Web Analytics
scris marți, 19.09.2023

Sindicatele din penitenciare iau cu asalt Ministerul Finanțelor și blochează pușcăriile din cauza măsurilor de austeritate anunțate de guvern!

Furați și trădați de politicieni, polițiștii de penitenciare sunt amenințati cu pușcăria de șefii ANP, dacă nu execută muncă suplimentară forțată și neplătită.

Polițiștii de penitenciare ies în stradă joi, 21.09.2023, ora 11:00, la București, în fața Ministerului Finanțelor și blochează timp de câteva ore activitatea tuturor penitenciarelor din România, fiind nemulțumiți că sunt furați, trădați de politicieni și amenințati cu pușcăria de șefii Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), dacă nu execută muncă suplimentară forțată. Sindicatele din penitenciare dezaprobă măsurile de austeritate anunțate de guvern: desființarea posturilor de șef birou (șef tură și de șef secție), neplata muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și condamnă amenințările șefului poliției penitenciare, Dan HALCHIN. 

Sindicatele din penitenciare iau cu asalt Ministerul Finanțelor și blochează pușcăriile din cauza măsurilor de austeritate anunțate de guvern!

Citește și:

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că gaura din buget de aproximativ 43 de miliarde de lei a fost făcută de firmele de partid căpușe și de sinecurile politice, iar acum cetățenii, printre care se regăsesc și polițiștii de penitenciare, decontează cheltuirea haotică și ineficientă a banului public. Ministrul finanțelor trebuie să justifice joi (21.09.2023) de ce unii fură, iar alții trebuie să plătească. Prim-ministrul Marcel Ciolacu este haiducul “pe invers” din Guvern, adică ia de la săraci și dă la bogați, deși specialiștii în economie i-au recomandat să nu împovăreze românii și firmele cu taxe și impozite suplimentare în plină criză economică, declară Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP.

Polițiștii de penitenciare atrag atenția că, după ce că sunt furați de guvernanți, mai nou, aceștia sunt obligați de către conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor să execute muncă suplimentară forțată și neplătită. Deși Constituția și legislația muncii interzic munca forțată, directorul general al Poliției Penitenciare, Dan Halchin, a amenințat că sesizează organele penale împotriva polițiștilor de penitenciare care nu i se supun dispoziției scrise de a efectua muncă suplimentară forțată și neplătită. În fapt, directorul general urmărește instaurarea sclaviei moderne în rândul polițiștilor de penitenciare.

Decizia abuzivă și ilegală a șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor a grăbit declanșarea protestelor și blocarea activității pușcăriilor, întrucât polițiștii de penitenciare se simt indignați, revoltați și totodată uluiți cum șeful ANP este atât de hotărât să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...