Ştefan Toboşaru, fost arbitru la ligile inferioare a ţinut să comenteze faptul că în numărul trecut al Jurnalului, Alin Dinu, preşedintele Comisiei de disciplină de la AJF a declarat că a primit ameninţări pe Facebook de la el. „Nu a fost nicio ameninţare la adresa lui Alin Dinu, care dramatizează foarte mult lucrurile, ne-a declarat Toboşaru. Am văzut că şi-a făcut şi el pagină pe o reţea de socializare şi eu ştiind foarte bine ce face el pe la AJF i-am scris să mai plece de acolo şi să mai lase tineretul să muncească acolo în sensul că are o vârstă şi ar trebui să stea frumos acasă. El a folosit lucrul ăsta în ziar ca şi o ameninţare, că aşa sunt ei şcoliţi… Ăsta a fost mesajul meu, nicidecum o ameninţare! Să plece, nu să stea acolo şi să pună două ştampile pe săptămână şi să coste un scaun 60 de milioane când schimbă el mobilierul, să facă cumpărături de 5 milioane pe săptămână numai pentru detergenţi… De când eram eu pe acolo ştiu că el se ocupă de toată administraţia AJF-ului cu acceptul preşedintelui Sorescu. Ei ştiu ce fac pe acolo… Să se înţeleagă că eu nu am absolut nimic cu Alin Dinu, ci i-am spus doar realitatea: să se ducă şi să lase şi pe alţii pentru că are peste 70 de ani”. M.I.

Dani Coman: „Compensăm prin inteligenţă, prin forţa grupului, pentru că la momentul acesta nu avem buget nici de 2,5 milioane euro”
Cum comentați cele două rezultate din ultimele meciuri amicale, victoriile cu CS Dinamo și FC...
0 Comentarii