Web Analytics
scris joi, 14.12.2023

Din nou mare scandal la Biblioteca Judeţeană! Managerul Mihaela Voinicu, acuzată de o salariată că a picat-o „în bătaie de joc” la examenul de promovare!

Cristina Duicu, referent, e convinsă că a fost „taxată” de șefa Bibliotecii, fiindcă i-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu
„Nu vreau să atac pe nimeni, dar cei răspunzători pentru bătaia de joc și pentru stresul provocat să plătească!”
Adrian Bughiu: „Acum ce să facem, să ne speriem că se duce cineva să ne pârască la presă sau nu știu pe unde că n-a răsărit soarele la ora 7.24?!”

E din nou mare scandal la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș. Nici nu mai știm al câtelea de când la conducerea interimară a acestei instituții se află managerul Mihaela Voinicu. De această dată totul a pornit în urmă cu o săptămână, atunci când Cristina Duicu, referent de specialitate în administrație publică, nu a obținut notă de trecere la examenul de promovare pentru gradul II. Deși lucrarea sa a fost evaluată de o comisie, candidata e convinsă că nota (4,30) e dată „în bătaie de joc” chiar de d-na manager, care a taxat-o fiindcă îi făcuse cu ceva timp în urmă plângere penală pentru abuz în serviciu. Prin urmare, indiferent de rezultatul contestației, Cristina Duicu spune că „lucrurile nu se vor opri aici”, astfel încât „cei răspunzători să plătească”.

Din nou mare scandal la Biblioteca Judeţeană! Managerul Mihaela Voinicu, acuzată de o salariată că a picat-o „în bătaie de joc” la examenul de promovare!

Spune că le va face plângeri penale tuturor membrilor din comisie

Examenul respectiv a avut loc pe 6 decembrie, acesta nefiind promovat nici de Cristina Duicu, dar nici de Cornelia Fota, care – vă reamintim – cu ceva timp în urmă a fost luată cu ambulanța de la Bibliotecă, pe fondul unui stres puternic și al unor probleme de sănătate.
„Examenul a avut loc pe 6 decembrie, exact la un an de când ea (Mihaela Voinicu – n.a.) mi-a modificat fișa postului, felul muncii. A subordonat compartimentul „Secretariat. Relații cu publicul” biroului nou-înființat pe organigramă „Financiar-Contabilitate”, care birou nu există. Înainte de examen am făcut o solicitare ca ea să nu facă parte din comisia de evaluare, dat fiind faptul că există o cercetare penală a sa, la DNA, pentru abuz în serviciu, dar nu am primit niciun răspuns. Ea nu mă poate, deci, evalua, fiindcă evaluarea ar fi subiectivă. (…) Eu nu spun că lucrarea mea e perfectă. N-o fi de nota 10, n-o fi de 9, dar de 8 este fără doar și poate. Informațiile din cuprinsul lucrării (9 pagini scrise) se regăsesc în bibliografia dată” – ne-a declarat Cristina Duicu.

Nota a fost contestată de d-na Duicu, absolventă – după cum ne spune – a Facultății de Drept a Universității din Pitești, ca șefă de promoție, care are și un master în comunicare organizațională. Indiferent, însă, de rezultatul de la contestație, ea a precizat că le va face plângere penală tuturor membrilor din comisie. Cristina Duicu ne-a spus și cine s-a aflat în acea comisie prezentă în sala de conferințe, acolo unde a avut loc examenul. Este vorba despre Udrea Nicoleta (Resurse Umane), Fîșcă Eduard (reprezentant al salariaților), Frusina Lucreția Vlad (șef Serviciu Prelucrare colecție), Bucșan Dan (șef Serviciu Informatizare), Penaru Mihaela (Statistică) și Ștefan Nicolescu Georgiana (Serviciu Proiecte).

