Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea renumitului folclorist român Constantin Rădulescu-Codin, pe 1 noiembrie în comuna Priboieni va avea loc simpozionul omagial organizat sub patronajul Academiei Române – Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Manifestarea se bucură de sprijinul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Argeș, Muzeului Golești, Asociației folcloriștilor argeșeni „Constantin Rădulescu-Codin” și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Argeș. Din programul manifestării menționăm inaugurarea muzeului Constantin Rădulescu-Codin și a expoziției de costume populare și fotografii vechi – „Comuna Priboieni – imagini și amintiri din trecutul nostru”, slujba parastasului în memoria folcloristului Constantin Rădulescu-Codin de la biserica Priboienii de Sus, simpozionul propriu-zis care se va desfășura în Sala Muzeului de Etnografie și Folclor – Ateneul Popular și programul artistic realizat cu participarea formațiilor culturale din comunele Priboieni (Orchestra și ansamblul „Doina Cârciunovului”), Beleți-Negrești, Dobrești, Călinești, din orașul Topoloveni (Corul Casei de Cultură Preot Ion Ionescu) și din municipiul Pitești (Asociația folcloriștilor argeșeni „C. Rădulescu-Codin” și Corul Veteranilor- Mihai Viteazul). M.I.

Peste 1800 de elevi implicați în proiectul educațional „Construim meserii”
La cea de-a treia ediție a proiectului educațional „Construim meserii”, derulat de Junior...
0 Comentarii