Web Analytics
scris joi, 04.05.2023

Interviu cu actriţa Ileana Iordache-Streinu: „Am fost în umbra lui, pe lângă el, pe lângă cărţile lui”

Stimată doamnă Ileana Iordache-Streinu, cum este să fii fata unei personalităţi de talia lui Vladimir Streinu!?

– Relaţiile mele cu tatăl meu au fost absolut normale şi fireşti. Nu au fost nişte relaţii dintre un copil şi un profesor, dintre un copil şi o personalitate din lumea literelor. Am fost în umbra lui, pe lângă el, pe lângă cărţile lui. Prin el am învăţat să citesc o carte, să înţeleg ce înseamnă o carte şi, cel mai important, prin el am învăţat să citesc poezie şi să iubesc poezia. Pentru că, aşa cum prea bine ştiţi, tatăl meu spunea că există o metaforă cu totul specială care se naşte între poet şi cititor. Ei bine, el m-a învăţat să simt această metaforă, să o găsesc.

Interviu cu actriţa Ileana Iordache-Streinu: „Am fost în umbra lui, pe lângă el, pe lângă cărţile lui”

„Când Nicolae Moraru a aflat că sunt fata lui Vladimir Streinu, mai că a vrut să mă omoare pentru că l-am înşelat!”

Când a fost interzis, a suferit la gândul că vă face să suferiţi?

– Lucrul acesta l-am înţeles mult mai târziu. El a fost un om care niciodată nu s-a manifestat. Şi spune el, la un moment dat, într-una din scrisorile pe care le-a trimis mamei când a fost concentrat în 1940. Era pe Prut şi mergea pe jos zeci de km, cărând în spinare zeci de kg, dar când avea o clipă liberă îi scria mamei mele. Şi-i spunea că regretă că toată viaţa lui ,,s-a înfrânt’’, că nu a avut puterea să se deschidă, să spună ce simte, cum simte şi ce ar vrea! Că a fost un om închis şi că suferea din cauza asta. Dar nici nu putea să lupte împotriva firii lui. Această reţinere nu era ceva ,,construit’’ în fiinţa lui, era ceva înnăscut. Desigur, mult mai târziu mi-am dat seama că a suferit îngrozitor din cauza asta. Şi pentru că am trecut prin nişte momente foarte grele, mult, mult mai târziu – eram trecută de prima tinereţe – îmi amintesc cum, într-o bună zi, întors de la închisoare, tata mi-a zis: ,,Și tu cum de te mai descurci, băiata mea?!’’

Pentru că şi-a dat seama că, în fond, am înfruntat şi eu, într-un anumit fel, de-a lungul vieţii, dacă nu toate consecinţele, măcar o parte din greutăţi. Eu m-am ferit toată viaţa să-mi spun adevăratul nume. Pentru că era un pericol, realmente. În clipa în care Nicolae Moraru a aflat că sunt fata lui Vladimir Streinu, mai că a vrut să mă omoare pentru că l-am înşelat! Pentru că eram o elevă foarte bună şi învăţam foarte bine la economia aia a lui politică şi la marxismul lui! Pentru că trebuia să răzbesc! Şi toată viaţa mi-am spus Iordache ca să-mi apăr pâinea pe care voiam să o câştig, să-mi fac un rost în viaţă.

Citește și Un „Hamlet” pirat şi un Vladimir Streinu dat în judecată, în temniţă fiind

„Nu-mi aduc aminte să mă fi jucat vreodată cu tata!”

Spuneţi-mi, vă simţiţi şi în spiritul… streinist, în acela care, cum s-a spus, l-a determinat să-şi spună ,,Streinu’’…

– Nu, nu, nu! Cred că se face prea mult caz pe treaba asta. Un pseudonim era, în epocă, firesc. Mulţi scriitori şi-au căutat un pseudonim. Chiar şi domnul Marin Preda, care-l cam critică în amintirile sale…

Da, în „Viaţa ca o pradă”, vorbind despre profesor…

– Dar care i-a dat o superbă dedicaţie tatălui meu în 1948, pe cartea „Întâlnirea din Pământuri”. De ce, de pildă, dl. Preda a dorit să-şi schimbe numele, de ce nu şi-a spus Călăraşu, cum îl chema pe tatăl lui, şi a simţit nevoia să-şi spună Preda? Mulţi scriitori îşi schimbau numele. Că s-a nimerit să fie Streinu, care dă posibilitatea mai multor ipoteze, asta e cu totul altceva. Dar nu cred că are o semnificaţie dură, a dorinţei de îndepărtare de părinţii lui. Tatăl lui a fost un om care l-a ajutat, casa din Găeşti era casa lui tata-mare. Când a plecat la Paris să încerce să-şi dea doctoratul cu acea teză despre Rimbaud şi avea nevoie de bani s-a împrumutat la început, dar apoi a apelat, bineînţeles, la tatăl lui. Şi tatăl lui i-a trimis o scrisoare la Paris în care i-a spus: ,,Fii sigur, fiul meu, că te voi servi!’’ Şi s-a semnat.

Era un om care avea doar patru clase de şcoală, dar care fusese primar la Teiu. De aceea, nu sunt de acord cu speculaţiile unora că a existat o ruptură între tată şi fiu. Ceea ce a fost deosebit de adânc în tatăl meu a fost că a simţit şi a ştiut că are o datorie în viaţă. Pe care şi-a asumat-o şi a îndeplinit-o.
Tatăl meu, începând din 1947, a dispărut complet din viaţa publică şi literară a ţării. Tatăl meu, ieşind din închisoare în 1962, până în 1964 a fost foarte amabil şi delicat respins în toate cererile lui. Din 1964, prin Călinescu, dintr-odată, lucrurile s-au schimbat, a reintrat în literatură. Dar a mai avut doar şase ani de viaţă! Şase ani în care a dat cât a dat culturii române! Vă imaginaţi cât ar fi dat dacă ar fi fost permanent prezent în acele decenii?!

Enorm! Dar pentru că reprezenta ceva în ţară, era nume deja consacrat, puteau fi urmat de scriitori tineri…

– Da, aşa era. De aceea a şi fost interzis, închis, iar ulterior ţinut sub un control strict.

Ca părinte, în copilăria dvs., avea timp să se joace cu dvs.? Ştiţi, aşa cum fac părinţii cu copiii lor… Sau era absorbit de lucru?

– Nu, nu-mi aduc aminte de aşa ceva! Eu, de când mă ştiu, îl ştiu ori citind, ori scriind, la o măsuţă foarte mică, pirogravată. Sigur, avea biroul lui, care acum se află în Casa memorială de la Teiu, dar tata nu a folosit, de fapt, niciodată acel birou! Practic, la acea măsuţă a scris toată viaţa lui. Nu-mi aduc aminte să mă fi jucat vreodată cu tata! Nu. Ceea ce îmi aduc aminte este atunci când i-am simţit acea bătaie de inimă. Şi asta este prima mea puternică amintire a relaţiei mele cu tatăl meu. Atunci l-am descoperit că este tatăl meu, atunci, în braţele lui, strânsă, mică, ghemuită, fiindcă mi-era teamă de noapte şi de întuneric. Şi i-am simţit bătaia puternică a inimii lui. Şi una mai mărunţică, a mea. Dar să ne jucăm, aşa, nu! Era şi imposibil. Mă întrebau unii – poeţi ori prozatori care veneau în casa tatălui meu – eu fiind o copiliţă: ,,Ce face domnul profesor?’’. Răspundeam imediat: E cu prietenii lui! „Cum, care?”, mă întrebau intrigaţi şi geloşi că ei nu erau primiţi. Păi, Creangă, Coşbuc! (n.n. – râde).

Citește și Vladimir Streinu, un martir

„În acei ani am trăit din mila publică!”

A căutat tatăl dvs. să vă îndrume spre literatură? Să scrieţi? Sau spre alt domeniu?

– Nu avea cum! A fost, de fapt, imposibil. Anii în care eu am început să ies din adolescenţă şi în care trebuia să mă pregătesc pentru viitor s-au suprapus cu anii aceia îngrozitori, când era bolnav, era în spital, iar apoi a fost închis. În acei ani nu aveam din ce trăi, efectiv. Cum am spus, şi o repet, în acei ani am trăit din mila publică! De aceea, respect memoria unor oameni ca Zaharia Stancu, Sadoveanu, Călinescu ori Vianu, care au fost salvatorii noştri în acei ani foarte grei. Asta a fost, nu avea cum să mă îndrume în acei ani! El era un om bolnav, ieşit complet din circuitul vieţii. Eu nu aveam atunci decât o singură dorinţă, aceea să fac o facultate cât mai repede, să ajung pe picioarele mele, să câştig un ban.

Şi de aceea, eu, din primul an facultate, am început să fac figuraţie şi să joc la Teatrul Naţional roluri foarte mici, ca să am un câştig. Iar câştigul acela îl puneam într-o Biblie din bibliotecă. Ştiam că în acel loc mama va găsi nişte bani! Tata era în spital, mama se ducea la el în vizită, avea grijă de el, şi lua bani de acolo. Era, efectiv, singurul venit. Până când mama a reuşit, cu greu, să intre într-o cooperativă în care înşira nişte mărgele minuscule. Şi nu avea decât un singur ochi bun! A ajuns să picteze şi nişte hărţi, iar când nu aveau de lucru, cum li se spunea, le trimiteau să spele closetele de la Ecarisaj! Ca să câştige câţiva bani, aceste doamne erau determinate să facă şi asemenea treburi! Sunt lucruri atât de nefireşti şi atât de anormale încât cei de astăzi nu le mai pot înţelege. Într-un fel este bine şi aşa, pentru că nu trebuie să trăim din stresul trecutului. Totuşi, pe undeva, trebuie menţionate şi reamintite, din când în când.
Interviu realizat la 23 mai 2019

Citește și Ce „tunuri” s-au tras pe urma caselor memoriale! Şi dăm exemplul casei lui Vladimir Streinu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...