# Convorbiri neconvenţionale cu un salvator al Veneţiei
# Ultima ta expoziție se numește „L’amore in forma di cittá-Venezia”. De ce?
– Este în memoria tatălui meu Lucici Giovani pe care l-am iubit nu numai eu, ci și băiatul meu și soția mea. Cred că am spus totul.
# Până și artiștii fotografi dotați caută în ființe și în lucruri ceea ce nu se arată la prima vedere. Tu ce cauți, Augustin Lucici, artist plastic?
– Esența forma existențială a figurii, tristețea, bucuria și chiar teama. A exista este un lucru extraordinar. Eu intru în starea celui care îmi stă în față și, desenându-l, caut frumusețea, esența și traseul formelor. Mă simt atras de desen și de portretul oamenilor.
# În hățișul de aparențe, în pădurea de esențe, în hărmălaia de zgomote, în armonia de sunete, în carul de simboluri, ce găsești?
– Extrag ce îmi place; nu caut formidabilul cu toate că îmi place, caut și de multe ori găsesc să vorbesc cu muzică cultă, cu muzică rock, cu amintirile mele. Le traduc și pasiunea de a ține creionul în mână îmi trezește speranța de a crede în familia mea, și credința că ceea ce fac este în binele admiratorilor mei. Încerc să mă detașez de urâțenie și de prostie.
# Pietrele, rocile, obiectele au viață și ele? Pâlpâie, vorbesc, comunică pentru cine este în stare să le provoace?
– Tot ceea ce este natură mă face să vibrez, mă stimulează, tot ce este obiect îmi place să-l mângâi să-i dau viață, sau o altă viață pe care a avut-o înainte, o destinație, o înțelegere pe care o fac între mine și ce am de desenat sau colorat. E bine cum mi-ați spus – provocator, deoarece îmi convine să descopăr chestii noi pe care nu le-am făcut până la acea vreme.
# Dar casele, locuite, părăsite? Drumurile? Străzile? Ziua, noaptea? Pe furtună, pe vreme bună? Dezvăluie cine trăiește, în el, cine călătorește, cine nu mai este?
– Amintirile, de multe ori trăiesc cu ele, privesc la ele, le transform și le recompun sub alt aspect. Trezirea la viață a ceva ce nu este sau nu mai există este datoria mea de artist. Să susțin miracolul artistic fie prin desen sau pictură. Peisajul cu case și drumuri cu oamenii din sec. IX-XX mă atrage, glumesc și mă supăr pe ei, pe furtună sau pe zi cu soare. Mă plimb cu ei, mă culc și mă trezesc cu imagini din carțile poștale vechi, cu aureola trecutului și urâțenia prezentului, dar asta e o altă chestiune.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii