Web Analytics

articol scris luni, 25 septembrie 2023

Start pentru o nouă ediție a programului de leadership personal adresat elevilor de liceu

Leaders Explore pentru elevi

 Programul Leaders Explore oferă elevilor de liceu din România șansa să
își descopere și să își dezvolte potențialul, să experimenteze lucrul în
echipă și abilitățile de leadership și să își identifice drumul în carieră.
 Programul, organizat de Fundația Leaders cu sprijinul Lidl România, are
loc pentru al șaselea an consecutiv în 7 orașe din țară, în format hibrid.


Peste 200 de liceeni din țară sunt așteptați să se înscrie și să participe la a VI-
a ediție a programului Leaders Explore © pentru elevi organizat de Fundația
Leaders, o experiență de autocunoaștere și leadership personal adresată tinerilor
cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani dornici să își identifice drumul în carieră
potrivit cu personalitatea și abilitățile lor.

Citește și: Fostul șef al ONPM face acuzații șocante. Legătura lui Petre Tobă cu dosarul penal de la Oficiu


Programul se desfășoară în perioada octombrie 2023 – februarie 2024 în orașele
Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Cluj Napoca, Iași, Pitești, Vaslui și Galați și este
gratuit pentru elevii de liceu participanți.
Leaders Explore © pentru elevi cuprinde 9 zile de activități în format fizic și
online, dintre care 8 zile de workshop-uri, întâlniri cu lideri și exerciții prin
intermediul cărora participanții își dezvoltă competențe precum autocunoaștere,
gândire critică, self-leadership, inteligență emoțională, abilități de comunicare,
lucru în echipă și spirit de inițiativă.


Cea de-a noua zi a programului este ziua de inspirație pentru viitor, în care
are loc „Biblioteca vie”, un modul online în care elevii se întâlnesc cu specialiști
din diverse domenii de interes pentru viitorul lor, care prin exemplul lor personal
și profesional îi pot inspira sau motiva în alegerile pe care le fac.
Programul include și o componentă practică, de proiecte în comunitate, în
cadrul cărora tinerii sunt împărțiți în echipe și, pe parcursul a 5-8 săptămâni,
gândesc și implementează un proiect social care poate schimba mediul în care
trăiesc, în timp ce experimentează colaborarea și lucrul în echipă. În total, se vor
desfășura câte 4 proiecte în comunitate în fiecare oraș participant în program.


De asemenea, anul acesta, ediția specială Leaders Explore © pentru Comunitate
se va desfășura în orașele Vaslui și Galați și vizează atât elevii, cât și părinții și
profesorii.
Tinerii interesați să afle mai multe detalii și să aplice la programul Leaders
Explore © pentru elevi sunt invitați să acceseze www.leaders.ro/elevi.
Înscrierile se fac până pe data de 6 octombrie 2023 prin completarea
formularului disponibil pe platforma online.

Citește și:


Din 2017 până în prezent, peste 3400 de elevi de liceu au absolvit programul
Leaders Explore © pentru elevi, în cadrul căruia au fost implementate peste 150
de proiecte în comunitate.
Programul este organizat de Fundația Leaders și sprijinit de Lidl România,
fiind susținut și de inspectoratele școlare din județele în care se desfășoară,
precum și de Consiliul Elevilor.
Alte companii și organizații implicate în programul Leaders Explore © pentru
elevi: Asign.ro, Autonom, BenQ, Bookster, Business Mark, Center for Creative
Leadership, Dell, Fan Courier, Intel, Nhood, respectiv platforma Great People
Inside.


Despre Fundația Leaders
Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și
principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai
puternică la toate nivelurile.
De 23 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de
leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 37.000 de tineri
au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în
mediul offline, cât și online, cu participarea a 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de
companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de
comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații
partenere.
Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari,
responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru
fiecare nivel de dezvoltare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete