Web Analytics

articol scris joi, 31 august 2023

Ce a spus un piteştean la Judecătorie despre soţia sa: „Călugărul o făcea să creadă că eu sunt Satana”

01 judecatorie

Proces mai puțin obișnuit la Judecătoria Pitești, acolo unde o piteșteancă a solicitat ordin de protecție împotriva soțului, pe care l-a acuzat că o bate și o amenință că o lasă în scaunul cu rotile. Până aici nimic anormal, magistrații având poate chiar zilnic de dat soluție într-o astfel de cerere. Însă partea interesantă a venit după ce pârâtul, adică soțul, a început să spună, sub jurământ, când și cum au început neînțelegerile în familie.

„Mi-a spus că a fost la ghicitoare şi aceasta i-ar fi spus că eu o înşel. Reclamanta a intrat într-un grup de rugăciuni, după care au început plimbările prin pelerinaje, acasă vorbea tot timpul la telefon, spunea că acel călugăr o ajută să treacă peste traume, o făcea să creadă că eu sunt Satana, că i-a fost deschis un al treilea ochi. Reclamanta pleca seara de acasă destul de frecvent, iar atunci când a venit din pelerinaj băiatul cel mare mi-a spus că mami este în maşină cu un bărbat, doar ea cu acel bărbat, (n.n. - un preot), nu este cu grupul. Neînţelegerile au început de când reclamanta a intrat în acel grup. Eu cred că în viaţa soţiei mele există un alt bărbat. Băiatul cel mare spunea că mama sa se vedea cu un preot pe nume… Loviturile dintre mine şi reclamantă au fost reciproce”, a mai precizat soțul.

Și se pare că a fost destul de convingător, astfel încât instanța a emis ordin de protecţie cu respectare distanței între soți pe o perioadă de doar trei luni și nu șase, cât ceruse femeia. De altfel, aceasta a recunoscut, în mare parte, și că s-a bătut cu soțul după un pelerinaj, dar și că a cerut sfatul grupului religios din care face parte în legătură cu căsnicia sa, atunci când a fost întrebată direct de avocatul bărbatului: „În cadrul acestui grup aţi fost sfătuită să divorţaţi, spunând despre pârât că este Satana?”
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Film de groază la parohia Mavrodolu. Aşa-zisul preot Iulian îl vesteşte pe Antichrist

Citește și Un alt scandal urât la Mavrodolu / Afacerile parohului Sturzeanu, devoalate de finii care vindeau la pangarul bisericii

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete