Web Analytics
scris joi, 27.04.2023

Adevărul despre moartea lui Liviu Rebreanu

Despre moartea lui Liviu Rebreanu în casa lui de la Valea Mare-Ștefănești Argeș circulă tot felul de bazaconii, dintre care se detașează cea a împușcării sale, din greșeală, de către un soldat sovietic sau soldat român.
Am „dezgropat”, cum se zice, din publicația „Tribuna” din Cluj-Napoca, nr. 48/1965, un interviu total uitat, luat de către viitorul mare scriitor Augustin Buzura doctorului Ion Tițescu, medicul piteștean al lui Rebreanu, interviu intitulat „Amurgul lui Rebreanu”. Buzura nu a republicat niciodată interviul, mărginindu-se la romanele sale. Considerăm că e ipoteza cea mai apropiată de adevăr și care trebuie cunoscută de opinia publică de astăzi. Textul e emoționant.

Adevărul despre moartea lui Liviu Rebreanu

Tumoare la plămâni

„Spre seară a ajuns la Valea Mare. Am fost invitat să-l vizitez. Arăta foarte rău. Era febril, prezenta un aspect de suferind grav, respirație grea, paloare aproape cadaverică. La examen i-am găsit forme de bronhopneumonie în plămânul stâng. Din această zi am început lupta pentru restabilirea sănătății lui, folosind toate mijloacele terapeutice, Astfel, după o lună, am reușit să echilibrăm funcțiile cardio-pulmonare… Începuse să iasă până în pridvor. Controlând radiologic situația tumorii, am constatat că aceasta era în creștere. Am solicitat prezența, la date diferite, a profesorilor Lupu și Bazil Teodorescu. Începuseră să apară și tulburări circulatorii.
Convins că trebuie să se restabilească, Rebreanu a respectat cu strictețe toate tratamentele indicate. Treptat, reușise să facă mici plimbări prin grădină, se alimenta mai bine. Moralul i se ridicase cu toată nesiguranța pe care o prezentau alarmele repetate, aproape continui, cu ocazia trecerii avioanelor americane spre București și Ploiești”.

Citește și Învăţătorul Marin D. Branişte, omagiat printr-o expoziţie şi o carte

Citește și Adio, casă memorială! Casa „Liviu Rebreanu” devine casă privată

O fatală vizită la Pucioasa, pentru a-și salva serviciul

„Prin iulie, nu știu cine i-a inspirat ideea să plece la Pucioasa, pentru a-i dovedi personal ministrului Petrovici, refugiat acolo, că se simte bine și că poate să-și continue serviciul de director al Teatrului Național. Cunoscând condițiile de circulație și starea sănătății lui, m-am opus din răsputeri. N-am fost ascultat. A doua zi am fost chemat la Valea Mare unde am găsit un Rebreanu de nerecunoscut. Starea generală era foarte rea, iar cordul intrase în insuficiență. Cu toate mijloacele de redresare n-am mai reușit să anihilez tulburările circulatorii. Tumoarea se mărise. Au apărut și ganglionii metastatici deasupra claviculei.
Pentru mine vizitele au început să devină îngrozitoare. Era foarte greu să fii medicul unui bolnav de talia lui Liviu Rebreanu care era atât de bine orientat științific. – Își dădea seama de gravitatea bolii, de diagnostic? – Cred că da, dar niciodată n-a spus. A suportat-o demn până în ultima clipă. În pauza dintre consultație și plecare îl informam despre noutățile zilei care îl intertesau în mod deosebit. Când l-am anunțat despre evenimentele de la 23 August, țin foarte bine minte că mi-a spus următoarele: «Poate că acum, schimbările se vor face, regimul care va veni va face ceva și pentru țăranul român». Soarta țăranului român îl preocupase în mod deosebit, lui îi consacrase și discursul de recepție de la primirea în Academie (…)”

Înmormântat provizoriu la Valea Mare

„În ziua de 31 august i-am făcut ultima vizită medicală. Nu mai părăsea patul, respira greu, starea generală era mult alterată. Vorbea puțin, lumea exterioară nu-l mai interesa. Își dădea foarte bine seama că sfârșitul se apropie (…) În timpul nopții starea lui s-a agravat și mai mult. Lângă el stătea întreaga familie, precum și scriitorul Ludovic Dauș. Am aflat că s-a săvârșit la orele două fără zece. În aceeași zi fasciștii erau alungați din Pitești. În împrejurimi se mai dădeau lupte. Înmormântarea provizorie a avut loc la 3 septembrie în cimitirul bisericii din Valea Mare. Pe lângă familie, prieteni și săteni a participat și o formație militară românească. Nu știu cine a vorbit, era un ofițer în rezervă, învățător, cred, dar a evocat atât de frumos opera și personalitatea marelui dispărut, încât toată lumea a plâns. Pe urmă armata a plecat. De ofițer n-am mai auzit niciodată…”.

Citește și Caragiale, martor la documentul de naştere a lui Ion Antonescu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită