Din 30 noiembrie 2023, românii vor putea returna ambalejele din PET, sticlă și metal, aceasta fiind data de la care sistemul de Garanție-Returnare devine funcțional. Până la finalul lunii februarie, toţi producătorii şi comercianţii trebui să se înregistreze în sistemul pentru returnarea acestor tipuri de ambalaj.
Citește și: Un scandal stă să izbucnească la Biblioteca Judeţeană! Apar încă trei posturi de conducere
Tanczos Barna, ministrul mediului, a anunțat că, de la 30 noiembrie 2023, Compania RetuRO are obligația de a porni sistemul de returnare a ambalajelor care vor fi reciclate, urmândă să apoară, tot atunci, şi primele puncte unde cetățenii le vor putea returna și vor putea primi 50 de bani pentru acestea.
Citește și: Date din rechizitoriul DNA. Cum au fraudat şefele APIA Argeş un concurs de angajare
Astfel, fiecare producător de bunuri ambalate în ambalaje SGR – pet, sticlă sau metal, de la 0,1 litri până la 3 litri, va fi luat, obligatoriu, în evidenţă. SGR este un sistem prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei, în momentul în care cumpără o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase). Sistemul este aplicat pentru ambalajele neutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor. Aceștia vor primi valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
0 Comentarii