1.Neil Anthony Morgan, responsabilul cu activitatea de downstream oil (partea de rafinare) a OMV Petrom, declara în august anul trecut că „Nu poţi demola o rafinărie peste noapte, îţi ia cam trei ani. La anul începem procedurile pentru demolarea Arpechim. Nici îmbunătăţirea semnificativă a marjei de rafinare şi nici revenirea cererii de produse petroliere nu schimbă destinul rafinăriei Arpechim, a treia cea mai mare unitate de procesare a petrolului în funcţie de capacitate din România. Cel mai probabil, procesul de demolare va fi iniţiat de Petrom anul viitor. Obţinerea avizelor a început”.
2.La rândul său, Florian Mateiță, partener Rominsolv, administrator judiciar al Oltchim, spunea la finele lui 2015: „Cunoaștem intenția OMV Petrom de a demola rafinăria – partea din Arpechim care îi aparține, pentru că parte de petrochimie din Arpechim aparține Oltchim SA din anul 2010. Intenția OMV Petrom ne afectează numai în măsura în care sunt manifestate intenții de preluare a Oltchim SA, atât platforma de la Vâlcea cât și cea de la Pitești – Bradu, împreună cu partea de rafinărie, pentru o funcționare integrată a tuturor instalațiilor. Însă aceste discuții se vor purta exclusiv între investitorul interesat și OMV Petrom, Oltchim neputând să fie parte în aceste eventuale negocieri”.

Ramona Zanfirescu, purtător de cuvânt Petrom: „Nu au survenit modificări în modul de abordare al companiei”
3. Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom, anunța la începutul anului 2015: „Ce este sigur este că avem un dialog permanent cu autorităţile în privinţa Arpechim. Nu avem niciun cumpărător pentru această rafinărie. Noi vrem să o transformăm într-un depozit de carburanţi, iar pentru asta este nevoie să fie demolate unele active. Am înaintat deja o cerere în acest sens autorităţilor competente”.
4. Tot în 2015, dar în aprilie, Agenția pentru Protecția Mediului Argeș confirma: „Conform notificării OMV Petrom SA, procesul de demolare pe care intenţionează să-l demareze este de lungă durată, demolarea instalaţiilor urmând a se realiza etapizat, întregul proces fiind estimat a se încheia în anul 2018“.
5. Contactată luni, 11 ianuarie 2016, Ramona Zanfirescu (foto), purtător de cuvânt al OMV Petrom, a declarat pentru Jurnalul de Argeș: „Nu au survenit modificări în modul de abordare al companiei cu privire la Rafinăria Arpechim Pitești. Nu s-a schimbat nimic de la ultimele declarații oficiale legate de această problemă și până în prezent”.
Așadar, cum autoritățile nu mai suflă o vorbă despre această chestiune iar la porțile Oltchim și Arpechim nu se înghesuie nici un potențial și potent investitor care să preia la pachet cele două platforme chimice, ne putem aștepta ca 2016 să fie anul în care va fi declarat oficial decesul Rafinăriei Arpechim și vor fi demarate procedurile de înmormântare. Fie-i demolarea ușoară! Florin Silvestru



0 Comentarii