Web Analytics
scris luni, 14.08.2023

Alina Gorghiu, despre Vâlcov: “Îi asigurăm patru metri patrați în celula în care va sta”

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a postat, luni, după aducerea în țară a fostului ministru de finanțe, Darius Vâlcov, un mesaj pe Facebook, în care spune că este ”primul fugar pe care îl aduc în mandatul meu de ministru al justiției”. E a mulțumit poliției, magistratului de legătură și autorităților italiene. Ea a explicat că Vâlcov va fi predat penitenciarului de la Rahova unde va petrece 21 de zile în carantină. ”Îi asigurăm patru metri patrați în celula în care va sta. Acestea au fost garanțiile oferite instanțelor din Italia pentru a-l putea aduce înapoi să execute aici pedepsa și după ce va sta la Rahova în regim semi-deschis îl vom muta în alt penitenciar”, a mai spus Gorghiu. Ea a mai spus că speră astfel să recâștige încrederea publicului în sistemul de justiție, prin aducerea fugarilor ”celebri sau mai puțin celebri” înapoi în țară, potrivit G4Media. 

Alina Gorghiu, despre Vâlcov: “Îi asigurăm patru metri patrați în celula în care va sta”

Citește și: Accident în Argeș. Carambol cu trei mașini pe drumul spre Câmpulung

Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, condamnat în dosarul tablourilor la 6 ani de închisoare, a ajuns în România și se află în custodia poliției române. El a fost extrădat din Italia, cu o cursa de linie, care a aterizat pe Otopeni în jurul orei 16.00, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Curtea de Apel din Napoli a decis luna trecută ca Vâlcov să fie predat României.

Darius Vâlcov a fost condamnat la începutul lunii mai la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor” și dat în căutare internațională. El a plecat în Italia, unde și-a deschis unele afaceri încă dinainte de condamnare pentru a-și asigura acolo un domiciliu. În 23 mai, 2023 s-a predat autorităților din Napoli.

Vâlcov, fost primar în Slatina și ministru în guvernele Ponta și Dăncilă, a fost unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...