Web Analytics
scris vineri, 25.08.2023

Solidaritatea UE în acțiune: 34 de milioane EUR pentru pagubele din agricultură din România

Comisia Europeană a propus, în ziua de 23 august, un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane EUR din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistență României în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022.

Solidaritatea UE în acțiune: 34 de milioane EUR pentru pagubele din agricultură din România

Citește și:

Asistența FSUE poate acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecții pentru populație, asigurarea infrastructurii de prevenție și protejarea patrimoniului cultural, precum și operațiunile de curățare. Operațiunile de urgență și de redresare pot fi finanțate retroactiv de FSUE, începând din prima zi a dezastrului.

Declarații ale membrilor colegiului:

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice și al unor dezastre naturale cu o frecvență și o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenția, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esențiale, asistența FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE și nu se oprește la frontierele sale. Astăzi, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută.”

Etapele următoare

Propunerea Comisiei necesită aprobarea autorității bugetare, iar Comisia nu se poate antepronunța cu privire la avizul acesteia.

După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, Comisia va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenței FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranșă.

Context 

FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor și reprezintă o expresie concretă a solidarității UE. El sprijină statele membre și țările candidate prin oferirea unei contribuții financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

FSUE a fost creat după inundațiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002, în principal pentru a sprijini operațiunile de urgență și de redresare ale țărilor eligibile în urma producerii unor dezastre naturale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită