Web Analytics
scris joi, 04.02.2016

„Activitatea la AJF nu merge bine din cauza dlui Sorescu pentru că a promovat la unele comisii nişte oameni incompetenţi”

# Alin Dinu, preşedintele Comisiei de disciplină a AJF Argeş, spune pe faţă

„Activitatea la AJF nu merge bine din cauza dlui Sorescu pentru că a promovat la unele comisii nişte oameni incompetenţi”

# Dle Dinu de ce credeţi dvs. că activitatea la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş nu merge așa cum ar trebui?
– Eu nu spun că toată activitatea nu merge bine la AJF, dar sunt sectoare în cadrul AJF-ului care nu merg bine şi nu merg bine şi din cauza dlui Sorescu pentru că a promovat la unele comisii nişte oameni incompetenţi, gen Mihai Ghiberdel, gen Aurelian Simion şi alţii.
# De ce spuneţi că sunt incompetenţi?
– Păi Mihai Ghiberdel este incompetent pentru că de-a lungul timpului a avut un rol nefast în sensul că educaţia pe care o dă acestor copii nu face cinste şi mă refer aici la arbitri, el fiind preşedintele Comisiei de arbitri şi observatori. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că toţi arbitrii care au fost promovaţi în judeţul Argeş au fost promovaţi în mare măsură datorită lui Cornel Sorescu. Poate nu ştiţi, dar acest Ghiberdel acum vreo 10 ani la un revelion organizat cu arbitri de către el la Cumpăna, în momentul în care trebuia să plătim consumaţia a dispărut pur şi simplu cu banii strânşi de la arbitrii. Noroc că întâmplător am avut eu o sumă de bani mai mare la mine şi am plătit pentru că altfel nu mai puteam să plecăm de acolo.
# Ce a făcut dle cu banii?
– Nu ştiu ce a făcut cu banii respectivi, dar prieteni de-ai lui spun că i-ar fi jucat la păcănele.
# Despre ce sumă este vorba?
– Cred că vreo 50 de milioane de lei vechi la nivelul anului respectiv. Oricum, este vorba de bani de la 80 de arbitri pentru masă şi cazare pe două nopţi. Vă daţi seama că nu este vorba de o sumă infimă de bani! Apoi, acest domn Ghiberdel nu este chiar la prima abatere. Este ştiut că acesta a fost împrumutat cu o sumă mare de bani de primarul Dumitru de la Albota şi evident că nu i-a mai înapoiat.
# Spuneaţi că şi Aurelian Simion este un om la fel de incompetent ca şi Ghiberdel…
– Despre Simion îmi este şi ruşine să vorbesc. După părerea mea şi după documentele pe care le găsim la arhivă, Simion a fost ruşinea arbitrajului argeşean. Nu a făcut cinste pe nicăieri! Meciuri întrerupte datorită incompetenţei, meciuri trucate… Este incredibil cum dl. Sorescu poate să promoveze un asemenea specimen să coordoneze activitatea unei comisii din cadrul AJF. Este incredibil!

„Aş putea să-l dau în judecată pe Toboşaru pentru ameninţare pentru că mi-a acordat vreo trei săptămâni de viaţă”

# Care sunt totuşi şi lucrurile bune care se întâmplă la AJF?
– Lucrurile bune sunt suficiente, dar despre astea prefer să nu vorbesc pentru că lucrurile rele se evidenţiază şi ele sunt de spus. Sorescu a făcut şi multe lucruri bune, iar activitatea AJF Argeş a fost lăudată de către Federaţie, forul nostru superior. Iar Sorescu, dacă nu era la AJF şi în Comisia Centrală a Arbitrilor, vă spun că din cei 20 de arbitrii republicani pe care îi are Argeşul la ora actuală, 18 au promovat mai ales datorită dlui Sorescu. În CCA nu cred că pătrunde oricine, orice arbitru, iar ca dovadă acum după retragerea dânsului din CCA a promovat doar Edi Dumitrescu, care într-adevăr a adus cinste şi onoare judeţului. În Comisia Centrală a Arbitrilor pătrund totuşi oameni de calitate, nu oricine.
# Am înţeles că pe o reţea de socializare aţi primit nişte ameninţări. Despre ce este vorba?
– Nişte golani! Un cerc de golani din care face parte şi acest Ştefan Toboşaru. M-au ameninţat pe o pagină de facebook şi am şi dovezi în sensul ăsta… Aş putea să-l dau în judecată pe Toboşaru pentru ameninţare pentru că mi-a acordat vreo trei săptămâni de viaţă, iar eu sunt sănătos tun. Deci înseamnă că mi-a pus gând rău peste trei săptămâni… Cred că vrea să-mi dea în cap, vrea să facă cine ştie ce pentru că altfel la cum arăt nu cred că peste trei săptămâni chiar mor. Dar după ameninţarea lui Toboşaru e posibil…
# Ce are cu dvs.?
– Toboşaru are ce are cu mine pentru că e prieten cu Ghiberdel, cu Mincă şi alţii. Face parte din gaşca asta… Îi ia apărarea lui Ghiberdel. Când se supără cineva pe Ghiberdel, apare acest Toboşaru să elimine adversarii.

„În Comitetul executiv trebuie făcută o curăţenie”

# Ce ar trebui făcut ca AJF Argeş să funcţioneze foarte bine?
– Ar trebui o mult mai atentă selectare a şefilor de comisii pentru că au roluri foarte importante în activitatea unei Asociaţii judeţene de fotbal, iar în Comitetul executiv trebuie făcută o curăţenie. Trebuie să fie oameni integrii, oameni corecţi…
# De ce nu face curăţenia asta despre care vorbiţi dl. preşedinte Sorescu?
– Dintr-o slăbiciune. Nu ştiu din ce cauză, dar iată că toate se răsfrâng asupra lui. Dacă el nu va lua măsuri în această privinţă, lucrurile nu vor merge bine niciodată la AJF.
# Se poate vorbi despre vreo despărţire a AJF de dl. preşedinte Sorescu la adunarea generală din luna februarie?
– Nu cred pentru că nu se poate. Adunarea generală nu este una de alegeri, ci una ordinară, de analiză a activităţii. Adică nu se va lua în calcul schimbarea conducerii. Numai dacă vor exista propuneri în sensul ăsta se poate ajunge la o altă adunare generală pentru alegeri.
# Dle Dinu, primarii care se află în spatele cluburilor de fotbal sunt destul de revoltaţi de taxele mari de la AJF…
– Dl. Dumitru de la Albota aţi văzut de ce este revoltat. De incompetenţii de la AJF. Taxele sunt acceptabile la AJF Argeş în comparaţie cu cele din alte judeţe.
# Cum vi se pare introducerea sistemului cu play-off la nivelul Ligii a IV-a şi a V-a?
– Dacă vorbim de Liga I este în regulă, dar la Liga a IV-a ar fi trebuit făcută o analiză să vedem dacă cheltuielile echipelor sunt mult mai mari etc. Dar, având în vedere că s-au retras mai multe echipe, cred că asta a fost ideea şi anume de a compensa…
Marius Ionel

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită