La aproape un an de când s-a sesizat în cazul mai multor parlamentari şi foşti senatori şi deputaţi suspectaţi de situaţia conflictului de interese, Agenţia Naţională de Integritate a constatat nereguli în privinţa a 32 de aleşi (14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator). Toţi aceştia au încălcat regimul juridic al conflictului de interese, valoarea totală a contractelor încheiate în sensul ilegal menţionat anterior fiind de 1.062.798 lei. Judeţul Argeş are un singur reprezentant printre cei vizaţi de ANI şi este un fost parlamentar care a avut diverse probleme cu legea. Sorin Buta, fost deputat de Muscel în mandatul 2008-2012, „a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 lei”.
Printre cei care au intrat în atenţia ANI s-a aflat şi fostul deputat de Argeş Dragoş Dumitriu, însă acesta nu s-a regăsit şi pe lista constatărilor finale ale Agenţie.
C.I.B.




0 Comentarii