Miercuri, 4 noiembrie, a avut loc o şedinţă informală pe şantierul de la Molivişu, la care au participat preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, preşedintele ADI Molivişu, Pavel Bârlă, edilii localităţilor Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ, reprezentanţii mass-media, dar şi o parte din consilierii judeţeni. Pe şantierul viitoarei staţiuni de schi, lucrările de montare a stâlpilor pentru instalaţia pe cablu au fost stopate în urmă cu două zile. Reprezentanţii firmei constructoare susţin că motivul stopării lucrărilor a fost lipsa banilor. La rândul său, preşedintele ADI Molivişu, Pavel Bârlă, a aruncat pisica în curtea Primăriei Brăduleţ, declarând că aceasta din urmă nu vrea să finanţeze lucrările şi că de la începutul proiectului şi până acum a contribuit cu numai 7.000 lei. „Anul trecut, cei 4 milioane de lei care s-au băgat în proiect au fost numai ai Consiliului Judeţean şi încă 3,3 milioane lei daţi de comuna Arefu din vânzarea masei lemnoase. În momentul de faţă cel mai mare contributor este comuna Arefu, care finanţat cu 10.290.000 lei, urmat de CJ Argeş cu 9.800.000 lei şi primăria Cicăneşti care nu trebuia să finanţeze decât cu 750.000 lei, în schimb, dl primar, din dorinţa de a se face acest proiect, a împrumutat 8.300.000 lei şi a dat deja 2.500.000 din ei. Iar acum a spus: domne, eu nu mai dau până Brăduleţul nu dă şi el. Brăduleţul nu şi-a plătit cotizaţia absolut deloc, nu şi-a plătit suma cu care trebuia să vină la patrimoniu, n-a dat niciun ban. Brăduleţul, de când e în ADI, din 2009, până în prezent a dat doar 7.000 lei”, susţine Pavel Bârlă.

Pe de altă parte, atât constructorii, cât şi preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, au admis că lucrările nu pot fi finalizate până la sfârşitul anului, situaţie în care vor trebui returnate fondurile primite până acum de la UE, respectiv 1.250.000 lei. „După ce vom analiza toată documentaţia, stadiul lucrărilor şi modul de implicare al managerilor în proiect vom lua hotărârile care să poată permite finalizarea lucrărilor la acest proiect pe care eu îl cred cel mai important în Argeş. Din păcate termenele nu pot fi respectate, trebuie să fim realişti. Dacă nu se va modifica legislaţia europeană, la 31 decembrie, proiectul nu mai poate fi finanţat de Uniunea Europeană”, a declarat Florin Tecău. Acesta a lăsat să se înţeleagă că, în cazul nefinalizării lucrărilor până la sfârşitul anului, CJ Argeş îşi va asuma proiectul staţiunii montane şi ar putea asigura finanţarea necesară pentru a-l duce la bun sfârşit.
I.H.B.



0 Comentarii