# A declarat Silviu Ispas, preşedinte BRAT, la Conferinţa Naţională „Presa locală – dezvoltare prin transparenţă” # Jurnalul de Argeş a fost invitat la conferinţa la care au participat peste 80 de ziariști locali

Vineri 22 ianuarie, la Rin Grand Hotel din București a avut loc Conferinţa organizata de BRAT „Presa locală – dezvoltare prin transparenţă” ce a reunit peste 80 de reprezentanti ai presei locale. Jurnalul de Argeș a fost prezent la acest eveniment important.
În cadrul întâlnirii a fost dezbătută situaţia presei locale din România, afectată atât de problemele generale ale societăţii sau mass media româneşti, cum ar fi lipsa unei legislaţii adecvatate, fiscalitatea excesivă, descreşterea investiţiilor în publicitate şi modificările obiceiurilor de consum media ale populaţiei, precum şi de problemele specifice presei locale: deprofesionalizarea şi lipsa personalului calificat, pe fondul problemelor financiare, probleme specifice distribuţiei de presă, dificulăţi în accesarea fondurilor publice destinate publicităţii utilizând criterii profesionale. Presa locală a rămas relevantă pe plan local, atât sub aspectul publicului atins cât şi al pieţei de publicitate, chiar în contextul schimbărilor generate de criza economică şi dezvoltarea mediului online.
Silviu Ispas, preşedintele BRAT, a caracterizat situaţia presei scrise locale că fiind critică, arătând că pentru a rezolva problemele acesteia este nevoie de multă implicare şi proiecte susţinute. BRAT a rămas în prezent printre singurele organizaţii de media ce reprezintă interesele presei scrise din România.
Alin Alecu, Managing Director al ARBOmedia, a vorbit despre importanţa auditării şi măsurării independente a performanţelor presei locale în relaţia cu agenţiile şi clienţii de publicitate.
Din analiza Ioanei Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, vulnerabilităţile principale cu care se confruntă presă scrisă sunt legate de aspectele economice, generate de scăderea volumelor investite în publicitate, competiţia pentru bugetele de publicitate cu restul mass media, precum şi probleme legate de distribuţia publicaţiilor tipărite şi distribuirea gratuită a conţinutului în mediul online.
Ziarele locale ce vor participa la licitațiile pe achiziții publice – obligate să fie auditate
Bogdan-Paul Dobrin – director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţiile Publice (ANAP) – a prezentat modificările aduse legislaţiei prin noua lege a achiziţiei publice. Paul Dobrin a menţionat că performanţele produselor media nu vor mai fi doar declarate de deţinători, fie că vorbim de presa scrisă, online sau altele, normele urmând să prevadă obligativitatea unei forme de audit sau măsurare a acestor performanţe, de către un organism independent.
Mihai Aniţa – Partner PricewaterhouseCoopers a subliniat importanţa realizării auditului de tiraje după standarde şi metodologii internaţionale, respectând atât rigorile internaţionale de audit precum şi standardele şi regulamentele specifice auditului de tiraje şi difuzării de presă.
Gabriela Lupşa, Senior Press & Radio Buyer, Zenith România a subliniat importanţa cifrelor de difuzare auditate, a datelor de audienţă şi a monitorizării independente a apariţiilor machetelor publicitare, pentru acordarea bugetelor de publicitate naţionale.
Cristina Guseth, directorul Freedom House România a prezentat proiectele pe care asociaţia pe care o conduce le desfăşoară în beneficiul presei locale, menţionând printre acestea proiectul „Iniţiativa pentru o justiţie curată” şi seminariile dedicate instruirii reprezentanţilor presei locale în dezvoltarea produselor media online pe care le deţin. Numărul ziariștilor locali implicați în ”Inițiativa pentru o justiție curată” va crește în acest an de la 6 la 20.
Denis Grigorescu



0 Comentarii