Face rating în continuare știrea că Gabriela Pendiuc a băgat cerere de divorț la Judecătoria Pitești împotriva ilustrului său soț, aflat din luna mai în detenție în urma condamnării în celebrul dosar al autobuzelor. Ce se ascunde în spatele acestui gest intempestiv? Unii susțin că doamna Gabriela a decis să-l abandoneze pe domnul fost primar al Piteștiului, nemaisuportând rușinea în care a târât-o acesta, atât cu procesul de corupție, cât mai ales cu amantlâcul cu fosta secretară Carmen Lis, amantlâc bine surprins de procurorii DNA după stenogramele din dosar care au făcut deliciul presei.
Însă alții, mai aproape de adevăr și de realitatea care i-a izbit în față pe soții Pendiuc, înclină spre varianta că divorțul e o stratagemă, altfel legală, de a salva din avere jumătatea care-i revine soției. Iar argumentul care ar invalida prima variantă e acela că soția a rămas alături de soț pe toată perioada procesului. Mai mult, după condamnarea lui Tudor Pendiuc și transferarea lui de la Penitenciarul Mioveni la cel din Craiova, doamna Gabriela s-ar fi exprimat în fața unor cunoscuți că îi este teamă să nu fie otrăvit în detenție sau să se îmbolnăvească și să sfârșească precum Constantin Nicolescu, răpus de o boală incurabilă. Revenind la a doua variantă a divorțului, se știe că prejudiciul din dosar e uriaș, 23 milioane lei, pe care Tudor Pendiuc trebuie să-l plătească în solidar cu ceilalți doi condamnați, Gheorghe Văsâi și Constantin Scarlat.
De altfel, fostul primar al Piteștiului avea sechestru pus pe vila familiei, de lângă Spitalul de Pediatrie, încă din 2014, de când fusese trimis în judecată. După divorț urmează partajul și astfel jumătate din casă și din alte bunuri revin soției. În definitiv, procedeul nu e nou și multe alte familii de politicieni și numai, în care un membru a sfârșit prin a fi condamnat, a uzat de el. Ca să poată salva ce se mai poate salva din averea pusă sub sechestru.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Aproape 2.000 de arbori tăiaţi ilegal şi sustraşi, la Valea Caselor, şi niciun vinovat!
Citește și Exclusiv. Dr. Tiberiu Irimia explică în premieră proiectul „Trivale: pădure-parc”
0 Comentarii