Bucureștiul interbelic, anul 1927. Zăpada, aproape o jumătate de metru. Cum se lăsa seara, se strângeau musafirii. Domnii se aşezau la masa uriaşă de 28 de persoane, plină cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade albastre încrucişate şi tacâmuri de argint sterling englezeşti. Serveau alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub un brad imens care umplea camera cu miros de cetină proaspătă. Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios, începeau să umple masa: ouă umplute cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert. Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele cu ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, ornată cu o cruce mare, roşie, din murături și gogoșari. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu. Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan, cu murături şi felii de ou în aspic.
Citește și Lecţia de istorie. Un sfânt coborât dintr-o icoana
Toată lumea aștepta nerăbdătoare gongul. Se desfăcea șampania și urmau îmbrățișările. Orchestra trecea de la muzică cafe-concert la mai ritmatele sârbe si hore oltenești. Când mesenii dădeau semne de oboseală, se făcea o pauză în timp ce pe mese apăreau alte bunătăţi: icre şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească. Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi mai odihneau picioarele obosite de la dans scoțându-și pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.
La un moment dat, gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor o sută treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte și mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui! Apoi, fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Cine voia comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Cele mai multe Doamne preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută!
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Vinul se schimba cu dulcele de Cotnari! Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă. Apoi urma dansul „konga” la care, într-un entuziasm general, participa toată lumea. O dată cu zorii apărea și nelipsita ciorbă de potroace. Afară, rotocoale peste rotocoale de aburi, cu vizitii strunindu-și caii înhămați la sănii, după ce fuseseră și ei chemați să se înfrupte din bunătățile cinstiților meseni. Zăpada proaspăt căzută scârțâia sub tălpile cizmelor uriașe.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Două vizite cu miros de praf de puşcă
Citește și Lecţia de istorie. Uciderea creditorilor levantini
0 Comentarii