Web Analytics
scris miercuri, 17.01.2024

Lecţia de istorie. Maria Cella Delavrancea-Lahovary, un secol fabulos de viaţă

La un curs cu studenții, pe cunoscutul critic literar Alexandru Piru, care fusese asistentul lui George Călinescu, l-a luat gura pe dinainte povestindu-le cum a murit Ion Luca Caragiale în brațele celei care va deveni cea mai mare pianistă din România, Cella Delavrancea. Exact cum ați bănuit, în timpul unei partide de amor și nu oricum, el, sexagenar, în timp ce ea abia împlinise douăzeci și cinci de primăveri. Ea stătea în gazdă la acesta la Berlin de cinci ani, la rugămintea bunului său prieten Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Caragiale își căpătase pe drept renumele de mare fustangiu. Este binecunoscut episodul cu Veronica Micle, care l-a înșelat pe Eminescu cu Caragiale, aducându-l în pragul sinuciderii. Pentru aceasta, Eminescu nu l-a iertat niciodată pe Caragiale. Ba chiar se spune că l-ar fi amenințat cu pistolul.

Lecţia de istorie. Maria Cella Delavrancea-Lahovary, un secol fabulos de viaţă

Nu este prima ispravă de acest gen a lui Caragiale. În 1889 s-a încurcat cu actrița Amelia Welner, soția celebrului actor Constantin Nottara, care juca la Teatrul Național. Întors acasă pe neașteptate dintr-un turneu, Nottara a dat peste Caragiale în dormitorul său, purtându-i papucii de casă și halatul. „Coane, am înțeles să-mi iei nevasta, dar și halatul, și papucii?!”, ar fi exclamat Nottara.
Cella Delavrancea s-a născut pe 15 decembrie 1887. A fost un copil genial, repetând într-un fel povestea Iuliei Hașdeu, dar nu într-o notă tragică. A început să cânte la pian la vârsta de 3 ani. La 8 ani susținea concerte.
A studiat la Conservatorul din București, după care a mers la Paris perfecționându-și arta interpretativă. A concertat apoi în întreaga Europă, de multe ori alături de George Enescu, talentul fiindu-i apreciat la superlativ de marele compozitor, dirijor și interpret.

Citește și Lecţia de istorie. Generalul Leonard Mociulschi – eroul vânătorilor de munte

Își face debutul literar în anul 1929 în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. Amintirile sale publicate mai târziu, în anii ’70 sunt foarte prețioase, pentru că fac referire la mari scriitori ai sfârșitului de secol al XIX-lea și în perioada interbelică.
A fost multă vreme o căutată și foarte apreciată profesoară de pian, printre elevii săi numărându-se pianiști celebri ca Dan Grigore, Nicolae Licăreți și Radu Lupu.
A fost prietenă intimă cu regina Maria. În afară de Caragiale, se mai vorbește despre o frumoasă poveste de dragoste cu Constantin Brâncuși, dar și cu celebrul filosof Nae Ionescu, despre care se spune că i-a murit în brațe, dar nu în aceeași postură ca și Caragiale. O scurtă perioadă de timp a fost iubita marelui poet austriac Rainer Maria Rilke, și el în perioada ultimă a vieții sale.

În timpul Primului Război Mondial s-a căsătorit cu Viorel Virgil Tilea, un cunoscut diplomat, de care a divorțat. Ulterior, s-a căsătorit cu Aristide Blank, celebrul bancher, dar a divorțat și de acesta, căsătorindu-se a treia oară cu Phillipe Lahovary, căruia i-a purtat numele până la sfârșit. În anii comunismului se pare că s-a bucurat de simpatia lui Emil Bodnăraș, care a ferit-o de necazurile pe care i le ar fi putut pricinui noile autorități, astfel că nu i-a fost naționalizată casa în care locuia.
A rămas în istorie, în afară de valoarea sa imensă culturală, și drept cel mai longeviv personaj din cultura română. Pe data de 9 decembrie 1987, pe când urma să împlinească peste câteva zile 100 de ani, a fost sărbătorită de întreaga elită a culturii din acea vreme, fără a avea girul oficialităților comuniste. Perfect lucidă, a urcat pe scenă în aplauze furtunoase, alături de fiul ei spiritual preferat, Dan Grigore.
Întrebată care este secretul tinereții ei veșnice, a răspuns: „Am avut fericirea de a fi apărată de trei calamități: gelozia, invidia și orgoliul. Acestea sunt bolile care distrug ființa umană”.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Turismul ecologic

Citește și Lecţia de istorie. Un patriot sincer

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită