# Unii dintre angajații fabricii s-au despărțit cu lacrimi în ochi de fostul lor șef

Ziua de joi, 5 noiembrie, nu părea să anunțe nimic spectaculos pentru cei de la Ana IMEP până la orele amiezii atunci când șeful lor, Diego Prada, a convocat personalul fabricii pentru a-și anunța demisia din funcția de manager al societății. Momentul a fost unul emoționant atât din cauza faptului că anunțul a fost unul neașteptat pentru angajați cât și pentru că Diego Prada a fost perceput de aceștia drept un șef cărui îi păsa de oamenii săi.
Americanul de origine columbiană a încercat în cei aproape doi ani de când s-a aflat la conducerea fabricii piteștene de motoare electrice nu numai să stopeze concedierile, ci și să ridice standardul de confort al angajaților prin îmbunătățirea condițiilor de muncă precum și să salveze compania de la colaps prin obținerea de noi parteneriate și câștigarea de noi piețe. În momentul anunțului de joia trecută, angajații și-au luat la revedere și i-au mulțumit fostului lor șef prin vocea liderului de sindicat Florian Stănculescu, iar o parte dintre aceștia abia și-au putut stăpâni emoția și lacrimile, ne-au informat surse prezente.
Intenționa să readucă fabrica între jucătorii importanți ai pieței de profil
„Ne-am propus să devenim prima opțiune de furnizor european de motoare electrice pentru toți producătorii majori de electrocasnice până în 2020, astfel ca 1 din 10 mașini de spălat și 1 din 5 mașini de uscat rufe să folosească motoarele noastre, diversificându-ne de asemenea portofoliul în industriile Auto și Automatizări domestice, și depășind granițele Europei. De asemenea, dorim șă dezvoltăm și să producem motoare electrice de cea mai bună calitate pentru aplicații din Electrocasnice, Auto și Automatizări Domestice, la prețuri competitive, să ne ajutăm clienții europeni și globali să rămână competitivi oriunde și-ar desfășura activitatea; pentru aceasta, vom lucra cu pasiune, onestitate și transparență maximă; vom investi în calitate, inovație, eficiență, flexibilitate operațională și logistică, și acoperire globală; și vom căuta parteneriate strategice pentru a ne atinge obiectivele mai repede”, declara în februarie anul acesta pentru Jurnalul de Argeș, Diego Prada.
Neînțelegeri cu tata socru?
Aceleași surse care ne-au informat despre demisia lui Prada, ne-au spus și că prin fabrică se vorbește că gestul ginerelui lui Copos ar fi survenit tocmai în urma unor neînțelegeri între cei doi privind gestionarea pe viitor a societății. Un argument în plus ar fi și acela că după eliberarea din penitenciar a lui George Copos, la Ana IMEP au apărut deja listele cu viitoare disponibilizări, primii 5 oameni fiind deja concediați după ce patronatul ceruse inițial dispariția a 10 locuri de muncă. Aceleași voci susțin și că Diego Prada ar fi fost „lucrat” la socrul său de către „garda veche” din fabrică, deloc mulțumită de gândirea și metodele moderne ale acestuia.
Florin Silvestru



0 Comentarii