Este anchetă la o școală din Vâlcea, după ce profesorul de sport a fost prins că avea o relație de dragoste cu o elevă de 14 ani. Cea care i-a prins este chiar directoarea școlii. Potrivit acesteia, cei doi își trimiteau mesaje și se întâlneau pe ascuns, chiar și pe holurile școlii. Mai mult, profesorul în vârstă de 45 de ani lua adolescenta de acasă cu mașina și o aducea la școală.
Citește și: Profesorii organizează, miercuri, în școli, o grevă de avertisment
Eleva de clasa a 8-a susține că nu a întreținut relații sexuale cu profesorul ei de sport, iar individul nu recunoaște nimic. Poliția și Inspectoratul Școlar din Vâlcea au început o anchetă, iar profesorul a fost dat afară de la ambele școli unde preda. Bărbatul de 45 de ani este acum cercetat sub control judiciar și nu mai are voie să se apropie la mai puțin de 50 de metri de eleva de 14 ani.
0 Comentarii