Ca și în anii precedenți, administraţia locală din Piteşti a oferit în a doua zi de Crăciun sarmale pentru toţi cei care au dorit să vină la acţiunea organizată în Piaţa Primăriei. Conform viceprimarului Cornel Ionică, prezent la eveniment, autorităţile au pregătit 5.500 de sarmale cu mămăliguţă şi ardei iute şi 100 litri de ţuică fiartă.
Cu o oră înainte de momentul programat pentru începerea acţiunii (ora 10) în piaţă se adunaseră deja doritori. Peste cinci sute de oameni s-au aşezat la coadă atunci când s-a dat startul la servirea sarmalelor. Nici Cornel Ionică şi niciun alt oficial al Primăriei nu s-au implicat în servirea sarmalelor, aşa cum făcea în trecut primarul Tudor Pendiuc.
Este pentru al doilea an consecutiv când Cornel Ionică nu face acest lucru. În schimb, viceprimarul Ionică a stat la coadă alături de colegul său Laurențiu Zidaru pentru a primi o porție de sarmale aburinde. Altfel spus, o schimbare de paradigmă: înainte Pendiuc servea sarmale, iar acum viceprimarul Ionică le consumă. Cine știe, poate că schimbarea asta de tradiție are și un aer de superstiție… D.G.
0 Comentarii