Web Analytics

articol scris miercuri, 02 august 2023

Lecţia de istorie. Un text cât un manual de istorie

01 cornel carp

Portretul aparține Marthei Bibescu, multă vreme în preajma Familiei Regale. El nu se adresează nici celor care suferă de miopie pentru anumite perioade din istoria națională, nici celor cărora le lipsesc lecturile fundamentale.
«Sunt sigură că nu exagerez spunând că, pentru acest prieten al umbrei și al tăcerii, pentru acest om care se vroia cât mai șters, pentru această ființă delicată, a trece înaintea femeilor, a o lua peste rândul bătrânilor, a fi servit înaintea oaspeților, a auzi oamenii adresându-i-se în termeni hiperbolici – „Monseniore”, „Alteța Voastră Regală”, și mai târziu „Majestatea Voastră” – constituiau tot atâtea mici, dar dureroase suplicii. De aceea nici nu intra într-un salon altfel decât pieziș, ca și cum umărul său stâng s-ar fi scuzat pentru ceea ce umărul drept era silit să facă; de aceea se înroșea atunci când saluta pe cineva; de aceea dădea impresia că se rușina de fiecare dată când își acoperea capul înaintea celorlalți. Secretul acestei jene atât de evidente pe care i-o crea obligația de a se comporta ca un rege se afla în conștiința sa și în buna lui educație.

Citește și Lecţia de istorie. Cămaşa cârpită a prim-ministrului

Iată cum acest prinț atât de instruit, destinat vieții pașnice dintr-un domeniu seniorial, un amator de plimbări lungi, pasionat de botanică, iubitor de autori latini și prețuind înainte de toate plăcerile liniștite ale unor lecturi neîntrerupte, s-a pomenit, de pe o zi pe alta, în cea mai stranie situație cu putință: aceea de a fi rege într-o țară străină.(…)
Îl revăd în grădina sa, tăind trandafiri și străduindu-se să nu-i facă rău plantei. Îl revăd mai ales, în timpul plimbărilor noastre prin munți, explicându-mi flora alpină. Cunoștințele sale depășeau știința obișnuită a unui profesor de botanică, ele se apropiau de erudiție. Dar le ținea ascunse, așa cum își ascundea orice formă de superioritate. Toată osteneala pe care și-o dau oamenii pentru a scoate în evidență știința, el și-o punea în a și-o ascunde.
Impostor din umilință, simula lipsa inteligenței. A trebuit să aflăm că știa greacă abia atunci când, vizitând săpăturile arheologice de la Istria, conduse de profesorul Vasile Pârvan, s-a lăsat antrenat în a descifra finalul unei inscripții. A trebuit să-l întâlnească la Paris pe abatele Mugnier și să aibă cu el o convorbire intimă pentru a mărturisi că știa ebraică; s-ar fi ferit s-o spună dacă ar fi fost de față mai mult de două persoane. Și tot din întâmplare am aflat tot de la el, într-o bună zi, că îi citea pe Tolstoi și pe Dostoievski în limba rusă.

Citește și Lecţia de istorie. Katynul românilor – Oarba de Mureş

Din acest catolic practicant, rațiunea de stat va face, de șase ori la rând, un sperjur, căci el va avea șase copii. Căsătorit cu o prințesă protestantă, el a trebuit să jure în fața altarului, în ziua nunții, că-și va crește copiii în credința catolică, apostolică și romană. Și-a călcat prima oară jurământul la botezul în rit ortodox a primului său fiu, Carol.
Regele Carol, care era bolnav de multă vreme, muri pe neașteptate. Două zile mai târziu, asistam, dintr-o tribună a Camerei Deputaților, la depunerea jurământului de către Ferdinand I. Spuse: „Jur…” cu mâna dreaptă pe Constituția care îl înstrăinase de părinți și de copii, care îi răpise patria și care avea să facă din el un renegat după ce îl făcuse să-și încalce legea… Glasul i se frânse în timp ce citea primul său mesaj adresat Camerelor reunite, națiunii. Toți deputații, toți senatorii, toți miniștri, toți generalii, mulțimea, în picioare, l-au auzit plângând în hohote! În acel minut în care Dumnezeu părea că-și lasă mâna grea asupra lui, în fața noastră, a tuturor, am înțeles ce păcat ceruse această jertfă. Când coborî treptele Parlamentului, cu pasul său nesigur, cu ochii roșii, cu mâna încleștată pe mânerul sabiei, era Rege și știa că avea să declare război Germaniei. (…)
Singurul consilier de stat care a vrut să-l facă să se răzgândească a fost germanofilul Petre Carp. „Sire, i-a spus acesta, nu-i putem învinge pe Hohenzollerni!” – ”Vă înșelați, domnule Carp, i-a răspuns regele, am învins deja unul…”».
Și din această suferință s-a născut România Mare!
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Ascensiunea imperiilor: Otomanii

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei pe zi. Cine ar putea primi 100 de lei în plus lunar

Tichetele de masă ar putea ajunge la 50 de lei pe zi, față de plafonul actual de 45 de lei, […] Citește!

Tragedie în Sibiu. Doi copii de 2 și 4 ani au murit după ce o saltea a luat foc

Doi copii, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, […] Citește!

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!