Web Analytics
scris joi, 03.09.2015

Simona Bucura Oprescu a fost numită purtător de cuvânt al grupului social-democraţilor din Camera Deputaţilor

# Parcă mai răsare un pic soarele şi pe strada… PSD Argeş

Simona Bucura Oprescu a fost numită purtător de cuvânt al grupului social-democraţilor din Camera Deputaţilor

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la începutul acestei săptămâni că social-democrații au decis să aibă un purtător de cuvânt al grupului din Camera Deputaților. Așa se face că deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu, va fi purtătorul de cuvânt al grupului social-democraților de la Cameră. „Au hotărât astăzi să aibă un purtător de cuvânt al grupului PSD de la Camera Deputaților. Este colega noastră de la Argeș, doamna Simona Bucura, și am cerut să lucreze foarte strâns cu doamna Gabi Firea, care este purtător de cuvânt la grupul senatorilor PSD și la partid”, a precizat Dragnea, după întâlnirea conducerii partidului cu deputații social-democrați, menționând că la ședință a participat și noul lider al grupului PSD din Senat, Mihai Fifor. Dragnea, care își consolidează pe zi ce trece puterea și autoritatea în PSD, a anunțat că Simona Bucura Oprescu și Gabriela Firea urmează să aibă o întâlnire în perioada următoare pentru „o structurare mai bună” a comunicării.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...