Web Analytics

Scandal cu o încărcătură radioactivă la poarta Ecovalor din Valea Mare-Pravăţ

de | 8.10.2015 17:24 | Dezvăluiri

Sâmbăta trecută s-a dat din nou alarma în Muscel! Un transport de deşeuri destinate procesării la Ecovalor SRL Valea Mare-Pravăţ a fost considerat suspect după ce s-a constatat că are un nivel anormal de emisii radioactive. A intervenit o echipă specială de decontaminare din cadrul ISU, iar până la urmă s-a constatat că pericolul este aproape inexistent. Containerul cu probleme a fost sigilat şi va fi preluat de Consiliul Naţional de Control al Activităţii Nucleare. A fost un incident care va repune în discuţia aleşilor locali problema transformării Muscelului în groapa de gunoi a României.

Incidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, atunci când cei de la Ecovalor au constatat existenţa unui nivel anormal al indicatorului de radioactivitate la încărcătura unui autocamion venit cu deşeuri la neutralizare. Au fost alarmate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia şi Garda de Mediu, transportul fiind sigilat şi pus sub pază. Controlul încărcăturii s-a făcut a doua zi, fiind desfăcuţi baloţii cu deşeuri. Şi surpriză! Citez din comunicatul ISU: „Măsurătorile au demonstrat că la o distanţă de aproximativ 3 metri faţă de container, indicatorul de radioactivitate este acelaşi cu cel al fondului natural, neexistând pericole”. Peste noapte, nivelul de emisii radioactive nu mai era anormal! Balotul cu pricina a fost izolat şi va fi preluat de Consiliul Naţional de Control al Activităţii Nucleare.
Potrivit ISU, transportul prezenta „un nivel anormal de radioactivitate”.Pe de altă parte, cei de la Ecovalor menţionează într-un comunicat de presă faptul că „a fost detectat un nivel scăzut de radioactivitate într-unul dintre containere”. Deocamdată nimeni nu a făcut precizări legate de cât de „anormal” a fost nivelul „scăzut” al radiaţiilor.

Până în prezent nu au fost oferite mai multe amănunte legate de incident. Potrivit directorului de la Ecovalor, Dorin Pepenel (foto), în cauză a fost vorba de „deşeuri municipale sortate” (cod 19.12.12), adică „deşeuri provenite din tratarea mecanică a deşeurilor prin sortare, mărunţire, compactare, granulare”. Despre furnizorul deşeurilor nu ni s-au oferit informaţii, fiind invocată prezenta derulare a anchetei efectuată de autorităţi.
Ecovalor şi-a mărit recent capacitatea de procesare a deşeurilor solide, beneficiind de fonduri europene în valoare de peste şapte milioane de lei. Firma colaborează cu Holcim în privinţa coprocesării deşeurilor, favorizând combinatului de ciment reducerea consumului de resurse naturale neregenerabile.

Holcim şi Ecovalor, ţinta consilierilor din Câmpulung

Pericolul prezenţei deşeurilor periculoase şi nepericuloase în Câmpulung şi zona Muscel a provocat numeroase reacţii din partea autorităţilor locale, Holcim şi Ecovalor devenind victime colaterale ale luptei împotriva lui Global Eco Center. Consilierii locali Dan Şipoteanu şi Maria Cotenescu – şi sunt doar două exemple! – au sugerat deseori faptul că firmele care funcţionează pe teritoriul comunei Valea Mare-Pravăţ ar fi producătoare de deşeuri, cu consecinţa poluării aerului, solului şi apei. „Acolo ard otrăvuri”, a susţinut deseori Şipoteanu, făcând referire la Ecovalor. „Am primit sesizări de la oameni din Bilceşti – n.r.: sat al comunei Valea Mare-Pravăţ – care mi-au spus că toţi pomii au frunzele uscate (n.r.: declaraţia a fost făcut în luna iunie 2015). Ei spun că pe timpul nopţii cei de la Holcim nu mai folosesc filtrele. Noi le cerem să se asocieze cu noi în vederea achiziţionării unei staţii de control al aerului, dar niciodată nu vor fi de acord. Ar fi ca şi cum ai pune lupul paznic la oi. Cică ei transmit nişte indicatori la Mediu, despre calitatea aerului, dar poate că sunt cei care ar trebui să fie transmişi, nu toţi indicatorii”, a fost una dintre intervenţiile Mariei Cotenescu.

Parteneri de afaceri în insolvenţă

Deşi nu au fost oferite informaţii despre furnizorul deşeurilor radioactive, am reuşit să aflăm care sunt unii dintre partenerii sau foştii parteneri de afaceri ai Ecovalor. Suprinzător sau nu, câteva dintre firmele în cauză se află în procedura insolvenţei, aşa cum se întâmplă şi cu operatorul de deşeuri de pe fosta platformă ARO, Global Eco Center. Iată câteva exemple:
– Vivani Salubritate SA Slobozia, având ca obiect principal de activitate „Tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase”, în prezent în insovenţă.
– Green Waste Management SRL Orăştie, care se ocupă de procesarea deşeurilor menajere, în prezent în insolvenţă.
– Setcar SA Brăila, care se ocupă cu diverse activităţi de decontaminare şi eliminare de deşeuri periculoase, firmă aflată, de asemenea, în procedura insolvenţei.
– Pyrocolect SRL Oradea, firmă care neutralizează deşeuri, acum în insolvenţă.

În 2013, Ecovalor a fost prinsă în scandalul celor 2.700 de tone de deșeuri aduse din Italia

În anul 2013, Holcim şi Ecovalor au fost prinse într-un scandal cu deşeuri aduse din Italia. Atunci, în România urmau să ajungă 2.700 tone de combustibil alternativ din Italia pentru compania Holcim, importul fiind realizat de către firma Ecovalor. Deşeurile au fost încărcate pe nava Volgo Balt 219, aflată sub pavilion al statului Sierra Leone. Potrivit presei naţionale, încărcătura trebuia să ajungă la un punct de lucru al Ecovalor din judeţul Bihor, însă lipsa unor autorizaţii a făcut ca destinaţia să fie schimbată, aceasta urmând să fie Ecovalor Valea Mare-Pravăţ. Ajuns în portul Constanţa, vasul cargo a fost verificat şi s-au constatat diferenţe între cele înscrise în acte şi cele declarate de căpitanul de pe Volgo Balt 219. Nava a fost arestată, a fost demarată o anchetă, Garda de Mediu a aplicat amenzi societăţilor Holcim şi Ecovalor. La mijlocul anului 2013, vaporul încărcat cu combustibil a plecat înspre Bulgaria. Deşeurile reprezentând combustibil alternativ fusese preluat de firma italiană Eco Valsabbia Roma de la Deco SPA, ulterior fiind încheiat contractul cu Ecovalor. Eco Valsabbia fusese implicată în 2010 într-un scandal având ca obiect traficul ilicit de deşeuri.
Cătălin Ion Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii