„Mă gândesc în primul rând la investiţiile în infrastructură, cele care ţin de Ministerul Transporturilor, chiar am discutat înainte cu două ore cu ministrul Transporturilor, care pregăteşte lista cu proiectele prioritare. Vom continua anumite investiţii care au fost începute la nivel de autostrăzi, aş vrea să începem, să demarăm proiectul pe autostrada Piteşti-Sibiu, care mi se pare important”, a declarat premierul Dacian Cioloş, la Digi24, precizând că, din câte ştie, în cazul acestui proiect mai trebuie să se lucreze la studiile de fezabilitate. „E important să dăm semnalul şi pentru a putea continua lucrurile trebuie să avem prins în buget banii necesari pentru a putea începe investiţiile dacă lucrurile merg bine cu această fază de pregătire”, a arătat Cioloş.
F. Silvestru
Garda Forestieră Naţională a descins la Fabrica de Cherestea de la Domneşti. Controlul s-a făcut inclusiv cu drone şi a fost condus de şeful instituţiei
Nu mai puțin de 12 inspectori în frunte cu George Găbârcea, inspectorul general al Gărzii...



0 Comentarii