Citește și Legătoreasa dată afară de la Bibliotecă este internată la Cardiologie! Fosta ei manageră interimară e în concediu

Citește și Legătoreasa dată afară de la Bibliotecă s-a întors să-și adune niște lucruri. Ce i-a transmis managerului Mihaela Voinicu

Cristina Duicu: „L-am întrebat pe Fîșcă în ce calitate a fost în comisie și a fugit în birou, închizând ușa cu cheia”

„L-am întrebat pe Fîșcă (pe 7 decembrie, după afișarea notelor) în ce calitate a fost în comisie, deoarece el avea doar calitate de observator (fiind reprezentant al salariaților), și a fugit în birou, închizând ușa cu cheia. Sunt convinsă că lucrarea, care ar fi trebuit să fie verificată de alte persoane din afară, și nu de apropiați ai Mihaelei Voinicu, a fost notată, în bătaie de joc, chiar de ea. Nu vreau să atac pe nimeni, dar cei răspunzători pentru bătaia de joc și pentru stresul provocat să plătească! Au fost încălcate toate normele și principiile care guvernează, doar pe hârtie, din păcate, activitatea instituţiei! Am convingerea că instituțiile statului vor face dreptate” – ne-a mai comunicat Cristina Duicu.

Adrian Bughiu: „Păi, atât de iresponsabili să fie cei șase încât s-o pice pe această doamnă intenționat?!”

Am căutat să aflăm și punctul de vedere al d-nei manager interimar Voinicu, dar, ca și în alte dăți, nu ne-a răspuns la telefon. Am discutat însă despre acest subiect cu Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Județeană. Iar acesta a fost aspru când a auzit despre Cristina Duicu.
„Din câte cunosc eu, deși n-am avut nicio treabă cu acest examen, nota este justificată. Indiferent ce zice d-na Duicu. Și la mine, când vine lumea în audiență, toți spun jumătatea aia de adevăr care le convine. După care, când chem specialistul pe problema respectivă, constat că fie sunt minciuni sfruntate, fie că lucrurile stau cu totul altfel. Dacă ea (Cristina Duicu – n.a.) a făcut de nota 10, nimeni din comisia aia, din ăia șase, nu-i nebun la cap să-și asume altceva! Păi, atât de iresponsabili să fie cei șase încât s-o pice pe această doamnă intenționat?! Dar încă o dată spun: asta nu este treaba vicepreședintelui Consiliului Județean! Avem un manager, fie el și interimar acolo, care-și asumă decizii și care răspunde pentru ele.
Din informațiile pe care le am de acolo, din interior, lucrurile s-au calmat, la modul generic vorbind, lucrurile încep să funcționeze, iată depunem proiecte… Dar avem aceleași probleme venite din Antichitate, cu aceleași persoane! Eu zic că de-aia a fost ditamai comisia formată, ca să fie un echilibru, o echidistanță. Acum ce să facem, să ne speriem că se duce cineva să ne pârască la presă sau nu știu pe unde că n-a răsărit soarele la ora 7.24?! Păi, doamna are numai drepturi, iar obligațiile sunt ale oricui altcuiva?! În fine, poate să facă 1.500 de plângeri la Protecția Animalelor, la Protecția Plantelor, la cine vrea…”
– ne-a spus Adrian Bughiu.

Stres, dosare, anchetă DNA

Perioada de conducere interimară a Mihaelei Voinicu (e la a patra prelungire) a fost presărată cu câteva scandaluri notabile, consemnate de „Jurnalul de Argeș”. Vă reamintim că DNA Pitești anchetează de ceva timp modul în care a fost organizat la Biblioteca Județeană un concurs pentru ocuparea unor posturi de conducere, procurorii ridicând în acest sens documente și un calculator. De asemenea, șefa instituției are – cum spuneam – un dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu. Iar două salariate au fost luate de la serviciu cu ambulanța, pe motive de stres, uneia dintre ele – singura legătoreasă – desființându-i-se postul fără a fi anunțată dinainte.

Citește și Mihaela Voinicu mai rămâne trei luni la şefia Bibliotecii Judeţene

Citește și Încă o angajată a Bibliotecii Judeţene a fost dusă la Urgenţe cu ambulanţa!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită