şi 23 milioane de lei. în 2014.

Potrivit datelor financiare ale Ministerului Finanțelor, consultate de Frames, în piața florilor din România activau, în 2022, 7774 de firme, dintre care 6930 în activitate și numai 24 în alimente și 76 în insolvență.

,,Piaţa florilor sa dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor sa dublat în ultimii 10 ani, la fel ca şi cel al angajaţilor. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creșterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieței negre, a evaziunii fiscale din acest sector'', a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cele mai multe firme specializate se află în București, Cluj, Constanța, Ilfov, Brașov și Timiș.

Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri's SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL și Florăria Iris SRL.

,,Marea majoritate a companiilor din comerțul cu amănuntul al florilor au, în medie, 4 angajați, și o cifră de afaceri de 800-900 mii lei, cu o rata de profit medie de 60.000 lei. Este o piață încă fragmentată în care lanțurile de florării sunt puține. E un business care are potențialul de atrage investitori majori. E o piață în creștere, în care fuziunile și necesarele se vor afla în prim-plan, cel mai probabil, în anii următori'', arată analiza Frames.

Citește și:

Cele mai multe flori vândute pe piața românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producția locală.

O afacere de viitor

Potrivit analizei Frames, comerțul cu amănuntul al florilor din România sa diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii.

De la florării de cartier sa ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone prin utilizarea și posibilitatea de a comanda oriunde sau gamă largă de flori asociate din zona cadourilor.

De la clasicele buchete sa ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, in ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viata celor care le primesc.

,,Estimam, în anii anteriori, că afacerile cu flori și produse asociate vor crește semnificativ în România, iar datele financiare vin să confirme această tendință pozitivă.

Anul 2024 va fi o adevărată bornă pentru această piață , în condițiile în care modificările fiscale și inflația se află în prim-plan.

Vom asista, cel mai probabil, la o accentuare a fenomenului de concentrare a pieței, mai ales pe sectorul de distribuție, în ton cu evoluția veniturilor populației și cu extinderea obiceiurilor de consum'', a declarat Negrescu.

,,Marile magazine, reţelele de hipermarketuri au înţeles potenţialul acestui sector şi se implică tot mai mult în acest sector.

Pe lângă marile magazine, a crescut semnificativ și sectorul de vânzări online, cele care oferă, alături de flori, și diverse pachete de cadouri, în cadrul unor oferte competitive, focusate pe targete diverse și orientate către sezonalitate.

În aceste condiții, micile florării, de la colțul străzii, vor pierde, treptat din relevanță , și ar putea chiar să dispară, fenomen care este ușor de observat'', a mai spus acesta.

Analiza Frames privind business-ul din piața florilor din România în 2024 a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate de companii care au codul CAEN 4776 (comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor) la Ministerul Finanțelor pentru anul 2022, datele statistice privind dinamica firmelor de la Registrul Comerțului și informațiilor de la Institutul Național de Statistică.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete